Eveniment

VIDEO: Urs lovit mortal pe autostradă în apropiere de Cluj-Napoca

Un urs a fost lovit mortal luni pe Autostrada A3 Turda-Borș, în zona localitîții Gilău. Animalul a pătruns pe șosea și a fost lovit de un tir, care din cauza vitezei nu l-a mai putut evita. Ulterior, ursul a fost acroșat de un al doilea autoturism, iar în urma dublului impact, animalul a decedat.

  • Accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 04:10, pe sensul Gilău-Turda, pe A3. „În drum spre muncă am surprins pe autostrada A3, locul unde un urs de circa 200 kilograme a fost lovit mortal de o dubă spre direcția Turda. Faptul uimitor este dimensiunea mare a acestui animal, care prezintă un mare pericol”, a scris un martor pe rețelele sociale, potrivit cluj24.ro.

„Un conducător auto de 43 ani, din municipiul Brașov, care se deplasa cu un ansamblu de vehicule a lovit un urs care a apărut pe partea carosabilă, neputând evita animalul sălbatic. Ulterior, un autoturism a acroșat ursul aflat pe parea carosabilă”, a transmis IPJ Cluj.

În urma dublului impact, animalul a decedat. Cele două mașini implicate au suferit pagube materiale, spun polițiștii.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La locul accidentului au ajuns reprezentanții DRDP, dar și cei de la Garda de Mediu Cluj, care au preluat ursul decedat.