Sport

VIDEO: Final încins în semifinala Clujului de la Oradea. Meleu la mijlocul terenului şi protest faţă de arbitraj

Semifinala Ligii Naţionale de Baschet între CSM Oradea şi U-BT Cluj a consemnat o primă partidă încinsă, atât în timpul regulamentar, cât şi după încheierea jocului, miercuri seară, la Oradea.

La finalul meciului a existat un meleu la mijlocul terenului între jucătorii celor două echipe, care s-au intersectat în momentul în care au dorit să-şi salute propriii suporteri. Stewarzii au intervenit propmt, interzicându-le apoi elevilor lui Marcel Ţenter să mai treacă de cordonul lor pentru a ajunge în faţa celor câteva zeci de fani veniţi din Cluj pentru meci, anunta CJSport.ro.

Căpitanul clujenilor, Filip Adamovic, a fost unul din cei mai înverşunaţi combatanţi după încheierea partidei, asta după ce din tribune ar fi „zburat” atât injurii, cât şi un obiect către el, potrivit unor reprezentanţi ai clubului clujean. Liderul echipei oaspete a avut un scurt dialog încins şi cu Marcel Ţenter, după ce acesta i-a ieşit în cale pentru a calma spiritele.

Totodată căpitanul Clujului a semnat pe foaia de joc rubrica aferentă protestului faţă de arbitraj, pe care aveau posibilitatea de a o semna căpitanii celor două echipe, potrivit Totalbaschet.ro.

Tabăra oaspete a fost nemulţumită de maniera în care brigada a interpretat unele faze în special în ultimul sfert, unde deşi clujenii aveau un avantaj de 5 puncte şi părea să controleze jocul s-au înclinat în cele din urmă la 1 punct diferenţă.

Antrenorul Marcel Ţenter s-a angajat recent să nu mai comenteze arbitrajele şi a rămas consecvent deciziei.

U-BT Cluj a încheiat jocul cu 26 de faulturi, cu 8 mai multe decât CSM Oradea, care a cumulat 18 greşeli personale.

Următorul joc dintre CSM Oradea şi U-BT Cluj este programat vineri de la ora 20:00 la Oradea.

sursa video

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *