Sediul UBB, sala 123. Cinci tineri stau rasfirati in bancile mari, de lemn. Pe tabla si pereti e scris reguamentul, cu litere mari si colorate. Sunt trecute numerele de telefon ale importantilor protestatari. Nimeni nu are voie sa vorbeasca cu presa, in afara de doua fete, ale caror nume sunt ingrosate pe hartia alba.
In spatele amfiteatrului, sub o masa veche de lemn, intr-un sac de dormit, sta intinsa o fata. O cheama Paula si citeste „Anarchist Pedagogies. Collective actions, theories and critical reflections on education”. Are 23 de ani, e din Bacau si lupta pentru Cluj. Pentru studentii de aici, pentru a avea o studentie mai usoara. E prima care vorbeste cu presa, dupa aproape doua saptamani de proteste tacite. Iar pretentiile ei nu sunt absurde: burse mai mari, locuri mai multe in camin, doua facultati gratis, reduceri la CFR pentru doctoranzi.
Nu s-a gandit ce o sa faca dupa ce o sa termine facultatea. Poate nici nu o sa ramana in Cluj. In momentul de fata sta, insa, aici, in amfiteatrul cu numarul 123 din cladirea UBB. Alaturi de ea, alti studenti: unul din Baia Mare, altul din Satu Mare, Bistrita, Deva si chiar Tecuci. Cu totii se afla aculo pentru a schimba niste reguli in Cluj. Fac asta de aproape doua saptamani si cred cu tarie in protestul lor.
„Cat putem sa discutam si sa ne organizam, nu o sa plecam. Nu vrem scandal, cand o sa ajungem la un consens, cand avem altceva pus la punct, o sa plecam, ca nu ne trebuie… Stam aici pana ne gandim la o idee mai buna, pana gasim o solutie”, spune Paula.
Pana gasesc solutia, stau acolo, cu 10 saci de dormit, un calorifer electric si mancare trimisa de parinti, de acasa. Paula are licenta anul acesta, e studenta in ultimul an la Inginerie Chimica, dar nu isi face griji. Citeste in sala de curs ocupata; tot de acolo pleaca si se intoarce de la cursuri. Mesele le iau la comun, fie ca e vorba de mancare cumparata de la supermarket sau zacusca din pachetul trimis de mama.
„Ma mai duc pe acasa, fac un dus, ma schimb si vin inapoi. Parintii ma sustin, sunt de acord sa stau aici. Si ei au fost studenti si stiu cat de greu e. Nu o iau ca pe o chestie radicala sau ca pe o chestie iesita din comun. Si nici nu e, desi am fost acuzati ca suntem anarhisti sau mercenari platiti. Nu am aruncat, nu am stricat. Nu inteleg, cred ca suntem cei mai pasnici oameni”, mai spune tanara.
Continuam dialogul.
Saptamana trecuta nu a vorbit nimeni cu presa. De ce?
Pentru ca eram total dezorganizati. Nu stiam exact ce vrem si cum sa cerem. Nu am mai facut asta niciodata, nu stiam cum se face, ce se face. La inceput eram cate doi, trei prieteni, mai multe grupuri. Acum ne-am imprietenit (rade), locuim impreuna. Nu era nimic planuit inaite si asta mi se pare ca e cel mai mare castig: chiar daca suntem 30 de oameni, am pus mult suflet in asta si ne-am apropiat foarte mult. Cred ca putem merge mai departe, inca nu stim sub ce forma. Probabil, sindicat, la asta ne gandim.
Ati stabilit ceva? Cum o sa continuati?
Nu o sa putem sta aici o vesnicie, e mega obositor si super stresant. Ne-am gandit sa continuam cumva, dar inca nu stim cum. Poate sunt unii care nu sunt de acord cu sindicatul, nu stim. Vom vedea cum ducem chestia asta mai departe. Ar fi aiurea sa punem pe lista solicitarile, le afisam undeva si gata, a trecut, nu ne mai pasa, a fost numai asa, de forma. Asta vrem sa inteleaga lumea, nu a fost numai un show, un spectacol, speram sa continue cumva.
Va ganditi la un lider, la un om care sa iasa in fata, sa va conduca? Mihnea Blidaru e omul care a iesit in evidenta odata cu miscarea asta.
Mihnea nici macar nu e cu noi, Mihnea vine… asa. Ne sustine, vine din cand in cand. Probabil, cum el apare peste tot si e si mai cunoscut, lumea l-a pus in fata. Daca o sa fie sindicatul, nu o sa fie niciun conducator, niciun om care sa iasa in fata.
Deci o sa fie sindicat?!?
O sa fie cam dificil pentru noi, pentru ca nu o sa putem forma sindicatul cu legea actuala. Mai intai, trebuie sa schimbam legea si dupa aia sa incercam sa facem ceva; chiar ieri citeam despre asta. Noi nu suntem salariati, e greu, nu stim daca putem. Ieri am luat legatura cu sindicatul personalului auxiliar al UBB, maine o sa vina un membru al sindicatului sa vorbeasca cu noi. Ne-au facut si o invitatie, sa ne afiliem sindicatului lor, dar… nu.
Pana la urma, va imprieteniti cu personalul UBB.
Ne sustin, asa de bine ne-am imprietenit cu toata lumea; si cu paznicii, si cu toti. Nu va lasati, continuati, asta ne spun. Tot timpul au grija de noi, vin aici si ne intreaba: sunteti bine? ce mai faceti? o cafea? Sunt simpatici.
In primele zile de proteste, rectorul, pro-rectorul, profesorii si alti reprezentanti au incercat sa ajunga la un consens cu tinerii. Azi a fost liniste in amfiteatrul ocupat. Asa a fost si ieri si, probabil, asa va fi si maine. Reprezentantii universitatii nu le mai cer tinerilor explicatii, ii lasa sa-si continue „ocuparea” in liniste.