Mircea Baniciu a ajuns pentru prima dată în Cluj cu „Pasărea Phoenix”. Când era tânăr avea emoții la gândul că în Cluj sunt mulți cunoscători de muzică. Cu timpul, însă, a reușit să descopere orașul și altfel, a legat prietenii și a reușit să cunoscă urbea mai bine. Artistul ne-a povestit în cadrul unui interviu despre Cenaclul Flacăra, despre tinerii din Cluj, despre Belvedere, dar și despre bunul său prieten, Florian Pitiș, care nu suporta să fie întrebat ce planuri de viitor are.
ASCULTĂ INTERVIUL COMPLET
Reporter: Când ați vizitat pentru prima oară Cluj-Napoca?
Mircea Baniciu: Prima oară, într-un turneu cu Phoenix, în 1973, eram tineri, frumoși, înalți și cu ochi albaștri. Și ne iubeau fetele. Prima chestie pe care am remarcat-o era faptul că în Cluj sunt fete foarte frumoase și nu numai. Clujul ne-a primit întotdeauna regește. Spectacolele au fost întotdeauna cu ținută. Și țin minte că mi-a fost și puțin teamă, mergând pe ideea că sunt mulți cunoscători de muzică. În perioada mea de început aveam emoții gândindu-mă că Clujul are Conservator, are mulți tineri care cântă foarte bine, avea niște trupe care erau în concurență cu noi. Cam asta a fost ideea primei întâlniri. Ușor emoționantă și cu bucuria pe care o aveam fiind tineri și având succesul pe care îl aveam atunci.
Reporter: Și ce impresie v-a lăsat orașul?
Mircea Baniciu: În prima perioadă nu am apucat să colind străzile pentru că eram strict legat de spectacol. Era Sala de Sport, era Casa Studențior. Nu mai știu unde am cântat, dar cred că era la Sala Sporturilor, cea veche. Și îmi plăcea modul în care era amenajat malul Someșului, parcul acela elegant cu clădirile care sunt acolo de ani de zile. Mi-a păcut că e aerisit orașul și că Someșul face curat, cumva, prin mijlocul orașului. În sensul că aerul clujean este unul mai special. Clujul fiind un oraș nu foarte monoton ca relief. Eu am făcut ceva arhitectură și mă pricep. Pe vremea aceea Clujul avea destul de puține clădiri noi. Avea farmec.
Reporter: Aveți și o întâmplare inedită sau o amintire care v-a rămas în minte, din Cluj?
Mircea Baniciu: Sincer, nu. Nu am o amintire care să îmi fi marcat memoria într-un fel sau în altul. După aceea am ajuns în Cluj cu Cenaclul Flacăra. Chestia asta cu Cenaclul Flacăra, îmi aduc aminte că au fost niște discuții acolo și cred că a fost ultima mea colaborare cu ei. Clujul este frumos și, mai ales, aerisit, e plin de persoane tinere, un oraș cu multă vlagă, un oraș tânăr.
Reporter: Ați reușit, până la urmă, să îl luați la pas?
Mircea Baniciu: Da, dar asta acum, în ultima vreme. Și nu la pas. Mergând cu mașina mea am mers prin diverse locuri, mi-am căutat prieteni și locuri în care să mai petrecem un moment plăcut. Au fost și momente în care m-am bucurat de prezența prietenilor din Cluj care locuiau în diverse locuri și am fost obligat într-un fel să văd și alte părți ale Clujului, nu numai sălile de spectacol.
Reporter: Cum vi se pare diferența dintre Clujul de azi și cel de acum 20 de ani?
Mircea Baniciu: Mă opream de fiecare dată când treceam Feleacul. Am niște poze mai vechi cu Clujul așa cum era el inițial, nu reconstruit. Pentru că acum, de pe deal se văd betoanele proaspăt construite. Orașul a devenit zdravăn, care duduie. Are și industrie, are tot ce trebuie. În ultima vreme am fost invitat la un party al unor profesori universitari, sus pe deal, la Bevedere. Am stat aproape o săptămână cu niște prieteni și mi-a plăcut foarte mult locația. De acolo, peisajul este extraordinar. E foarte frumos. Noi, în București nu avem chestii din astea și nici în Timișoara. Eu fiind timișoarean nu am beneficiat niciodată de bucuria de a avea o locație din care să respir aer curat și să văd orașul la picioare.
Reporter: Cum ați reușit să treceți peste perioada de izolare?
Mircea Baniciu: A trecut destul de ciudat. Pentru mine, izolarea este ca pentru orice individ care e obișnuit cu mișcarea. La început am avut așa, o perioadă de panică, după care am zis: „Hai să folosim momentul ăsta și să încercăm să îl facem folositor”. În sensul că mi-am redeschis studioul de acasă și împreună cu colegii mei ne-am apucat să mai facem niște imprimări, lucru care a făcut timpul să treacă mult mai repede decât în mod obișnuit. Se știe că atunci când ai treabă, lucrurile duc spre o trecere mai ușoară a timpului. Am simțit lipsa spectacolelor și a întânirii cu publicul, cu găștile, cu oamenii.
Reporter: Cum credeți că va rezista industria muzicală după această perioadă?
Mircea Baniciu: S-ar putea să ia un avânt, să meargă mai bine. Pentru că oamenii au fost creativi în perioada aceasta și s-ar putea să avem multe lucruri noi, contexte muzicale noi care s-ar putea să fie mai speciale. Sper să fie de bun augur pauza aceasta. Dar, până acum, din ce am văzut, nu prea mi-a dat de înțeles că va fi mai bine.
Reporter: Ce ne puteți spune despre planurile dumneavoastră de viitor?
Mircea Baniciu: Asta era o întrebare pentru care Pitiș îi dădea afară pe ziariști. Noi așteptam momentul, că ăsta era țăcănit. Noi așteptam momentul acesta. în Colibri aveam o gașcă foarte veselă și ne plăceau miștocărelile fără echivoc.
Planuri de viitor, am câteva spectacole rânduite, imprimări, nu lucruri foarte mari. Mi-aș dori să continui ceea ce am început.