In vizor

Viata bate filmul. O tamponare din Floresti paralizeaza jumatate din traficul din Cluj-Napoca

Accidentul produs ieri dupa-amiaza in localitatea Floresti a blocat traficul in jumatatea vestica a municipiului Cluj-Napoca. Un sofer de 70 de ani in timp ce incerca sa vireze la stanga de pe drumul E60, pe strada Poligonului, a fost lovit in plin de catre un autoturism care circula regulamentar pe directia Floresti-Cluj. Traficul nu a fost paralizat de un accident banal, fara victime, ci de gestionarea ineficienta a situatiei de catre autoritati: echipajul local a constatat ca nu are competenta pentru rezolvarea situatiei, s-a trimis un alt echipaj tocmai din Jucu – de la aproximativ 30 de kilometri distanta, iar in tot acest timp coloana de masini a ajuns pana aproape de centrul Clujului.

Filmul evenimentelor e demn de cascadorii rasului pe nervii clujenilor 

Ora 16.33 -A fost anuntat la servicul 112 producerea unui accident pe raza comunei Floresti.

Unul dintre soferii implicati in accident a sunat la 112 si a solicitat interventia Politiei deoarece nu s-a putut intelege cu cel care a produs accidentul. La ora 16.33 nu erau anuntate victime ca urmare a accidentului produs.

Ora 16.42 – Ajunge la fata locului un echipaj al Sectiei 6 Rurale Floresti. 

Un echipaj al Politiei Locale Floresti aflat in apropiere s-a deplasat la fata locului ca urmare a faptului ca soferul care a solicitat interventia politiei, in timpul convorbirii telefonice cu operatoarea de la serviciul 112, a anuntat ca totusi in urma accidentului produs sunt si victime. Din aceasta cauza echipajul Politiei Locale Floresti a si-a declinat competenta catre Sectia 6 Politie Rurala Floresti care a trimis o masina aflata pe raza localitatii Luna de Sus.

Echipajul de la Sectia 6 Rurala ajuns in 9 minute la fata locului, conform declaratiei agentilor, a solicitat la randul sau interventia unei alte unitati mai competente. Astfel a fost solicitat un echipaj  din carul Serviciului Judetean al Politiei Rutiere Drumuri Nationale si Europene singurii cu atributii de cercetare la fata locului.

Masina de la Serviciul de Drumuri Nationale si Judetene din cadrul Politiei Rutiere se afla in misiune pe raza comunei Jucu. 

17.02- Echipajul ajunge la locul accidentului.

Echipajul din cadrul Biroului Rutier Drumuri Nationale si Europene a strabatut distanta de la Jucu pana in Floresti in 20 de minute. Ajunsi la fata locului agentii de la rutiera au constatat ca nu exista victime. Intre timp coloana de masini care s-a format datorita ambuteiajului a depasit granitele comunei Floresti intinzandu-se pe zeci de kilometri. Astfel Cartierul Grigorescu a fost blocat in intregime. Pe strazile Splaiul Independentei si Primaverii soferii au asteptat mai bine de doua ore in trafic, iar spre centrul municipiului Cluj-Napoca coloana de masini a ajuns pana la intersectia dintre Calea Motilor si strada G.Cosbuc.

Care sunt solutiile autoritatilor pentru evitarea blocajelor in trafic si fluidizarea acestuia?

Prima varianta a fost realizarea de benzi reversibile. Solutie care nu a mai fost considerata viabila de catre autoritati, mai exact de catre comisia de sistematizare a traficului. Primaria comunei Floresti a facut demersuri si numeroase solicitari catre CNADR prin DRDP Cluj in vederea amplasarii de semafoare inteligente. Licitatia a fost adjudecata, iar in prezent se asteapta indreptarea vremii pentru a se incepe lucrarile.

In acelasi timp se mai asteapta avizul de la CNADR pentru amplasarea a doua sensuri giratorii astfel incat sa nu mai fie permis virajul la stanga pe portiunea de drum national aflat pe teritoriul comunei Floresti. Lucrarile la mult visata centura de sud a comunei se afla in stadiul de asteptare a certificatului de urbanism pentru ca apoi sa se poata intocmi caietul de sarcini si sa se organizeze licitatia. Teoretic, daca nu vor exista probleme in desfasurarea licitatiei si a lucrarilor, pe centura de sud se va putea circula la finele anului viitor asa cum au declarat in repetate randuri reprezentantii administratiei florestene.

Statistic, pe drumul national  E 60, alfat pe raza comunei Floresti s-au produs in 2014 un numar de 34 de accidente soldate cu ranirea grava a 10 persoane si ranirea usoara a 36.

„Semaforizarea inteligenta si interzicerea virajului la stanga de pe E 60 pe cat mai multe strazi ar fi o solutie pentru solutionarea traficului din comuna Floresti pentru ca, ar limita viteza de deplasare a autovehicolelor la 50-60 km/h. Referitor la blocajul de ieri, interventia la locul accidentului a echipajului din cadrul Biroului Drumuri Nationale si Europene al Politie Rutiere s-a facut pentru ca una dintre persoane, fiind medic, a solicitat sa fie transportat la spital. La Biroul Rutier Drumuri Nationale si Europene, pentru cei 150 de km de drum pe care ii avem in observatie, lucreaza doar 20 de oameni. Se lucreaza 12 cu 24, iar echipajul care a intervenit la accidentul din Floresti a reusit sa ajunga in 15-20 de minute de la km 17 din Jucu pana in Floresti”, a declarat Sorin Iovu Rus, seful Biroului Rutier Drumuri Nationale si Europene din cadrul Politiei Rutiere Cluj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *