Straineze

Viktor Orban face jocurile lui Putin din motive de revizionism. Analist maghiar, fost ofițer de informații: ”vrea să câștige noi teritorii și se bazează pe Rusia pentru a schimba ordinea politică în Europa”

Peter Buda, profesor la o universitate din Budapesta și fost ofițer de informații, a declarat într-un podcast că miza premierului Viktor Orban este schimbarea granițelor și obținerea de noi teritorii pentru Ungaria. În acest scop, Orban susține Rusia și mizează pe faptul că Moscova va instaura o nouă ordine politică în Europa, ordine care să permită retrasarea granițelor.

Întrebat despre motivele pentru care Viktor Orban laudă sistemele totalitare din Rusia și China, Peter Buda a declarat:

”Cred că în spatele acestui lucru a stat în esență o politică externă și un calcul strategic foarte greșit din partea conducerii politice maghiare, al cărui aspect foarte important a fost că ne bazăm pe succesul ambițiilor imperiului rus, și legăm o alianță ideologică cu așa numita internațională neagră reprezentată de Putin, prin care întărim în Europa tabăra puterilor politice care apare ca apărător al valorile conservatoare, tradiționale, și așteptăm, ca aceste puteri să se unească, și practic să constituie o nou structură geopolitică, cel puțin în Europa. Deci, SUA sunt împinse în afara Europei, din arhitectura de securitate europeană, și în mai multe cazuri granițele Europei se vor redesena, și din aceasta, noi, ca stat, vom ieși în avantaj”.

Întrebat dacă asta înseamnă că Viktor Orban speră ca Ungaria Mare să fie restaurată, Peter Buda a spus:

”nu știu dacă toată Ungaria Mare, dar într-un anumit context, țara poate primi chiar compensații teritoriale”.

El a explicat de ce calculul premierului Viktor Orban este unul eronat:

”Evident, acesta poate fi un calcul de politică externă, cred însă că a te baza doar pe faptul că Rusia, dar chiar și China, vor prelua conducerea lumii, cred că este un lucru foarte greșit chiar și acum. Din starea actuală a războiului, se poate vedea că cine mizează pe un succes militar al Rusiei greșește foarte profund. Trecutul apropiat, reacția SUA și a Vestului, ne sugerează că aceștia, mai ales SUA, dacă iau ceva foarte în serios, este războiul, și aici nu există scuză. Asta nu înseamnă că trebuie să devii pro-America, chiar nu este ca o sabie cu două tăișuri. Ori suntem vasalii rușilor, ori suntem vasalii Statelor Unite, ei bine nu trebuie să devenim vasalii niciunuia. Dar această situație, ce ne-a condus până aici, eu nu o calific ca fiind o echilibristică, ci o eroare foarte gravă”.

Peter Buda este prima voce autorizată din Ungaria care atrage atenția că premierul Viktor Orban urmărește redesenarea granițelor în Europa.

Viktor Orban și înalți oficiali maghiari se întrec în declarații și gesturi cu caracter revizionist.

Ultimul exemplu datează de săptămâna trecută, când președinta Ungariei, Katalin Novak, a făcut declarații cu caracter revizionist, chiar în România.

”Nu lăsa Transilvania să se piardă, Dumnezeul nostru!”, a scris președinta Ungariei pe Facebook după ce a participat la pelerinajul din Șumuleu Ciuc, fraza fiind o parte din imnul secuilor.

De ce face constant Ungaria apel la revizionismul istoric: Ungaria – Viktor Orban?

Regimul autoritar pro-rus de la Budapesta a adoptat în 2011 Strategia națională maghiară care reprezintă de facto doctrina unui revizionism hibrid: națiunea maghiară din tot bazinul carpatic trebuie controlată de Budapesta, chiar dacă face parte din alte țări, iar aspirațiile de autonomie teritorială sunt sprijinite public, la vedere, de guvernul Orban. Autonomia teritorială este primul pas spre revizuirea granițelor și, după cel de-al doilea război mondial, este un tabu în Europa.

VIDEO Podcastul cu Peter Buda, în lb maghiară, cu subtitrări în engleză: