După nesfârșite discuții cu privire la ce se intâmplă în spitale ori despre modul în care fiecare dintre noi este tratat în calitate de pacient, despre condițiile din spitale, precum și despre infecțiile nosocomiale – care într-un final ne pot ucide pe fiecare dintre noi – merită să ne aplecăm și asupra medicinei legale din România.
Despre acea instituție subordonată Ministerului Sănătății care ar trebui sa spună dacă, în nenumărate cazuri, este vorba sau nu despre un act de malpraxis și dacă cineva din spital – medic, asistent ori chiar manager – se face sau nu vinovat ori dacă o infecție nosocomială a fost luată dintr-un spital, iar spitalul trebuie să răspundă.
În mod firesc, într-un stat european civilizat, toate aceste aspecte pot fi probate, pot fi dovedite, iar cei în culpă sunt trași la răspundere.
Din nefericire, în Romania nu poți proba aproape niciodată un act de malpraxis sau faptul că o infecție nosocomială a fost luată dintr-un spital.
De ce?
Pentru că nu te lasă Medicina Legală sa faci acest lucru.
Care Medicină Legală?
Cea subordonată Ministerului Sanătății, subordonare ce funcționează și în privința spitalelor din România.
Adică, Medicina Legală ar trebui să spună dacă un anume (coleg) medic, dintr-un anume spital sau un spital – subordonat Ministerului Sanatatii – a greșit sau dacă infecția a fost luată dintr-un spital.
Imposibil, însă, de demonstrat.
De ce?
Pentru că nu te lasă Medicina Legală.
Legea de funcționare a medicinei legale în România a fost adoptată înainte de aderarea României la Uniunea Europeană.
După aderare, evident, aceste aspecte au rămas neschimbate, chiar dacă Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene garantează tuturor cetățenilor ei faptul că orice persoană are dreptul la un proces echitabil.
Evident că, în virtutea principiului liberei aprecieri a probelor, autoritățile judiciare române au posibilitatea să înlăture orice probă ce le apare drept lipsită de credibilitate sau neconcludentă, dar această posibilitate rămâne doar de domeniul teoretic, din moment ce este interzis instanțelor judiciare de a ordona realizarea unei expertize în afara institutiilor medico-legale abilitate de lege și ale căror singure avize sunt admisibile ca elemente de probă în cadrul unui proces civil sau penal.
În baza legislației existente, autoritaților judiciare le este, de asemenea, imposibil să ceară reconsiderarea unor concluzii care le par incomplete sau insuficient de clare, spre a decide asupra valorii probatorii a unor lucrari medico-legale adesea contradictorii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronuntat de mai multe ori în sensul că organizarea și funcționarea sistemului instituțional medico-legal din România este în contradicție cu o serie de articole ale Curții, cum ar fi de exemplu dreptul la un proces echitabil, în sensul că fiecare parte trebuie să beneficieze de posibilitatea rezonabilă de a-și expune cauza în fata instanței, în condiții în care să nu o dezavantajeze semnificativ față de partea adversă, conform principiului ”egalității armelor”.
Ori, atât timp cât un pacient se judecă cu Spitalul sau cu medicul – care sunt subordonați Ministerului Sănătății, iar expertizele medico–legale sunt realizate de alți angajați ai Ministerului Sănătății – evident, nu poate fi vorba de ”egalitatea armelor” într-un proces.
Dispoziţiile Art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale presupune dreptul la un expert independent din punct de vedere administrativ, profesional şi financiar, care să nu fie în relaţii de subordonare cu instituţiile statului.
În majoritatea statelor europene expertizele medico-legale se efectuează de către experți medicali independenți și care nu au nici o legătură de subordonare administrativă cu Ministerul Sănătății din acele țări.
Sunt absolut independenți.
Așa cum sunt și alți experți oficiali în România: experți contabili, experți în construcții, experți topografi, etc. Nici una din categoriile de mai sus nu este subordonată, în vreun fel, nici unei autorități a statului.
Evoluția legislației din domeniul protecției drepturilor omului acordă o protecție sporită părților implicate într-un proces, în ceea ce privește dreptul la apărare și accesul la un expert medical independent, care să poată contrazice concluziile expertului propus de procuror.
În prezent, organizarea sistemului de expertiză medico-legală din România nu este adaptată legislatiei Uniunii Europene, existând numai experți medico-legali oficiali, iar procedura de efectuare a constatărilor și expertizelor medico-legale permite implicarea directă a unui expert al părții doar în câteva categorii de expertize medico-legale, reduse ca număr și ca importanță, fără a acorda astfel, drepturi egale ambelor categorii de experți (oficial și al părții).
Integrarea României în Uniunea Europeană implică dezvoltarea și legiferarea activității unui corp de experți medico-legali independenți, a căror activitate să fie autobugetată și să acopere componența extrajudiciară a activității de expertiză medico-legală, malpraxis medical, asigurări de viață și de sănătate și, eventual, chiar a unui grup profesional de experți certificați pentru cazurile la care sunt sesizate încălcări ale legislatiei C.E.D.O.
Structura ierarhizată a sistemului de expertiză medico-legală oficială contravine principiului independenței justiției și experților, anulând independența expertului și valoarea ca mijloc de probă a Raportului acestuia, pentru că deși Comisiile de Avizare sau Comisia Superioară au în componență experți cu același grad profesional, precum cel al experților, ale căror acte le analizează, acestea reprezintă o treaptă ierarhică superioară și au prioritate în fața legii comparativ cu expertul, cu toate că nu efectuează o expertiză propriu-zisă, iar aceste Comisii nici nu sunt menționate în Codurile de Procedură, Penal și Civil.
Toate actele medico-legale sunt analizate de o Comisie de Avizare cu componență fixă, ceea ce nu permite respectarea independenței expertului și nici a regulilor privind incompatibilitatea experților.
Această subordonare a activitatii de expertiză medico-legală a unei Comisii de Avizare încalcă principiul contradictorialității și constituie un control administrativ asupra activității medico-legale, al cărui unic rol este acela de a anula independența expertului medico-legal, reprezentând de fapt un sistem de control al conținutului actelor medico-legale nu al calității acestora, ceea ce contravine inclusiv principiului independenței justitiei și al experților.
Prin neacordarea dreptului unei părti de a efectua o expertiză medico-legală independentă, de către un expert medico-legal autorizat, din afara serviciului medico-legal teritorial, în timp ce pentru alte categorii de expertize (contabilă, tehnică, etc.) există acest drept și este funcțional, se aduce atingere Art. 124 din Constituția României, care stipulează că justitia este unică, imparțială și egală pentru toți, același efect avându-l și interpretările diferite, adesea contrare, ale prevederilor din Codul de Procedura Penală.
Așadar, dacă sunteți victima unui act de malpraxis și vreți să dovediți acest lucru sau dacă ați contactat o infecție nosocomială din spitalele din România, nu veți putea demonstra niciodată acest lucru, pentru că Medicina Legală nu o să vă permită sa faceți acest lucru.
Iar aceasta se întâmplă pentru că cei care fac expertizele medico-legale nu sunt independenți, ci sunt profund subordonati Ministerului Sănătății.
Au existat încercări de schimbare a legislatei medico-legale tocmai in acest sens, al insubordonării celor care fac expertizele medico-legale față de Ministerul Sănătății.
Însă, fără rezultate.
De ce?
Tocmai pentru a nu putea dovedi vreodată un act de malpraxis sau faptul că o infecție nosocomială a fost luată din spital.
În concluzie, daca suntem victimele vreunui act de malpraxis sau luăm o infecție nosocomială din spital, indiferent cât este de e evident, nu vom putea dovedi niciodată acest lucru.
Pentru că Medicina Legală nu ne permite.
Nu ar trebui oare să dăm șansa cetațenilor onești din aceasta tară – victime ale malpraxisului medical sau victime ale infecțiilor nosocomiale – să poată dovedi în fața unui judecător independent acest lucru?!
sursa foto: imlcj.ro