Analiza

Incredibila decădere a imperiului de restaurante Marty. Marcelus Suciu, sufocat de datorii, chirii și decizii proaste

Marcelus Suciu, om de afaceri clujean, a fost mereu prezentat în presa economică, ba chiar și pe site-ul Ambasadei SUA, drept un antreprenor model. Și adevărul este că, timp de peste 15 ani, Marcelus Suciu a fost unul dintre cei mai agresivi și inovatori dezvoltatori din domeniul restaurantelor pe piața clujeană. Este primul antreprenor din domeniu care a renunțat la imaginea restaurantelor prăfuite din Cluj, care domina peisajul în anii 90, investind în bucătării deschise, meniuri conceptuale, secțiuni vegane, în general urcând standardele în gastronomie foarte mult.  

Semnul că ceva nu este bine cu Marty a apărut în perioada crizei COVID când Marty aproape că nu a existat pe piața de delivery clujeană, nici ca prezență, nici ca reclamă, deși avea una dintre cele mai moderne bucătării în complexul Clujana. Dar nimeni nu se putea gândi că va urma așa o cădere.  

 

Piața de restaurante clujene, știrile la zi 

 

Să nu funcționezi timp de 150 de zile ca restaurant, poate fi o lovitură letală, dacă picioarele financiare sunt de lut. Piața clujeană de restaurante s-a transformat radical în ultimele luni.  

Baracca, cel mai bun restaurant din oraș, suferă în tăcere, plătind tributul nedrept al absenței unei terase. 

Livada, care avea una dintre cele mai frumoase terase clujene, a sucombat tot pe ascuns, fiind vândută recent din cauza problemelor financiare către Florina Moldovan, un antreprenor care s-a asociat cu Neluțu Fit, într-un gest curajos de a revitaliza conceptul.  

Restaurantul Piazzetta de pe Eroilor a fost închis și nu se va mai deschide niciodată. Locul său fiind luat de un Mega Image. Mai bine așa, căci Piazzetta devenise o mizeria în ultimii doi ani.  

Boema s-a revigorat puternic după ce acționarul principal a revenit și la conducerea restaurantului.  Simion Mureșan lăsase timp de mai mulți ani managementul Boema pe mâna celor de la Toulouse cu rezultate nu tocmai interesante. Revenirea lui Mureșan a însemnat un update incredibil în ceea ce privește meniul și standardele din bucătărie.  

Sunt și alții care o duc foarte bine. Da Pino, conceptul imaginat de Anamaria și Adrian Dragoș, a explodat. Da Pino aproape că și-a aruncat la coș meniul și așa excelent și a revenit în forță cu noi preparate care rup gura târgului. La fel de interesant, terasa restaurantului a devenit cel mai trendy loc din Cluj cu melanj incredibil de oameni cu bani și bunăciuni ieșite la pescuit de carduri.  

Călin Țiplea, proprietarul lui Nuka și Muura, face bani de rupe din terasă, pe când Klausen din Piața Muzeului e scos la vânzare, deși e un concept frumos cu terasă interioară mișto.  

Cabinet du vin et Cocotte a murit din cauză de prostie și patroni neserioși, iar Fragment, restaurantul de lângă stadion, a sucombat chiar și pe pagina de Facebook după o îndelungată zbatere prin gastronomia clujeană.  

Samsara, restaurantul vegan cel mai frumos din România, înflorește, e drept și datorită magistralei mișcări de a muta locația într-o zonă cu o terasă incredibilă.  

Dar adevăratul zvon care a zguduit lumea mică a restaurantelor clujene este că Bujole, conceptul creat de Marcelus Suciu, fondatorul Marty, s-a vândut pe circa 145.000 de euro. 

Ziar de Cluj vă spune în exclusivitate cine a cumpărat și ce a mai vândut Marty între timp. 

 

Extinderi nepotrivite și credite, motivele căderii Marty 

 

Marcelus Suciu nu e un ageamiu în acest business, de aceea este cu atât mai surprinzătoare starea sa de default. În ultimii 10 ani, cel puțin pe Cluj-Napoca, Suciu luase cele mai bune locații din mall-uri, din Platinia și Sigma, dezvoltase un sistem de catering și delivery modern, investise în branding. În comparație cu restul actorilor din piață, Suciu părea un gigant de neatins căci, an de an, marca profit pe toate companiile pe care opera restaurantele Marty. Poate că și faptul că fiecare restaurant era operat pe altă societate ne arată acum că Marcelus Suciu s-a gândit de la inceput ca brandul Marty poate să sucombe, sau, dacă sucombă, bijuteriile coroanei să fie mai ușor de vândut. 

Profiturile bune din ultimii 10 ani l-au înfierbântat puțin mai mult pe Marcelus Suciu. A început să investească în concepte culinare paralele cu Marty. 

Bujole și Olivo sunt exemple bune ale încercărilor sale. Concepte frumoase, dar care aveau un mic defect, esențial – nu făceau bani. Alături de Dan Isai și frații Lupaș, fondatorii conceptului Salad Box, Marcelus Suciu a pariat că România are nevoie de concepte premium, de nișă. Si a inventat Narcoffee, un concept premium de cafenea adresat gurmanzilor cafelei, însă Clujul nu e chiar New York, adică nu are consumatorii atât de rafinați.  

Lui Suciu i s-au aprins călcâiele după investiții în domeniul hotelier, deși nu avea nicio experiență în domeniu. A investit o grămadă de bani in pensiunea Siago, cu un argument aparent sustenabil și anume că nu e bine să pui toată averea în același coș. A luat credite care nu stăteau bine pe cifrele lui reale, dar capacul pe cucta tot mai încinsă a afacerilor sale a însemnat ieșirea din Cluj spre București. Un vis mai vechi al clujenilor care fac câțiva bănișori și care cred că merg la București să le arate miticilor cât sunt ei de deștepți. Cu investiția din București, Marcelus Suciu s-a fript rău. Bucureștiul nu e Cluj, piața e aglomerată, băieții grei sunt chiar grei și ratarea de acolo ar trebui să le arate multor clujeni că încă rămânem niște provinciali la nivel de business. Fiindcă, în toată istoria Clujului, nu există decât exemplul Băncii Transilvania care să fi reușit să se impună la capitală.  

Când ești mort și nu știi, ți se pare că mai poți alerga. Pe scadențarul cu greșeli, Marcelus Suciu a adăugat și Piața Muzeului, unde, din nou a cheltuit pentru amenajare grămezi de bani. Piața Muzeului este o rană sângerândă, fiindcă deși amenajarea restaurantului a decurs perfect, iar locul arată incredibil, a venit COVID-ul și Suciu nu se mai poate ”cheșui” din locație.  

Marty Muzeului mai avea un handicap major pe care Marcelus Suciu spera că îl poate rezolva, terasa. Însă și acolo a luat-o în barbă rău de tot fiindcă Zsolt Fodor, milionarul care deține și Euro GSM, tocmai a terminat de restaurat impozanta clădire în care funcționase Camino şi vrea să redeschidă un restaurant pe acea locație unde Camino a devenit o marcă de succes și nu are chef de concurență. Aliindu-se cu mai mulți operatori din Piața Muzeului, Fodor a supralicitat la chiria metrului pătrat de terasă și l-a lăsat cu buzele în soare pe Marcelus Suciu și în această privință.  

Necapitalizat, Marcelus Suciu și-a făcut un inventar al bijuteriilor coroanei și a început să le scoată la vânzare. Bujole, restaurantul din Piața Unirii, a fost vândut omului de afaceri Nicu Todea cu interes la imobiliare în Florești și Cluj-Napoca și care a făcut mulți bani în anii trecuți.

Pentru Todea este o investiție de orgoliu, dar faptul că el se gândește serios să intre pe piață este dat și de un alt detaliu incredibil. Nicu Todea nu a cumpărat de la Marcelus Suciu doar Bujole, ci și hala de la Clujana unde Marty dezvoltase un soi de cartier general pentru bucătăriile sale și pentru a-și ușura mai mult operațiunile de delivery. Practic, Nicu Todea a cumpărat locația capitalizându-l pe Marcelus Suciu, dar contractul este cumva de tip lease-buy-back în sensul în care Marty, după vânzarea proprietății, devine chiriaș al lui Todea, urmând ca, în termen de 5 ani, dacă finanțele îi vor permite, să poată răscumpăra proprietatea.  

Potrivit unor surse apropiate de patronul Marty, acesta încearcă din răsputeri să reorganizeze businessul și chiar să îl salveze, scăpându-se de toate activele valoroase pe care le are, motiv pentru care vrea să vândă și mica clădire de birouri pe care o deține, pensiunea și chiar unele locații Marty care pot să stârnească interesul unor posibili cumpărători. Toate acestea ca să închidă creditele și să se replieze cât mai solid pentru a nu intra în insolvență sau faliment.  

Povestea Marty nu e singulară, nume mari din industria de restaurante stau să capoteze. Vă vom ține la curent mereu pentru că numai în Ziar de Cluj puteți citi astfel de povești de business.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *