Guvernul Cîţu este de şase luni la guvernare. Un fleac în faţa nemărginirii puterii de a guverna cu oricine, din orice poziţie, a Uniunii Democratice a Maghiarilor din România, de exemplu, care e, din 1996, neîntrerupt, în barca Puterii (chiar şi pe vremea lui Năstase au avut în ministere secretari de stat).
Un fleac ca timp, dar suficient pentru a vedea că se doreşte reformă, dar nu cu ei, nu împotriva intereselor lor, ci pe ici, pe colo şi doar în chestiuni neesenţiale. Şi cum “plusereul” e alcătuit şi el din acelaşi “aluat” al mizeriilor politice care călăresc de 30 de ani viitorul României, făcându-i praf prezentul din vorbe calpe.
Dacă analizăm promisiunile electorale și cele din programul de guvernare cu realitatea tristă şi concretă din teren, vedem că bilanţul celor şase luni de guvernare este cuantificabil în circ. Fără pâine pentru popor, ci doar pentru pile, cumetrii şi relaţii. Practic ni s-a arătat că toţi ştiu să fure, să mintă şi să-şi bage picioarele în destinul acestui popor.
În ciuda majorității din Parlament, reformele promise s-au transformat în hipstereli şi jocuri de societate – simple hârjoneli legislative. Gen: să n-avem adresă în buletin, accesul la plajă al persoanelor cu dizabilităţi, zi liberă pentru persoanele care se vaccinează – doar chestii urgente, care aduc propăşire şi prosperitate poporului român.
În timp ce lista promisiunilor reformatoare ale Coaliției care bat pasul pe loc, sau au început cu stângul, sau nici măcar nu au fost luate în discuție este suficient de lungă pentru a stârni îngrijorare.
În ce stadiu sunt: desființarea pensiilor speciale, reforma sistemului de justiție, desființarea Secției Speciale? Vă zic eu: niciunde. Cum Ciolacu şi PSD mimează opoziţia, aşa mimează şi Coaliția de guvernare reforma.
Dacă funcţionează ceva bine în Coaliţia de guvernare este bătălia pentru funcţii. S-au uitat ei la rezervorul de funcţii publice şi, la fel ca cei din Partidul Social Democrat, pe când erau la Putere, au făcut: “Mane, Tekel, Fares”. Adică: “Numărat, Cântărit, Împarţit”.
Asta a fost toată reforma: cine să fie ministru, cine şef la Camera Deputaţilor, cine la Senat, cine la Radioul şi Televiziunea Publică, cine Avocat al Poporului, cine în consiliile de administraţie ale vacilor de muls ale statului – adică: “scoală-te, să mă aşez eu”…
Dar ce reforme se pot face într-o coaliţie cu PNL, partid complice la USlinoşenii cu PSD? Sau cu UDMR care a trecut prin aşternutul fiecărui partid din 1996 încoace? Sau cu hipstero-corporatiştii urmaşi de securişti din “plusereu”?
Cel mult bucuria de a lucra până la 70 de ani, decretarea “zilei alegătorului” prostit, autolaudele zilnice despre făcut şi dres (praf cules) de pe Facebook.
România are cele mai mici alocații pentru copii. În schimb se poate lăuda cu cei mai tineri pensionați “speciali” care se bucură de cele mai mari pensii – evident, “speciale” ca şi ei.
A face reformă înseamnă să tai de unde e din belșug și să dai copiilor, că investeşti în viitor. Adică investeşti în educaţia, bunăstarea şi sănătatea celor care, cândva, vor plăti datoria publică sau măcar dobânda la aceasta. Sau măcar pensiile.
Dar şi ăştia, “reformatorii” Colaiţiei de guvernare, sunt tot o replică ieftină a şmecheriilor clientelare din politica şi capitalismul de cumetrie din România – slugile “sponsorilor” lor. De aceea nu se atinge nimeni de pensiile nesimţite (speciale şi de serviciu), de salariile şi sporurile de antenă, de frânt degetul pe tastatură şamd.
La naiba cu viitorul! Contează cum se umflă ei azi.
Faptele confirmă zilnic (inclusiv şi, mai ales, modul în care a fost gestionată pandemia şi vaccinarea): clasa politică din România este la ani lumină de elementarele reguli democratice, de înţelegerea democraţiei ca atare. Că aplică ”principiile” dictaturilor “soft”: îndatorare publică masivă, distribuție clientelară a banilor, legi speciale cu dedicaţie şamd.
Statul român este total nefuncţional. Politicienii săi sunt analfabeţi funcţionali fix în domeniul lor de activitate. De aceea viziunea despre România a propriilor politicieni nu depăşeşte nivelul de “scoală-te, să mă aşez eu”.
Din păcate, s-a adeverit, din nou, că doar pleacă-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii!
Şi, gata!