Eveniment

VIDEO O tânără de 13 ani a fost LOVITĂ de două persoane în parcare la VIVO

O fată de 13 ani a fost agresată fizic de două persoane în parcarea centrului comercial VIVO. Se pare că agresorii au fost deranjați de faptul că un băiat din grupul tinerei agresate a aruncat o petardă. Martorii spun că agresorii l-au lovit mai întâi pe băiatul care a aruncat petarda și apoi le-a căzut victimă și tânăra de 13 ani.

După cum se poate observa și în video pe care unul dintre martori l-a transmis pentru Ziar de Cluj, unul dintre agresori este o fată.

IPJ Cluj a confirmat pentru Ziar de Cluj incidentul și a menționat că a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe

La data de 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliție Rurală Floreşti au fost sesizați de către un bărbat de 38 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, cu privire la faptul că fiica sa în vârstă de 13 ani, a fost agresată. În fapt, în jurul orei 18.50, în contextul unor discuții în contradictoriu între două grupuri de persoane ca urmare a aruncării unei petarde, fiica acestuia a fost agresată fizic de către două persoane. În continuare sunt desfășurate cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întomit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *