Sport

VIDEO: Din Gruia pe Naţional Arena. Peste 500 de fani ai CFR-ului au plecat la finala Cupei. Numărul lor se va tripla la ora meciului

Peste 500 de fani ai echipei CFR Cluj au plecat marţi dimineaţă, cu autocarele, de la stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia spre Capitală, pentru finala Cupei României programată deseară de la ora 21.30 pe Naţional Arena.

La ora meciului numărul susţinătorilor formaţiei din Gruia ce se vor afla în sectorul de tribună special rezervat pe Naţional Arena ar putea depăşi 1.500, susţin liderii galeriei.

Suporterii CFR-ului s-au reunit începând cu ora 6.30 lângă stadionul Dr. Constantin Rădulescu şi au scandat încurajări pentru echipă, aprinzând totodată câteva torţe.  La ora 8 fanii erau deja grupaţi în cele 11 autocare cu câte aproximativ 50 de oameni, care au plecat spre Capitală, înainte făcând show în parcarea stadionului.

“La Turda ni se vor alătura alte 2 autocare, iar pe traseu altele. La ora meciului cred că vom fi peste 1.500 de susţinători ai echipei în tribună”, a menţionat pentru Cjsport unul din organizatorii deplasării. Potrivit lui, în sectorul rezervaat fanilor CFR-ului au fost vândute deja peste 1.400 de tichete.

Suporterii clujeni vor ajunge în capitală înspre seară, iar întoarcerea este programată după încheiera meciului.

Dinamo Bucureşti şi CFR Cluj se întâlnesc marţi 17 mai, de la ora 21.30, în finala Cupei României la fotbal, un video de la plecarea fanilor spre Bucureşti putând fi văzut mai jos, fiind postată de Peluza Vişinie pe contul de facebook.

Ora 07:00 Stadion

 

Posted by Peluza Vișinie on Monday, May 16, 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *