Calculele au fost făcute: clujenii vor sorta gunoaiele, tot ei vor plăti taxa pentru salubritate care, surpriză, s-a majorat. Cetățenii vor achita și amenzile pentru absența colectării selective a deșeurilor. Din păcate, până acum n-ați urmărit decât reclama: în loc să plătească mai puțin, conform principiului „plătești cât arunci”, cetățenii vor suporta costurile unui program disfuncțional. Chiar dacă nimeni din administrația locală nu s-a sinchisit să v-o spună și să abordeze tema deșeurilor într-o cheie ceva mai aproape de realitate: cetățeanul, fiecare cetățean, va plăti pentru incompetența Primăriei Cluj-Napoca și a firmelor cu care aceasta colaborează: Brantner Veres și Rosal Grup.
Câți cetățeni onești din municipiul Cluj-Napoca știu că din 1 iulie 2019 vor fi nevoiți să aibă în propria casă, fie și într-un apartament de 18 mp, 4 coșuri de gunoi: pentru deșeuri menajere, pentru plastic și metal, pentru sticlă și pentru hârtie și carton? Sau că recipientele din plastic trebuie spălate înainte să le aruncăm în coș?
Sortarea se va face de către fiecare cetățean în parte, în propria locuință. În fond, lucrurile chiar așa ar trebui să arate. Suntem pregătiți pentru colectarea selectivă? Preocuparea pentru un mediu sănătos este mai mult decât actuală.
Cu părere de rău, preocuparea pentru ecologie a devenit o temă artificială, un șablon. O formulă stereotip, repetată mecanic. Taman bună pentru reclama virtuală.
Ne întrebăm câte din persoanele vârstnice din municipiul Cluj-Napoca au aflat de acest proiect făcut pe „genunche” de către municipalitate, după ce au accesat site-ul oficial al instituției? Vor afla numai atunci când vor primi prima factură majorată…
După cum puteți observa, procedura de colectare a fost publicată de către municipalitate în data de 5 iunie 2019, adică cu mai puțin de o lună în urmă.
Virtual, colectăm selectiv. De fapt, colectarea selectivă fi-va cu adevărat un proces selectiv de haotic, din cauza absenței infrastructurii necesare pentru acest proces, dar și din cauza lipsei de educație în acest sens. Un proces forțat, derulat de Primăria Cluj-Napoca sub imperativul sancțiunilor financiare.
Sancțiuni pentru nerespectarea colectării selective:
persoane fizice: 1.000 – 2.000 lei.
persoane juridice: 20.000 – 40.000 lei
HCL nr. 393/23.04.2019
Și nu doar atât: tot clujenii vor plăti pentru Brantner și Rosal costurile necesare angajării de personal care vor ridica gunoiul pe care dumneavoastră l-ați sortat și colectat selectiv. Prin urmare, creșterea costurilor cu personalul pentru firmele de salubritate se vor reflecta în taxa pentru salubritate.
Pe munca și banii voștri.
„Creșterea tarifelor propuse, de la 7,18 lei/pers cu TVA, (tarif aprobat prin HCL 1026/2017), la 9,88 lei/pers cu TVA, respectiv de la 45,11 lei/mc la 61,82 lei/mc la agenții economic se datorează:
Creșterii consumului de combustibil, respectiv a celui de lubrefianți și piese de schimb, datorită creșterii frecvenței de colectare cauzată de necesitatea introducerii colectării pe 4 fracții.
Creșterii cheltuielilor materiale datorită necesității dotării punctelor gospodărești cu pubele/containere.
Creșterii cheltuielilor cu munca vie datorită modificărilor legislative care prevăd salariul minim pe economie și a necesarului de personal cauzat de mărirea frecvenței de colectare”, se arată în referatul HCL aprobat de către consilierii locali în data de 23 04 2019.
CITEȘTE ȘI: Tarife mai mari pentru gunoi din cauza „colectării selective”
Iar ca să vedem și care este finalitatea acestui proces fără finalitate vă spunem că Centrul de Management Integrat al Deșeurilor nu există încă, nu este încă funcțional, chiar dacă lucrările la acest centru de prelucrare a deșeurilor au început din anul 2011. Municipiul Cluj-Napoca transportă în prezent din gunoaie la rampa provizorie de la Pata Rât, care a devenit permanentă, dar și în județele Mureș sau Bihor, câte 4.000 tone lunar.
”Avem o rampă temporară care n-are voie să depășească capacitatea de 75 la sută, și pentru ca asta să nu se întâmple noi avem contracte cu Oradea, cu Mureșul, cu foarte multe alte depozite, totul până se termină CMID-ul de la Cluj. Colectarea selectivă nu se va face deci doar de la 1 iulie, ea se face și acum, doar ca fac asta acum cei care preiau pe rampă aceste deșeuri”, a declarat recent Emil Boc, la un post de radio local.
„Cei care preiau pe rampă” îl transportă la Pata Rât. De la Emil Boc aflăm cum că în prezent se colectează „selectiv”. În același mod se va aduna, la grămadă, și de-acum încolo. Doar cu costuri mai mari pentru cetățeni.