Din oras

Voluntariat pana in panzele albe. Gabriela si Adrian Barbu, clujenii care educa si incanta mii de copii. Gratis

Doi clujeni muncesc pe rupte de ani de zile pentru copii. Fac voluntariat cu mare entuziasm si ii invata pe cei mici de la diverse cercuri, cursuri si festivaluri fie desen, fie jonglerie, teatru de papusi, face paitinig, muzica, tesut la razboi, cusut si multe altele. Le citesc povesti si  readuc magia diafilmului. Gabriela si Adrian sunt niste exemple si in viata personala. S-au reinventat de multe ori, si-au schimbat radical carierele si isi gasesc puterea de a lupta din rasputeri nu doar pentru drepturile propriilor copii, ci si pentru le tuturor celor din Cluj. 

Cei doi ai fost, intre altele, eroii festivalului “Traista cu povesti”. Daca Gabriela era organizatoarea din umbra, robotind ca o furnica pentru ca toate sa iasa perfect si toata lumea sa fie multumita, Adrian era eroul din mijlocul copiilor. Le-a povestit ca un actor profesionist, i-a dus literalmente in mijlocul actiunii basmelor, pentru ca, la final, sa ii invete sa deseneze singuri ditamai super-eroii. Nu e primul eveniment la care au trudit voluntar, si nici ultimul. Sotii Barbu sunt, intre altele cei mai vechi voluntari ai Fundatiei “Parinti clujeni” si ai Bibliotecii Judetene “Octavian Goga” din Manastur.

Cei doi au invatat sa faca teatru de papusi intr-o tabara din Retezat.

“Pe langa asta, am mai facut si jonglerie, plus pictura pe fata”, subliniaza ea. 

Gabriela si Adrian Barbu au o poveste de roman frantuzesc. 

“Suntem impreuna de 10 ani. Adrian a fost, intr-un fel, profesorul meu de franceza, dupa care m-am mutat la engleza. Eu faceam facultatea la 30 si ceva de ani, dupa ce am practicat alta profesie, aceea de kinetoterapeut intr-o gradinita speciala. Am vrut sa cunosc si latura psihologica a copilului, asa ca am urmat psihopedagogia speciala la Universitatea “Babes-Bolyai” (UBB). Auzisem de Adrian, se spunea ca vin studentii la cursurile lui nu neaparat pentru franceza, cat de dragul de a-l asculta. Avea intotdeauna povesti. Am prietene care si acum vorbesc frumos de domnul profesor, cum le dadea el examen din Edith Piaf si alte celebritati din Franta. Stia sa starneasca altfel interesul studentilor. Era un profesor cu carisma”, povesteste ea. 

Cei doi s-au casatorit si li s-a nascut apoi primul copil, Petru. 

“Dupa ce am ramas in concediul de maternitate am avut foarte mult timp. Inainte facusem kinetoterapie speciala la Gradinita Malteza. In acesti doi ani am scris o carte despre experienta de mama, plus ca insarcinata fiind am facut si doua masterate. Le-am dus toate cu bine, am si predat ca masterand. Am inceput sa merg la Biblioteca Judeteana “Octavian Goga” Cluj (BJC), la filiala din Manastur”, povesteste ea. 

Gabriela Barbu a infiintat acolo un club al mamicilor si a inceput sa citeasca povesti pentru copii. 

“Asa a inceput voluntariatul meu. Dupa Ora Povestilor era Clubul Mamicilor. Veneau tot felul de femei, cu copii mai mici, mai mari, chemam periodic cate un specialist, uneori tineam eu cursuri despre educatia Montessori. Imi place foarte mult aceasta pedagogie, asa ca le explicam mamelor cat de usor este sa cresti un copil cu principiile Montessori aplicate acasa, cat de firesti si la indemana sunt si act de bine le prinde copiilor”, povesteste ea. 

Aceasta activitate de voluntariat tine de 8 ani, fara nici o intrerupere. 

“Acum, in ziua de joi avem trei programe: Citeste o carte cu copilul tau, apoi Jocuri Montessori, cu jucarii de lemn multifunctionale, apoi Clubul Mamicilor. De anul acesta am introdus aici si un atelier de handmade, pentru mamici si fetite”, descrie clujeanca. 

Gabriela e foarte incantata, in acest context, ca a reusit sa “deturneze” niste tinere care veneau la biblioteca pentru calculator, spre lucru de mana. Se mai fac tot acolo jocuri sociale, jocuri de echipa in care parintii joaca alaturi de copii si stau de vorba ore in sir. Activitatea dureaza de la ora 16 pana la 20. 

“E un mediu foarte bun sa cresti un copil. Ai la indemana si carti, si diverse lucruri de vizionat. Saptamana viitoare le voi face diafilm, in premiera, daca tot am facut rost de aparat si de filme…”, dezvaluie ea. 

Gasirea celor necesare pentru proiectia de diafilm, demarata cu mare succes la festivalul “Traista cu povesti” a fost o intreaga aventura. 

“Am gasit un aparat la BJC din Marasti, de la sectia de arte. Doamnele au fost foarte dragute, au rascolit tot depozitul, desi credeau ca sunt pierdute, si aparatul si filmele. Au gasit pana la urma doua cutii intregi, din care am selectat cateva filmulete si a fost un mare succes”, dezvaluite clujeanca. 

Operatiunea s-a lasat cu redescoperirea in depozitele bibliotecii a unor adevarate comori: “Neghinita”, in alb-negru, din 1956, “Sarea in bucate”, “Nuielusa de alun” sau “Pacala si moara dracilor”. 

“Au stat cu sufletul la gura la diafilm inclusiv adultii. Noi am fost foarte incantati. Imi amintea de copilarie, de vecina care facea popcorn, cocosi, cum le spuneam noi, pe aragaz si chema tot cartierul muncitoresc din Dej la diafilm”, marturiseste ea. 

Intre timp, a venit pe lume cel de-al doilea copil al familiei Barbu, Tudor. O portie de tagliatele cu creveti poate fi o experienta senzoriala extraordinara.  Aroma de fructe de mare se imbina ingenios cu cea de ustoroi intr-un preparat care nu mai are nevoie de nimic altceva.

De educatia celor doi copii ai familiei se leaga doua activitati de voluntariat. 

“De Petru se leaga voluntariatul de la biblioteca, iar de Tudor se leaga cel de la “Parinti clujeni”, cam de 6 ani”, puncteaza Gabriela.

La inceput, au fost cam 10 parinti care au raspuns anuntului de voluntariat al celor de la Asociatia “Parinti clujeni”, Gabriela fiind cea mai veche colaboratoare. 

“Ii ajut si fac voluntariat indiferent de ce au nevoie. Am participat in fiecare an la Oul Incondeiat, o mica manifestare-concurs in care fiecare copil vine si incondeiaza oua. Intr-un am adus o studenta de-a sotului meu, Violeta, care incondeiaza dupa toate regulile artei. A venit pe tot parcursul studentiei si i-a invatat pe copii incondeiatul traditional. In rest, noi le pictam cu acuarele”, povesteste clujeanca. 

Cei doi soti au luat parte la manifestarile destinate strangerii de fonduri pentru diverse cauze. Au facut cursuri de jonglerie terapeutica si unul de teatru de papusi, tot terapeutic. 

Acum, de pilda, se zbat pentru Peditel. 

“Am mai pictat copii pe fata, am facut ateliere de jonglerie si, acum, Festivalul “Traista cu povesti”. Am mai participat la Targul de fapte bune, am stat in frig in casutele pe care primaria ni le-a pus la dispozitie in Piata Muzeului si am vandut caietele concepute de mine, pentru care am donat drepturile de autor. Sotul meu le-a desenat si era si reclama pentru Peditel pe coperte. In plus, am strans si bani pentru serviciul telefonic Peditel. In plus, i-am ajutat si cu promovarea donatiilor prin formularul de 2%”, descrie ea. 

Visul Gabrielei Barbu e sa isi faca o asociatie prin care sa organizeze activitati de hand made si sa reinvie traditii. 

“Vreau sa fac un atelier cu razboi de tesut si sa aduc persoane care doresc sa invete asa ceva. Tot ca voluntar, am organizat sezatori la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET). Au venit acolo foarte multe doamne, chiar si domni care fac tot felul de lucrusoare, iar sotul meu si-a adus chitara”, relateaza ea. 

Adrian Barbu are si el un traseu profesional impresionant. A fost multi ani profesor de franceza la Facultatea de Litere din cadrul UBB si preda la facultati de alte profiluri decat cel filologic. La 40 si ceva de ani a urmat apoi cea de-a doua facultate, la Universitatea de Arte si Design, iar acum lucreaza ca desenator la un studio. 

“La inceput era doar el si seful lui, la un demisol in spatele Prefecturii Cluj. Acum are peste 10 angajati, desenatori si lucreaza pentru toate tarile din lume. A lucrat pentru Australia, pentru Canada, pentru SUA, pentru persoane fizice, corporatii sau ministere. De exemplu, pentru Australia ministrul Educatiei l-a sunat personal pe sotul meu si i-a multumit. Ei studiaza istoria dupa benzi desenate, iar el le-a desenat atunci Atacul de la Sidney a japonezilor. Au fost foarte incantati de desene. Asta ar fi o idee foarte buna si pentru noi: sa invatam istoria, care e destul de abstracta, prin imagini. A mai colaborat si cu ambasada Cehiei. Domnul ambasador a scris un text, iar Adrian a desenat si a rezultat un album de banda desenata despre Cel de-al Doilea Razboi Mondial, despre doi piloti care s-au prabusit in Bucuresti si aventurile lor pana au ajuns inapoi in tara”, a mai spus Gabriela. 

Adrian Barbu voluntariaza si la Centrul Cultural German din Cluj-Napoca, unde are un club Comics. 

“Acolo a strans toti tinerii desenatori din Cluj care vor sa vina. Au facut un albume impreuna. Sotul meu a fost si nominalizat la titlul de Voluntarul la Bucuresti, doi-trei ani. El tine, tot voluntar, si un curs de banda desenata la American Corner, la BJC in Marasti. De cativa ani face asta si vin copii talentati din tot judetul, in fiecare marti. in plus, face parte si dintr-o trupa de muzica irlandeza, Shamrock. El e si muzician, a studiat 6 ani violoncelul”, a explicat ea. 

Motivatia acestei implicarii in acest noian ametitor de activitati tine in primul rand de faptul ca se pricep la atat de multe lucrur, dupa cum spune Adrian Barbu.

„Sotia mea a facut un liceu sanitar, apoi kinetoterapie, logopedie, o facultate de psihopedagogie speciala. Eu am facut muzica, arte plastice, am fost profesor de limbi straine. Avem impreuna o multime de workshop-uri la care am participat, de terapie prin arta. Pana la urma, cand stii atat de multe lucruri si le tii pentru tine, parca nu mai are nici un rost toata treaba. Daca nu le dai mai departe, s-ar putea spune ca le tii degeaba. Acum cativa ani ni s-a oferit, la inceput mai putin, apoi din ce in ce mai mult ocazia sa ne implicam in evenimente, ba cu o expozitie de ilustratii din partea mea, ba cu un curs de desen pentru copii la BJC, tot pe baza de voluntariat. Coordonez un grup de banda desenata, particip la evenimente organizate de cei de la parinti clujeni cu pictura pe fata, cursuri de jonglerie sau mici ateliere de confectionat papusi, am avut acum vreo 8-9 ani un an intreg in care am facut la o scoala ajutatoare un curs de jonglerie pentru clasa I. Cam asa s-a intamplat: ne-am trezit din ce in ce mai solicitati, tot mai chemati dintr-o parte in alta. Nici nu ne place sa refuzam, ne si incantalucram cu copiii si, ori de cate ori se iveste ocazia si avem timp sa lucram cu copiii, nu spunem nu”, a declarat el. 

Practic, prin “mainile” sotilor Barbu au trecut in ultimii ani mii si mii de copii. 

“Stiti ce ne face pe noi voluntari? Suntem foarte jucausi amandoi. Ne place sa ne jucam. Si cu copiii nostri, dar parca nu ne ajunge. Toti ne intreaba cum avem rabdare, cum avem energie. Si cand tricotez ceva primesc intrebarea asta. Eu nu ma chinui. Imi place, ma relaxeaza, e hobby-ul meu. Cand ai un hobby, normal ca ti-l practici. Rabdarea e un lucru pe care vrei-nu vrei, iti place nu-ti place, il duci la bun sfarsit. Suntem jucausi, si de asta avem atata energie. Asta ne tine si tineri, si ne si place. Trebuie sa fii si un pic altruist, sa nu tii totul doar pentru tine. De ce sa nu te implici? De ce sa nu mergi la biblioteca, sa vezi lucruri si sa cunosti oameni? Suntem peste tot, unde putem si unde suntem chemati. Desigur, in limita timpului disponibil, dar reusim sa ne facem timp si pentru ceilalti. In plus, nu suntem pusi pe capatuiala.Nu am avut niciodata simtul acesta al banului. Nu ne-a interesat decat sa ne simtim bine cu copiii, si, daca putem face bine”, a rezumat ea spiritul care ii tine mereu in mijlocul copiilor. 

Cu toate acestea, ca in orice familie, si aici exista momente mai putin fericite din punct de vedere financiar. 

“Avem tot timpul momente in care stam mai prost cu banii. Intotdeauna, cand eram mai amarati a venit un contract, un avans pentru sot si nici nu asteptam sa putem sa o ducem mai departe. Desigur, oricine vrea sa o duca mai bine, mai ales pentru copii, dar se poate si daca faci bine in jurul tau si daca te gandesti si la celalalt. Mie mi se pare ca satisfactiile astea sufletesti sun ami mari decat cele spirituale”, este convinsa Gabriela. 

Ar vrea sa poata face mai multe pentru copiii Clujului. Impreuna cu Cristina Grigore de la “Parinti clujeni” face eforturi ca primaria sa le dea un spatiu central. 

“Am vrea sa facem in Info Center pentru parinti, sa ne poata conctata orice problema ar avea, fie medicala, juridica sau de alt fel. Nu toata lumea sta pe Internet. Poate e cineva ratacit in Cluj, cu copilul la analize si am vrea sa il putem ajuta. Mi-ar placea sa incep proiectul cu sezatoarea si cu atelierul. Colaborez deja cu doua doamne care au magazine online si care m-ar sprijini pe partea de traditii si creatie handmade. Vreau sa continuam festivalul de povesti”, spune ea. 

De cativa ani, in saptamanile Altfel, cei doi soti sunt ocupati pana peste cap. Au ateliere de jonglerie, de cusut, de facut diverse lucrusoare de mana. De asemenea, fac parte din Reteaua Nationala de Educatie Non-formala si din Reteaua Nationala de Arte pentru Comunitate. Copiii lor sunt foarte mandri de activitatile parintilor. 

„Sunt incantati, mai ales ca si ceilalti copii le spun ca e tare sa aiba o mama care face jonglerii in curtea scolii”, marturiseste Gabriela, zambind. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *