Politica

Victor Negrescu: ”Se discută 3 scenarii pentru aderarea României la Schengen”

Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) transmite duminică, pe contul său de Facebook, că ”sunt șanse tot mai mari” ca Olanda să susțină aderarea României la spațiul Schengen „însă nu avem în prezent nicio garanție”.

  • ”Informațiile pe care le am provin de la parlamentari olandezi, ca urmare a discuțiilor purtate recent, la nivel informal, între formațiunile politice parlamentare”, precizează acesta.

Potrivit europarlamentarului, în prezent se discută despre următoarele scenarii:

Scenariul 1: Votul pentru aderarea României la spațiul Schengen va avea loc în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne din 8-9 decembrie. În acest caz, Olanda, dacă va rămâne ultimul stat care nu are o poziție clară, va vota în favoarea aderării, dar prin impunerea unor condiționalități, susținute poate și de alte state europene, prin care se solicită Comisiei Europene să elaboreze un mecanism de monitorizare special, în baza căruia ar putea fi suspendate o parte din drepturile specifice spațiului Schengen dacă anumite prevederi ar fi încălcate. Scenariul abținerii este în continuare evaluat, dar guvernul olandez percepe abținerea ca o înfrângere pe care nu și-o permit în contextul actual.

Scenariul 2: Votul urmează a fi reprogramat pentru o sesiune extraordinară, care poate avea loc chiar în cursul acestui an, pentru a aștepta concluziile ultimului raport MCV și avizul Comisiei de la Veneția pe Legile Justiției. În acest caz, intrarea țării noastre în spațiul Schengen este în continuare condiționată de criterii cu care nu au nicio legătură dispozițiile acquis-ului Schengen. Se evaluează inclusiv decuplarea Bulgariei de România.

Scenariul 3: O decizie privind intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen ar putea fi reprogramată pentru anul viitor, după finalizarea alegerilor provinciale din Regatul Țărilor de Jos din martie 2023. Un scenariu nesigur, care ridică multe semne de întrebare, mai ales că o decizie privind intrarea Croației în spațiul Schengen urmează să fie luată până la finalul acestui an. Mai mult, cele mai recente sondaje arată o scădere a popularității partidelor aflate la putere în Olanda iar, o eventuală înfrângere, ar putea precipita căderea guvernului”.