Politica

Vizita lui George Simion (AUR) la Primăria lui Boc, apreciată de edilul Clujului: „Sunt teme unde, evident, colaborăm. Avem și multe lucruri care sunt comune”

Scris de 258

Boc a capitulat în fața lui Simion. În sfârșit, marile „caractere” s-au întâlnit pentru a constata că sunt de acord că nu sunt de acord. Dar și pentru a aprofunda subiectele comune, precum tema interesului național

Întrebat despre vizita liderului AUR, George Simion – cum a intrat co-președintele aurist Simion în sediul administrativ al Clujului, nefiind vaccinat?! – la Primăria Cluj-Napoca, edilul Emil Boc a apreciat întâlnirea, susținând că au constatat cum că sunt de acord că nu sunt de acord pe marile teme, precum vaccinarea. 

Dar, în același timp, Boc a susținut că au fost descoprite teme de interes, precum cea a interesului național.

– Ați avut oaspeți ieri, la Primărie, liderul AUR, domnul Simion. Cum a decurs discuția? – a fost intervenția moderatorului. 

„Am avut o discuție decent-rezonabilă.

Eu sunt un adept al dialogului, chiar cu persoane cu care nu sunt de acord, sau nu sunt de acord cu mine.

Pentru că, din start, am căzut de acord că asupra unor lucruri nu putem fi de acord. Și acest lucru e important de știut: suntem de acord că nu putem fi de acord cu privire la anumite lucruri. 
Cum este, de exemplu, procesul de vaccinare, unde avem viziuni diferite, dar ne respectăm punctele de vedere
, a declarat edilul Emil Boc în cadrul unei intervenții radio locale. 

Deși era clar de la o poștă că cei doi lideri, Simion și Boc, nu pot fi de acord asupra unor teme, precum cea a vaccinării, edilul Clujului pare să descopere apa caldă. 

Brusc, primarul Emil Boc manifestă o extrem de îngăduitoare înțelegere a unui punct de vedere diferit pe subiectul vaccinării, chiar dacă înaintea sărbătorilor de iarnă, pentru clujeni susținea necesitatea vaccinării, altfel, „din nefericire, s-ar putea să avem cu o farfurie mai puțin la masa de Crăciun sau, Doamne Ferește, cu mai multe”.

„Dar avem și multe lucruri care sunt comune”, a continuat Emil Boc. 

„Printre acestea, susținerea valorilor naționale și a interesului național, și a tot ceea ce înseamnă perspectiva națională într-o Europă formată dintr-un concept al națiunilor care nu presupune dispariția valorilor naționale și topirea identităților naționale, sunt total de acord și am susținut întodeauna și voi susține.

Am fost de aceeași parte a baricadei, spre exemplu, pentru proiectul de susținere a reabilitării termice a blocurilor, unde domnul președinte (George Simion – n.r.) are un proiect în Parlament de a încuraja și a acelera procesul de reabilitare termică a blocurilor, inclusiv cu sprijinul autorităților locale, iar noi suntem un campion al susținerii reabilitării termice pe fonduri europene și, categoric, suntem de aceeași parte a baricadei.

Deci, sunt teme unde, evident, colaborăm. Sunt teme unde ne exprimăm punctele de vedere în arenă, chiar dacă ele sunt diferite și cădem de acord că nu suntem de acord. 

Și am căzut de acord asupra celui mai important lucru: orice formă de susținere a opțiunilor noastre, oricare ar fi ele, trebuie să se desfășoare în cadru democratic. 

Și aici amândoi am fost de aceeași parte a baricadei, am susținut același lucru, indiferent ce susținem, aceste forme de susținere trebuie să respecte statul de drept, să respecte drepturile oamenilor, să respecte principiul nonviolenței și a abordării instituționale. 

Deci, eu cred că acest gen de discuții trebuie să continue, pentru că lipsa discuțiilor naște moonștri, să știți, și în politică, și în viață”, a declarat Emil Boc. 

În 14 Ianuarie 2022, Asociaţia Municipiilor din România s-a arătat solidară cu primarul din Timişoara, Dominic Fritz, şi a condamnat cu fermitate orice acţiune destabilizatoare care aduce atingere ordinii şi statului de drept, după ce mai mulţi membri şi simpatizanţi ai AUR, împreună cu liderul acestui partid, George Simion, au intrat în sediul Primăriei, scandând lozinci şi cerând o audienţă la edil.

Comunicatul era semnat de 23 de primari de municipii, inclusiv de Emil Boc, preşedinte AMR și primarul municipiului Cluj-Napoca.

Cu toate acestea, edilul Boc a avut nevoie de o întâlnire tête-à-tête cu Simion (AUR) pentru a înțelege că e de acord că nu e de acord

CITEȘTE ȘIIdiot Wind: Discursul primarului Emil Boc dedicat culturii naționale, spulberat de o rafală de vânt: „Avem vremuri mai cu vânt, vremuri mai friguroase…”

În plus, după momentul rușinos în care discursul primarului Emil Boc dedicat culturii naționale a fost spulberat de o rafală de vânt, iar edilul Clujului a călcat eșarfa tricoloră, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) făcea bășcălie de edilul municipiului Cluj-Napoca pe pagina oficială de Facebook. 

Însă aceste aspecte nu le-au împiedicat pe cele două „caractere” politice să se întâlnească pentru a discuta despre vaccinare, reabilitare termică a blocurilor și problemele naționale în Europa unită. 

Cu europenii, europeni…

Cu naționaliștii…

 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 5 hours PubliNews
    Prima finantare blue IFC sprijina, prin BT, folosirea sustenabila a apei
  • Acum 12 hours Din oras
    Fiindcă de peste un deceniu cablurile din Cluj-Napoca nu au fost integral îngropate, un clujean cere prin bugetarea participativă măcar înălțarea cablurilor care pot fi atinse cu mâna
  • Acum 13 hours Politica
    #ECHIPA_CÂȘTIGĂTOARE a pierdut și președinția Sectorului 3 București. Așteptăm, cu interes, ziua ejectării din fruntea Senatului
  • Acum 13 hours In vizor
    Hop și Boc să se lipească de imaginea celor 8 bacalaureați de nota 10 din acest an! Ar trebui să ne fie rușine, nu să ne felicităm!
  • Acum 14 hours Politica
    Guvernul, măciucă la buzunarele românilor: Crește impozitul pe dividende de la 5% la 8% începând de anul viitor. Cresc accizele la alcool și tutun, cresc impozitele la jocurile de noroc, TVA pentru băuturile cu zahăr crește la 19%
  • Acum 14 hours Sanatate
    În două săptămâni, numărul clujenilor internați cu COVID-19 s-a dublat. N-am scăpat de pandemie
  • Acum 15 hours Politica
    PSD declanșează alegeri în organizațiile care au câștigat alegerile locale din 2020, iar în celelalte organizații începe ”reorganizarea”. Filiala Cluj a ”înfrânt” pe linie
  • Acum 15 hours Din oras
    Încă un ”rând” de amânare de termen pentru licitația de proiectare și execuție a metroului din Cluj
  • Acum 15 hours Din oras
    Accident pe Regele Ferdinand, în față la Central: șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat pe trotuar
  • Acum 15 hours Politica
    S-A DAT COMANDA: REPER, Dacian Cioloș, în barca noului partid, ADUNAREA! Încă trei parlamentari au părăsit azi USR
  • Acum 16 hours PubliNews
    Ferestre și uși la preț de producător, exclusiv pentru bistrițeni, de la TeraGlass
  • Acum 16 hours Din oras
    „Modernizarea locurilor de joacă” părăginite din Cluj-Napoca, solicitată prin procesul de bugetare participativă: „Unele locuri de joacă nu au mai fost modernizate de mult timp”
  • Acum 16 hours In vizor
    Sindicaliștii din Penitenciarul Gherla aduc acuze grave actualului șef al Secției Exterioare de femei Cluj-Napoca: ”Probleme cu alcoolul. Înjură subordonații. Nu a fost sancționat”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE