Din oras

VIDEO Belodedici dezvăluie cum făcea blaturi cu U Cluj. Afirmația a pus pe jar lumea sportului din Cluj-Napoca. Remus Câmpeanu îl acuză de minciună, în timp ce Becali crede că "a înnebunit lumea"

O dezvăluire-șoc a celebrului fotbalist Miodrag Belodedici cu privire la meciurile aranjate în timpul carierei sale zguduie lumea fotbalului clujean. 

Fostul fundaș, dublu câștigător al Cupei Campionilor, cu Steaua și Steaua Roșie Belgrad, a povestit miercuri cu lux de amănunte pentru GSP cum a fost nevoit să joace în meciuri trucate, inclusiv într-un meci cu Universitatea Cluj. 

„De vreo două-trei ori am jucat. Într-un meci Steaua cu U Cluj, acum foarte mulți ani, a trebuit să facem egal. Și unul cu Bistrița. Erau aranjate ca să facem un egal.

Începi meciul normal, nu-i lași să dea gol, iar dacă dai tu, apoi când te atacă nu intri decisiv. Îi tatonezi și ridici piciorul când trag. Niciodată n-am jucat într-un meci în care să pierd„, a declarat Belodedici pentru jurnaliștii GSP. 

Declarația fostul jucator al generației de aur a stârnit valuri de indignare in rândul legendelor fotbalului clujean, care l-au acuzat pe Belodedici ca minte ca să-și sporească notorietatea. Contactat de NCN, Remus Câmpeanu, fostul mare jucător al clubului Universitatea Cluj susține că Belodedici minte pentru că „așa e la modă acum”. 

“Cred că visează sau ceva. În fine, unii se dau mari că nu reușesc pe propriile prestații, așa că atunci apar cu niște treburi din astea care-s la modă acum”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Remus Câmpeanu, fost jucător U Cluj

Aceeași reacție vehementă a a avut-o și Gigi Becali, unul dintre oamenii cei mai implicați în clubul Steaua și condamnat în 2013 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, celebrul scandal de corupție în care finanțatorul din Pipera ar fi oferit suma de 1,7 milioane de euro jucătorilor de la U Cluj în caz că nu pierdeau întâlnirea cu CFR Cluj. Contactat de NCN, Gigi Becali susține că Miodrag Belodedici minte atunci când susține că ar fi jucat în meciuri aranjate și chiar dacă ar fi fost așa, latifundarul se întreabă de ce fotbalistul nu a recunoscut imediat și o face abia acum.

„Eu nu vreau să cred nebuniile astea ce declară unu’ acuma, o nebunie de acum 15-20 de ani. Ce, să mă apuc acum s-o despic eu-n paișpe? Da? Pentru că eu consider că sunt nebunii și minciuni de fapt. M-ai înțeles? 

Reporter: Considerați că Belodedici minte?

Eu zic că minte. 

Reporter; De ce ar face asta?

Mă, nu știu. Așa zic unii minciuni. Că vorbesc aiurea minciuni. Oamenii pe cât trece timpul, nu mai vreau să se interpreteze… Nu știu, eu zic că e minciună. Dacă nu a zis acum douzeci de ani ce, zice de acum douzeci de ani? Păi de ce n-ai zis după doi ani sau după un an sau zici atunci? Vii acuma după douzeci de ani să spui niște minciuni de acum 25 de ani. Nici 20! Sunt mai mult. 25 de ani cred că sunt de când el juca la Steaua. Deci tu vii de acum 25-26 de ani să spui niște minciuni, niște tâmpenii. Nici nu știu… habar n-am…

Reporter: Dar care ar fi interesul pentru care Belodedici ar face asemenea afirmații în spațiul public?

Mă, băiatule… Știi care e interesul? A înnebunit lumea.”

Miodrag Belodedici este un fost fotbalist sârb din România, actualmente director al centrelor de juniori ale Federației Române de Fotbal. S-a remarcat ca fotbalist la Steaua București, între 1983 și 1989, și la Steaua Roșie Belgrad, între 1989-1992. A câștigat 2 Cupe ale Campionilor cu Steaua Roșie Belgrad și Steaua București. 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *