In vizor

VINE BOC, SAU ARE SĂ-I PUTĂ? Khetane a invitat azi întreg Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca la festival

Scris de 849

Primarul, viceprimarul, inutilul city manager, distinșii și distinsele consilieri locali, au posibilitatea ca în oricare dintre cele trei zile ale Festivalului KHETANE de la Pata Rât să dovedească că Clujl este orașul tuturor, că ÎMPREUNĂ se pot depăși bariere culturale, de limbaj, de rasă. Au fost invitați în scris să participe. Suntem curioși câți dintre cei care se duc să sugă imagine de la Halep, Untold Tiff și alte chestii ”cu morgă” vor fi prezenți în locul despre care nu prea vor să își aducă aminte că există.

Le trimitem și pe această cale invitația:

Distinsă Doamnă,

Distins Domn,

ne face o deosebită plăcere să vă invităm la prima ediție a Khetane, festivalul comunitar din Pata Rât.

Pata Rât fiind în Cluj-Napoca, și, corolar, locuitorii din Pata Rât fiind clujeni, suntem mai mult decât mândri că și această comunitate a orașului nostru reușește să se afirme pe mai marea scenă a orașului nostru, cu o viață culturală atât de vibrantă.

Suntem recunoscători pentru sprijinul generos prin tradiție din partea Primăriei Cluj-Napoca – în valoare de 30.000 RON, cu care, pe lângă alte granturi oferite de Fondurile Norvegiene, Europa Creativă și AFCN am putut să producem evenimentele din cadrul festivalului.

Vă invităm deci cu brațele deschise la Pata Rât, ca să vedeți tot ce avem să vă oferim!

În timpul celor trei zile de festival, veți putea participa la

-concursuri de talent

-prezentări de modă

-proiecții de film

-dezbateri publice

-TED Talk-uri

-concerte de muzică lăutărească, fusion și desigur, manele.

Pentru mai multe informații, vă invităm să consultați programul festivalului, atașat.

Despre fiecare eveniment în parte, puteți citi informații detaliate pe www.radiopata.ro

Suntem convinși că, pentru dumneavoastră, un interes deosebit va reprezinta dezbaterea publică pe tema justiției sociale, organizată duminică 14 august, de la ora 16:00.

Vă rugăm mult să confirmați prezența la această dezbatere, până în data de 14 august, ora 15:00, prin răspuns la prezenta.

Contribuția dumneavoastră va fi cu siguranță apreciată de participanți, având în vedere dinamismul remarcabil al dezvoltării urbane din Cluj-Napoca – a cărei beneficiari sunt și cetățenii clujeni care locuiesc în zona Pata Rât.

Vă așteptăm!

Cu stimă,

Alexandru (Pepe) Fechete

facilitator comunitar Khetane

Szakáts István

organizator Khetane



ULTIMA ORĂ

  • Acum 20 hours Sport
    DACĂ TOT DĂ ACEST ”GIGI BOCALI” AL CLUJULUI 2 MILIOANE DE EURO, U Cluj a avut o prestație execrabilă la Arad
  • Acum 21 hours Eveniment
    NU, nici asta nu e glumă de 1 Aprilie: Primăria Cluj-Napoca a pierdut procesul cu Curtea de Conturi, după ce a băgat peste 3 milioane de lei din bugetul local în buzunarele unor firme de salubritate. Nici județul nu e mai prejos: Urmează tura din acest an, de 31 milioane de euro prădată în salubritate
  • Acum 22 hours In vizor
    NICIO NOUTATE: Mediul privat ține economia României în spate. Pe banii privaților se face dezmățul bugetar
  • Acum 23 hours Politica
    NU E GLUMĂ DE 1 APRILIE, că guvernanții nu glumesc când buzunăresc: Ne paște un val nou de scumpiri
  • Acum 2 days In vizor
    Rareș Bogdan invocă ”forțe oculte“ care vor să-l compromită pentru că a deranjat la Bruxelles! Totul, după ce a apărut informația că ar fi cerut și el șpagă în scandalul de corupție de la Aeroportul Otopeni
  • Acum 2 days In vizor
    Mai ţineţi minte când Ziar de Cluj scria că “Pantelică de la “readepică” s-a pus pe şantajat operatorii de deşeuri cam fără frică”? Păi, pe anul 2022 a încasat de la operatorii de salubritate de peste 5 ori mai mult la Platforma temporară Pata Rât decât a plătit la CMID pentru eliminarea deșeurilor!
  • Acum 2 days Justitie
    EDUCAȚIE CU BĂTĂTORUL DE ȘNIȚERE: Un jandarm din Brașov, trimis în judecată la Tribunalul Militar Cluj, pentru rele tratamente și violență față de propriul copil. Pe ăștia îi caută cineva la cap când îi angajează?
  • Acum 2 days Din oras
    Cică și parcul ”Armătura” e aproape gata. Dacă și lucrătura aceasta arată a parc…
  • Acum 2 days Din oras
    AR FI DE RÂS, DACĂ NU AR FI DE PLÂNS: Directorul Eco Garden se laudă cu ce știe să facă UNTOLD într-o noapte: ”Am terminat de decopertat vechiul gazon”
  • Acum 2 days Politica
    Marcel Ciolacu, după negocierile cu vicepreședintele Comisiei Europene: ”Fermierii români vor primi ajutor din partea UE”
  • Acum 2 days Eveniment
    FRAUDĂ DE 2 MILIOANE DE EURO: Ucraineni cazați doar pe hârtie. Poliția a făcut descinderi și în Cluj
  • Acum 2 days Politica
    Ligia Deca, în contradicție cu ea însăși. A scos salariile profesorilor din proiectul legii Educației, la 20 de zile după ce a anunțat public că salarizarea profesorilor va fi în legea Educației
  • Acum 2 days Eveniment
    Bulgaria și România au înregistrat o scădere a prețurilor la energie electrică, ambele cu -8,44%
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE