Sanatate

Viceprimarul Dan Tarcea: „Mai funcționează două centre de vaccinare în acest moment, ultimele date pe care le am, erau 5 persoane care s-au dus să se vaccineze”

În timp ce în țările europene mai civilizate se vorbește, de câteva săptămâni, cu îngrijorare, despre creșterea cazurilor de ”Deltacron” și ”Stealth Omicron”, chiar și despre o a doua doză booster, la noi, în Clujul ”smart”, unde rata oficială a incidenței la mia de locuitori nu scade sub 8, aleșii locali afirmă, obsesiv, că suntem pe un liniștitor platou. Un platouaș de viruși care nu se mai termină, deși îl consumăm zilnic, în toate locurile publice în care nu mai există niciun fel de obligații și de restricții. Și nici centrele de vaccinare nu mai sunt câte și ce au fost!

În declarațiile radiofonice, totul e bine și frumos, dar în cabinetele medicilor de familie e un asalt teribil al pacienților infectați și reinfectați cu noile tulpini, care nu mai îngrijorează pe nimeni, deși ar trebui.

„Cazurile de reinfectări după câteva luni de la trecerea prin boală sunt frecvente, ne vin foarte mulți astfel de pacienți, pentru că se infectează acum cu alte tulpini. În perioada asta e nebunie, parcă nu a mai fost niciodată așa, și Covid, și gripe, și răceli sezoniere!”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, un medic de familie, sub protecția măștii pe care nimeni nu mai este obligat să o poarte, nici măcar în mijloacele de transport în comun, în care călătorii suflă unul pe altul, înghesuiți unul într-altul la orele de vârf, ca sardelele.

Chestionat astăzi la radio în privința incidenței Covid-19 și a numărului centrelor de vaccinare din Cluj-Napoca, Dan Tarcea, viceprimarul municipiului, a declarat:

„Suntem într-un oarecare platou. Suntem deja de 2 săptămâni pe o variantă de platou. În momentul în care am scăzut de la 37,45 a fost o scădere abruptă până la 7, 9, după aceea am avut o ușoară creștere până la aproximativ 9 virgulă câteva procente și acum suntem la 8,54.

Cred că încă noi ar trebui să ne protejăm și să avem grijă unde mergem și cu cine intrăm în contact. Din fericire pentru noi, nu mai este la fel de gravă infectarea cu Covid și, până la urmă, cred că toate persoanele din România vor face cel puțin o singură dată Covid. Cel puțin o dată vor face Covid!

Mai funcționează două centre de vaccinare în acest moment, ultimele date pe care le am, erau 5 persoane care s-au dus să se vaccineze. Cred că vaccinul este soluția ideală pentru a scăpa cât mai repede de Covid, de a ne proteja de Covid, și cazurile grave care sunt și ajung în spitale sunt de persoane care nu au fost vaccinate împotriva acestui virus.

Am învățat în acești doi ani și jumătate să ne protejăm mult mai mult, am învățat să fim rezilienți, atât noi, ca și cetățeni, cât și companiile, cât și societatea civilă și autoritățile publice locale, deci, practic, împreună am învățat ca să fim mai rezilienți și să putem să trecem mai ușor și cu bine peste aceste experiențe neplăcute.”