,,În 4D” e un spectacol al contrastelor. E un joc teatral pe tema iubirii, în care ,,viața” și filmul se îngemănează, uneori perfect, alteori imperfect, într-o ludică a sentimentelor și a relațiilor a patru personaje, cu 8 suflete pereche. Dacă la început, până pe la jumătate, piesa e în alb-negru, cu un ritm și cu replici ușor trenante, după un punct culminant în care relațiile tind să atingă deznodământul și să meargă dincolo de el, spectacolul devine cu adevărat ,,în 4D”, începând să prindă culoare și să prindă publicul cu relații mult mai dinamice și mai pasionale, între cuplurile de îndrăgostiți, aflate mereu în mișcare.
Spațiul scenei Reactor, pentru că spectacolul se joacă în teatrul privat de pe strada Petofi Sandor nr. 4, e împărțit în cruce, în fiecare colț fiind așezat inițial câte unul dintre cei patru protagoniști. Scena e concepută, pe diagonala mai lungă, poate mult prea lungă, astfel că jocul actorilor devine puțin greu de urmărit, fiindcă în orice punct din sală te-ai afla ai vizibilitate doar asupra a două sau maxim trei dintre personaje.
Ele se combină și se intersectează într-o cursă nebunească dintr-un loc într-altul, defilând în viteză pe câte-un scaun de birou, cu rotile, relațiile dintre ei se schimbă și se intersectează la fel ca cele patru scaune, într-un travaliu halucinant, care face iubirea să pară o dulce nebunie, ce în final duce și la atacul cerebral al celui mai romantic dintre îndrăgostiți.
Ceilalți trei, mai cerebrali, celebrează sfârșitul tragic al partenerului lor amoros, plângându-i moartea printr-o tragi-comedie, de fapt tragi-comedia sfârșitului oricărei povești de iubire. Dragostea în această piesă este o parodie, cu accente când comice, când languroase, când melodramatice, e o metaforă pentru ,,dragostea ca-n filme”, pentru filmele de dragoste, pentru dragostea de filme si pentru dragoste și filme.
Protagoniștii spectacolului se combină în toate variantele posibile, inclusiv bărbat cu bărbat, fiindcă ei au 8 suflete pereche, deci un infinit, nu unul, explorând prin viața lor amoroasă tumultul tuturor posibilităților sentimentului de iubire.
Piesa e una ce te poate distra sau te poate pune pe gânduri, e o joacă teatrală ce permite câți spectatori, atâtea perspective. Iar spectatorii au umplut până la refuz sala și i-au răsplătit pe cei patru actori la final cu rânduri de aplauze, semn că la Reactor se face teatru, nu glumă, chiar dacă cu subiecte ,,serioase”, tratate în spirit de glumă.
,,Fericirea n-a fost niciodată scopul meu. Oricum e un concept fals înțeles care mai mult creează probleme decât rezolvă ceva”, spune unul dintre personaje, triumfal, pentru ca un altul să conchidă – la încheierea reprezentației – că își bagă ceva în tot, sau în toți și în toate. ,,Nu m-am întrebat niciodată ce se întâmplă după sfârșitul fericit. Mă gândeam că ești și mai fericit”, cugetă el, nefericit.
Piesa merge dincolo de referințele cinematografice ale iubirii, spre cele ale vieții reale, și ne arată chiar și urmarea de după happy-end. Spectacolul sondează ludic profunzimile și superficialitățile oricărei povești de dragoste în genere, prin poveștile tipice, particulare, ale celor 4, luați în combinații de câte doi. E un spectacol simpatic, tineresc, cu un public tânăr, la fel ca actorii ce îl interpretează. E poate povestea unei generații ce reinterpretează la modul actual povești și ipostaze vechi de când lumea. Iar lumea rămâne să îl vadă și să îl aprecieze după bunul plac, în 4D, în 3D, în 2D sau în alb-negru, putând extrage fiecare din joaca teatrală a celor 4 actori oricâte suflete artistice pereche i-ar fi pe plac.