Strada modernizată Emil Isac, proaspăt inaugurată, ale cărei lucrări au fost urmărite îndeaproape de primarul Emil Boc, strada fiind una centrală, aflată în imediata vecinătate a Primăriei, a fost spartă ieri seară de muncitorii de la gaz, care au săpat un crater de câțiva metri pe partea carosabilă.
Primăria Cluj-Napoca a anunțat, pe site-ul oficial, că strada Emil Isac, modernizată cu fonduri europene, a fost deschisă circulației în data de 23 octombrie 2020. Așadar, cu doar 3 luni în urmă.
Faptul că la 3 luni după inaugurarea străzii, aceasta a devenit din nou un șantier periculos, datorită defecțiunilor rețelelor subterane de gaz, spune multe despre calitatea lucrărilor de modernizare efectuate.
Ziar de Cluj a filmat muncitorii (pe ale cărora echipamente scria „E.ON” și „Delgaz Grid”) lucrând de zor pentru remedierea unei avarii pentru care a fost necesară excavarea, în adâncime, a unei largi porțiuni din carosabilul recent turnat.
Agresiv, angajatul firmei de distribuție a gazelor naturale care supraveghea lucrările a încercat să ne împiedice să filmăm, afirmând că suntem pe un șantier, că trebuie să ne îndepărtăm la 10 metri, pentru că „iasă gazul și-i pericol”. Asta, cu toate că nu ne aflam pe un șantier, ci pe spațiul public, pe o stradă proaspăt inaugurată, deși oamenii treceau nestingheriți pe trotuar, la nici un metru de la craterul în care se intervenea.
Dacă într-adevăr exista un pericol de explozie din cauza unei scurgeri de gaze, se ridică întrebarea de ce șantierul nu a fost delimitat și îngrădit pe o rază de siguranță de 10 metri.
Urmăriți imaginile și afirmațiile angajatului agresiv al companiei de gaze:
Modernizare ratată, sub atenta supraveghere a primarului
Primarul Emil Boc anunța pe pagina sa de Facebook, în 20 mai 2020, începerea lucrărilor de modernizare în Piața Blaga și pe străzile Napoca, Petru Maior, Emil Isac și Republicii (până la intersecția cu strada Avram Iancu).
Cu toate că întreaga stradă Emil Isac a fost excavată, se pare că numai Electrica și Compania de Apă au realizat lucrări preliminare de modernizare a infrastructurii subterane, compania de gaz nefiind nominalizată:
„Modernizarea presupune două etape:
1. Etapa lucrărilor de infrastructură desfășurate de către Electrica, Compania de Apă, CFO Integrator (introducerea cablurilor în subteran);
2. Etapa modernizării efective a străzilor, conform planșelor atașate.
Termenele contractuale de finalizare a diferitelor lucrări preliminare de modernizare la rețelele electrice și pe tronsoanele necesare din afara amplasamentului – lucrări desfășurate de SDEE Electrica Cluj, Compania de Apă și CFO Integrator – sunt următoarele:
– Piața Lucian Blaga: 30 mai
– strada Napoca: 5 iunie
– strada Petru Maior: 5 iunie
– strada Emil Isac: 5 iunie
Lucrările desfășurate de SDEE Electrica SA (lucrările de relocare a rețelelor în subteran) necesită în această perioadă intervenții pe următoarele străzi, pe trotuar sau/și carosabil:
– Clinicilor, Victor Babeș, Avram Iancu, Gh. Șincai, Universității, Piața Unirii, Moților, str. Sindicatelor și str. Alexandru Ciurea.
Având în vedere termenele asumate de companiile de rețele edilitare, respectiv termenul din contractul cu SC Diferit SRL, Primăria Cluj-Napoca estimează următoarele termene integrale de finalizare a lucrărilor de modernizare din acest proiect:
– iunie 2020 pentru strada Republicii, tronson Napoca – Avram Iancu
– septembrie 2020 pentru străzile Napoca, Petru Maior și Emil Isac
– 30 noiembrie 2020 pentru Piața Lucian Blaga
Dragi clujeni,
Ne cerem scuze pentru deranjul temporar produs de lucrări și vă mulțumim pentru întelegere.
Vă asigur că am făcut tot ce a fost legal și tehnic posibil pentru a diminua la maximum termenele pentru desfășurarea lucrărilor.
Vă asigur ca voi monitoriza zilnic stadiul derulării lucrărilor astfel încat firmele implicate să respecte termenele contractuale.
Vă mulțumesc și vă asigur că vom avea o modernizare demnă de centrul Clujului!”, a postat Emil Boc.
Dacă citim printre rânduri postarea primarului, putem înțelege faptul că compania de distribuție a gazului metan nu a efectuat lucrări de modernizare a rețelelor subterane când strada era un imens șantier, înainte ca Emil Isac să fie reasfaltată.
Primarul Emil Boc a urmărit îndeaproape șantierul de pe această stradă, având numeroase postări și live-uri pe pagina sa de Facebook, în care a anunțat gradul de finalizare a lucrărilor și modul în care strada a fost reamenajată.
Mai multe detalii, aici:
Bătaie de joc pe bani europeni
Strada Emil Isac din centrul municipiului a fost modernizată în cadrul unui proiect mai amplu, pe fonduri europene: „Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal în zona urbană: reabilitare și extindere zona pietonală piața Lucian Blaga, strada Republicii (primul tronson), strada Napoca, strada Petru Maior, strada Emil Isac și amenajare piste de biciclete, proiect finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectiv specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.”
Pe scurt, proiectul se cheamă, din anumite puncte de vedere, bătaie de joc pe bani publici. Fie ei și europeni (valoarea totală a proiectului: 27.643.253,80 lei; valoarea nerambursabilă solicitată: 24.964.627,97 lei).
Proiectul poate fi numit bătaie de joc din două perspective: termenele nerespectate și calitatea îndoielnică a execuției lucrărilor.
Având în vedere termenele de finalizare asumate împreună cu executantul, SC Diferit SRL, Primăria estima terminarea lucrărilor de modernizare a străzii Emil Isac în luna septembrie. Nu a fost să fie septembrie, ci final de octombrie.
Cu toată monitorizarea atentă a lui Emil Boc, pe Emil Isac lucrările nici nu au fost terminate la timp și nici nu avem o „modernizare demnă de centrul Clujului”. Ba, din contra, sub nasul primarului și al Primăriei, aflată imediat în vecinătate, Dorel și-a făcut de cap, așa cum face de obicei, nimic Diferit față de alte șantiere (de pe strada regele Ferdinand sau podul Porțelanului, cel mai strigător la cer exemplu).
Ziar de Cluj a solicitat lămuriri din partea Primăriei Cluj-Napoca și a companiei E-On și DelGaz Grid (compania de distribuţie de gaze naturale şi electricitate a grupului E.ON), referitor la intervenția realizată în cursul zilei de ieri pe strada Emil Isac – care este cauza intervenției, modul în care a fost remediată avaria, care a fost gradul de pericol public pe care l-a reprezentat, de ce nu a fost delimitat și îngrădit perimetrul de 10 metri, pentru ca trecătorii să fie feriți de pericol în caz de explozie. De asemenea, i-am întrebat pe reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca dacă infrastructura subterană de gaze naturale a fost modernizată cu ocazia modernizării străzii. Vom reveni cu răspunsurile oficialilor.
Degeaba avem pe o stradă proapăt modernizată stații de încărcare pentru mașinile electrice, piste de biciclete verzi, iluminat public cu LED, degeaba am suportat anul trecut ambuteiaje în trafic din cauza șantierului, dacă rețelele subterane de utilități nu au fost modernizate integral atunci când strada a fost integral excavată. Acum, asfaltul proaspăt turnat este răscolit pentru intervenții, iar strada va ajunge din nou un șantier, o improvizație săpată și peticită.
E fain la Cluj, însă doar o scurtă perioadă de timp, numai puțin după inaugurarea cu fast a lucrărilor de modernizare!