In vizor

VIDEO Trotinetele BOLT au luat în stăpânire parcurile și Baza Sportivă Gheorgheni: ”Nu mai putem să ne plimbăm liniștiți cu copiii”

Trotinetele verzi care au caparat tot orașul au devenit un coșmar pentru mașini, pietoni și acum și pentru toți părinții cu copii care vor să se bucure de parcuri. După ce Ziar de Cluj a atras atenția că aceste trotinete circulă haotic și sunt lăsate la întâmplare peste tot, au apărut zeci de plângeri din partea celor care nu mai pot să se plimbe în siguranță în Parcul Central, în Parcul Rozelor sau în Baza Sportivă Gheorgheni. 

Cea mai mare problemă este creată de faptul că oricine are acces la aceste trotinete, iar adesea ele sunt folosite de copii care nu dețin minime cunoștințe despre regulile de circulație. 

As dori sa sesizez faptul ca, de cand au aparut trotinetele electrice de la Bolt, in zona Parcul Central – BT Arena – Parcul Rozelor nu se mai poate circula, in calitate de pieton, in siguranta pe trotuar. Cei care inchiriaza trotinetele circula pe trotuare si pe aleile parcului cu viteza maxima, folosesc farurile care sunt puternice si te orbesc. Majoritatea sunt nesiguri si vireaza brusc, probabilitatea sa fii doborat, ca pieton, de o trotineta care vine din spate este foarte mare. Pe langa asta, unele trotinete sunt conduse de catre copii care nu au nici 14 ani, care se urca cate 2-3 pe ele. 

Rog Primaria Cluj-Napoca fie sa interzica accesul vehiculelor electrice in Parcul Central, fie sa semnalizeze clar zonele unde circulatia lor este permisa. La ora actuala nu te poti plimba linistit prin parc, fara sa te asiguri ca nu circula vreo trotineta, cu viteza, pe directia de mers, sau atunci cand traversezi poduletele din lemn. Pana acum trebuia facut slalom printre bicicletele conduse cu viteza de cei inconstienti, de catre persoanele care se plimbau relaxate in parc, dar acum situatiat este exponential mai grava, mai ales cu noile trotinete electrice ce se pot inchiria in parc. Dintr-o plimbare relaxanta cu copii in parc, ajungem acum sa fim mereu intr-o stare de alerta, amplificata intr-un mod nesimtit si de cei care actioneaza semnalele sonore de la biciclete/trotinete.

Situația se repetă și în Baza Sportivă Gheorgheni, acolo unde pistele de biciclete nu mai pot fi folosite de către copii deoarece au fost acaparate de cei care folosesc aceste trotinete.

Conform regulamentului bazei sportive, Art. 43 „Accesul autovehiculelor va fi interzis în Baza sportivă”. Cu toate acestea, de cand au aparut in oras trotinetele electrice Bolt, baza sportiva este asaltata in fiecare seara de zeci de trotinete electrice. Acestea merg cu vitea mare peste tot, in special pe pista de biciclete, obligand copiii sa se plimbe cu biciletele pe trotuare si alte locuri, de frica acestor autovehicule care circula cu viteza foarte mare. Va rog frumos sa efectuati controale periodic in acest sens si sa aplicati amenzi. De asemenea sugerez sa plasati panouri mari la intrarea in baza sportiva in care sa anuntati ca este interzis accesul cu vehicule motorizate, deoarece oamenii nu citesc regulamentul sau nu cunosc circulatia rutiera pentru a intelege ca si trotineta electrica este autovehicul.

Problema a fost sesizată și de către deputatul Emanuel Ungureanu, acesta acuzând faptul că niciun polițist local nu s-a aflat în acest sfârșit de săptămână în Parcul Central pentru a gestiona situația trotinetelor, care au devenit un adevărat pericol. 

”Avem o problemă în Cluj-Napoca cu aceste mijloace de distracție care pot fi închiriate foarte ușor și care circulă nestingherite, cu viteză foarte mare, în parcuri unde sa joacă mulți copii. Pericolul de accidente este uriaș, fac un apel la Poliția Locală din Cluj-Napoca să se implice, NU am văzut niciun polițist local în Parcul Central din Cluj-Napoca! Indolența șefului Poliției Locale, pensionarul de lux, Bonțidean, poate să ducă la tragedii. Aștept măsuri urgente din partea primăriei Cluj-Napoca care administrează Parcul Central! Trebuie să ne simțim în siguranță în singurul parc important din zona centrală a Clujului”, potrivit lui Emanuel Ungureanu.

Primăria Cluj-Napoca nu a anticipat gradul de disconfort pe care aceste trotinete îl va aduce în oraș, astfel că abia acum se lucrează la un regulament care să reglementeze situația trotinetelor electrice pe raza municipiului. Acest regulament urmează să fie pus în dezbatere publică, astfel că va mai dura până ce va fi aprobat de către Consiliul Local. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *