Dragi liceeni clujeni,
Desi am spus ca voi face cunoscuti pe 4 aprilie castigatorii de la concursul de eseuri initiat de mine in semn de respect pentru voi, am intarziat cateva zile. Imi cer iertare. Am fost foarte prins cu afacerile, cu ziarul, au fost si sarbatorile de Paste, am vrut sa aleg cu inima curata cele mai bune 3 texte din cele 21 primite. Acest concurs este o initiativa personala. Nu trebuie sa dau socoteala nimanui, sa fie clar. De aceea, am si zabovit atat de mult asupra textelor. Fiindca sunt multi bani la mijloc si vreau sa fie meritati.
Le-am ales pe cele mai bune, sunt sigur de asta, si acum ma tin de cuvant. Am alocat 3000 de lei din banii mei pentru prima editie a concursului de eseuri (mai sunt 3 editii, asa cum am anuntat). Tema propusa – DAU DISLIKE RAZBOIULUI! – i-a incitat pe multi dintre voi si ideile au fost foarte frumos prezentate. Am ales textele cele mai coerente, cele mai spicy si cele mai corect scrie gramatical.
Castigatorii sunt:
1. Tudor Loghin – 1500 de lei
2.Bianca Andone – 1000 de lei
3. Andra Galan – 500 de lei
Ii felicit din inima, au primit deja un email de la mine sii ii astept sa ne intalnim pentru a le inmana banii!
Bravo lor, dar ei nu vor mai putea participa la urmatoarele editii 🙂
Va astept insa pe voi, restul, sa indrazniti sa scrieti.
Voi, liceenii Clujului, sunteti generatia CE TREBUIE sa vorbeasca, ce trebuie sa conteze, ce trebuie sa arate Clujului ca tinerii din ziua de azi sunt faini si speciali, creativi si profunzi, destepti si cu coloana vertebrala.
A doua tema de lucru pentru voi este simpla si… nu prea. Va intreb deschis:
De ce iubiti Romania?
Pot participa la concurs toti liceenii Clujului care au o parere despre tema, care nu se tem sa si-o exprime, care vor sa lupte pentru ca ea sa fie citita, care au curajul sa semneze cu nume si prenume respectivul eseu.
Podiumul va fi la fel de generos: locul 1 – va lua 1.500 de lei, locul 2 – 1.000 de lei si locul 3 = 500 de lei.
Avem cateva „criterii” de jurizare:
– sa nu scrieti un eseu „in scarba” cu 2-3 randuri, dar nici „avioane” de mii de pagini. Keep it simple and impressive!
– sa ne lasati cu gura cascata prin stil si argumentatie, prin emotia din text
Concursul incepe azi, 17 aprilie.
Eseurile si emailurile cu opniile voastre vor fi trimise pe scrie@ziardecluj.ro pana in data de 16 mai 2015, cand voi anunta a doua serie de castigatori.
Cu drag,
Liviu Alexa
Si acum textele castigatoare:
Locul 1 – Tudor Loghin
Memorandum de libertate
Clișeul de care ne lovim atât de des, care a prins conotații aproape mistice când vine vorba de responsabilitate, este – fără dar și poate – un citat al renumitului teoritician politic Niccolo Machiavelli: ”Este necesar ca, atunci când fapta merită a fi învinuită, scopul ei să o scuze”. Pe scurt, scopul scuză mijloacele. Există, așadar, un preș sub care putem ascunde orice faptă. Dar câte cadavre încap sub acest preș, câte lacrimi și câte genociduri?
Scopul unui război este – în linii mari – doborârea inamicului spre impunerea unilaterală a unor anumite obiective pretinse a fi “pentru binele comun”. Aici apare primul paradox al războiului, faptul că unii încearcă să îl transforme într-o luptă grandioasă între bine și rău, când, de fapt, e vorba de interese egoiste, crime odioase și multe victime. Construind un fir logic simplu, este evident ca nu e pentru binele tuturor, o dată ce unii oameni își pierd dreptul la viață pentru ca alții să-l câștige. Scopul final este unul și mereu același: superioritatea. Fie că e vorba de superioritatea individului, a unui grup de indivizi sau a speciei umane contra naturii, tot timpul acest motiv va apărea ca un venin în mințile noastre. Unii vor spune, evident, că așa e construită lumea pe niveluri, eventual în sistem piramidal, iar unii stau în vârf și alții la bază. Iar aceasta nu este o idee total greșită în sfera regnului animal, însă nu scuză crimele oamenilor – ființe raționale și presupus înțelepte.
Eu nu cred în responsabilitatea comună. Nimeni și nimic nu mă poate controla, nu poate decide în locul meu și nu își poate asuma responsabilitatea pentru mine. La fel, eu nu îmi asum responsabilitatea decât față de mine și acțiunile mele. Dar a fi individualist nu se rezumă doar la atât… Ființa umană are anumite limitări : fizice, sociale, economice, politice ș.a.m.d. Visul fiecărui om este, cred eu, să trangreseze una sau mai multe limite, fie că e vorba de a descoperi spiritul nemuritor sau de a deveni milionar. Dar unii pierd din vedere faptul că omul se manifestă între trei coordonate: timp, spațiu și, mai nou, societate. Jean-Paul Sartre intuiește această ultimă și controversată coordonată în citatul: “responsabilitatea noastră este mai mare decât am putea- o presupune, căci angajează întreaga umanitate”. Desigur, filosoful existențialist vorbește precis despre o responsabilitate socială a fiecărui individ care nu ar trebui să-l apese pe umeri, ci dimpotrivă, să-i confere o doză de putere lăuntrică, să-l lanseze către propria devenire, dându-i fiecărui individ un sens absolut în lume. Așadar, fiecare își atinge și depășește limitele personale, dar nu trebuie să cadă în iluzia înstrăinării de propria condiție – aceea de ființă socială. Nu cred în responsabilitatea noastră, dar cred în responsabilitatea ta și a mea de a căuta și înfăptui frumosul în formele cele mai personale.
Fiecare dintre noi, prin propria existență, creăm neîncetat. Faptul că acum citești, scrii, gândești, pierzi vremea sau faci ceva aparent neimportant este o creație. A fi conștient de acest lucru, că orice acțiune întreprinsă în acest univers are o reacțiune și nu doar asupra ta, constituie un avantaj dar nu este o obligație sau o regulă. Omul este o ființă liberă, aproape tragic de liberă, orice acțiune este rezultatul ultim al voinței personale. A te lamenta, a îți nega libertatea sau a nu fi conștient de ea este, în sine, o alegere ca oricare alta. A fi obedient în fața unui sistem, a ucide, sunt niște alegeri pe care fiecare decide dacă dorește să le facă sau nu. Nimeni nu își asumă responsabilitatea în aceste cazuri, aruncă totul în seama celuilat sau, în folclor, în seama unui personaj simpatic a cărui singură preocupare este generarea fluxului de rău în univers…vorbesc de dracul, desigur. “-De ce ai făcut asta..? –Dracu’ m-a pus…”
Din cauza faptului că toată apologia de mai sus e bazată pe simple afirmații și nu se află tocmai în sfera empiricului, e neapărată nevoie de câteva fapte concrete, nu doar vorbe. Astfel, vreau să precizez faptul că în jurul anilor 60’, un psiholog de renume mondial a realizat ceea ce se poate ușor numi cel mai controversat experiment social : “The Milgram experiment on obedience to authority figures”. Ideea este relativ simplă: un număr de voluntari au fost rugați să electrocuteze un străin pentru a-i testa raportul durere/ învățare sub egida unui studiu științific; străinul electrocutat era defapt un actor care mima șocurile, iar studiul urmărea să testeze câți oameni vor provoca durere unui om fiind presați de o putere legitimă – în acest caz puterea era reprezentată de omul de știință supraveghetor, respectiv motivul evoluției științei ș.a.m.d. Studiul a avut rezultate uluitoare și a fost repetat de nenumărate ori sub o varietate de forme și circumstanțe, iar finalul a fost mereu același: un om obedient nu este conștient de responsabilitatea faptelor sale. Așadar, ce poate fi schimbat la un om care nu-și asumă faptele și ucide în numele țării, în numele păcii, în numele camarazilor, poporului sau –cel mai poetic- în numele creatorului ?
Deși eseul a fost scris într-o notă progresistă, eu nu-mi doresc o schimbare în lume. A-mi dori o schimbare ar contraveni total filosofiei mele de viață pe care am argumentat-o mai sus. Îmi doresc doar ca eu să-mi măresc orizontul conștiinței, să fac decizii înțelepte și, dacă voi avea vreodată șansa să mă ia cineva drept exemplu, să nu mă simt vinovat pentru acțiunile întreprinse. Cum știu că acțiunile mele sunt nobile cu adevărat și nu sunt doar niște alegeri subiective? Ascult, văd, citesc, contemplez. Din punctul meu de vedere, a ucide nu ar trebui să reprezinte o alegere – pentru nimeni, sub nicio formă. Un singur om poate opri războiul… și acela este fiecare dintre noi. Nu prin violență sau agresivitate, și nici prin acțiuni comune puerile sau de fațadă, ci doar prin conștientizare și asumare de responsabilitate. Niciun sistem, nicio corupție, dictatură sau ființă supranaturală nu poate altera conștiința unui om cu adevărat treaz.
Dar, la fel de bine, nici cea mai orbitoare luciditate nu va trezi din somn un om ignorant.
Locul 2 – Bianca Andone
Razboiul este unealta celor puternici impotriva celor puternici. Problema este ca mecanismul razboiului poate exista doar daca exista oameni care lupta. Si de cate ori de-a lungul istoriei moderne am putut asista la o „batalie a celor mari”? Niciodata. In cei imediat 12 ani de scoala nu am auzit niciodata sa mi se zica „Adolf Hitler a pus mana pe arma si a luptat cot la cot cu soldatii de pe frontul de vest”. Pentru ca acest lucru nu s-a intamplat. In lupta acerba dupa putere liderii politici sunt protejati, ascunsi pentru ca altfel cine ar conduce dupa castigarea razboiului? Intrebarea e pe cati dintre cei care au intrat in razboi vor mai guverna?
Subiectele legate de siguranta omului sunt sau cel putin ar trebui sa fie pe primul plan in aceasta perioada. Cu un razboi in continua expansiune la granita de nord si est a Romaniei, principala noastra preocupare nu ar trebui sa fie marimea apartamentului doamnei Udrea si nici calculele legate de cate celule de inchisoare incap in acesta. Ci oprirea razboiului si gasirea unor solutii concrete in acest sens. In mod evident atentia este distrasa de la aceasta problema de o importanta colosala prin impuierea capului masei populare cu fel de fel de lucruri inutile, dupa cum sunt cele enumerate mai sus. De ce? Pentru ca acestea vand la un public trist, sarac, avid de dorinta de razbunare indreptata spre toti coruptii din cauza carora Romania merge in jos. Dar dragii mei, cu ce va va ajuta faptul ca Udrea a ramas fara apartamentele ei de lux cand veti fi pe front cu o mitraliera in mana? Razboiul, din pacate, nu mai tine de manualele de istorie in zilele acestea, dar trebuie, este imperios necesar sa il facem sa ramana intre paginile acestor carti.
Dupa cum este bine stiut, cu un om nebun nu iti poti pune mintea, dar cand se stie ca un om este nebun ii punem un cutit in mana sau il trimitem la ospiciu? Exact la fel se pune problema si in acest caz, dar evident la scara mult mai mare. Este de datoria noastra sa alegem daca musamalizam tot si lasam in mana rusilor pusca sau ne ridicam la scara globala si oprim macelul care va urma. Vor exista sceptici care sa puna toata aceasta responsabilitate in carca oficialilor. Si probabil ca au dreptate facand acest lucru. Dar va intreb pe voi, scepticilor, inainte de cel de-al doilea razboi mondial s-au luat masuri impotriva lui Adolf Hitler cand a reintrodus serviciul militar obligatoriu, desi era interzis conform Congresului de la Paris de dupa primul razboi mondial ca in Germania sa se ceara acest lucru? Evident ca nu. Marile puteri au dus o politica de conciliere mergand pe principiul ” Dati-i ce are nevoie ca nu ne poate face rau. Sa nu cumva sa il suparam.” Istoria a dovedit contrariul. Pornind de la premisa ca fiecare face ce trebuie sa faca pentru a-i fi bine, credeti ca acum va fi diferit?
Pe cine credeti ca si-a pus bazele Adolf Hitler in toata aceasta nebunie a lui de a cuceri lumea? In masele populare care l-au sustinut pana la capat. In cine isi pun bazele „puternicii Rusiei”? In masele populare. Si ca dovada pentru a-mi sustine argumentul va ofer o noua intrebare. Cine sunt „minunatii” prorusi care omoara zilnic sute de persoane in Ucraina? Militari ucrainieni? Militari rusi? Credeti ca ei nu au ceva mai bun de facut decat sa arunce grenade in autobuze cu civili? Prorusii sunt indivizi din toate paturile sociale care sustin un regim si un plan bolnav.
Inchei prin a va spune ca a nu face nimic in privinta razboiului si a intra in armata fara a gandi si doar de frica unor amenzi din partea statului este tot o forma de a sustine razboiului, deci de a sustine un genocid. Evident ca razvratirea a doi-trei dintre noi nu este suficient. Miscarea trebuie sa se petreaca in masa si trebuie sa aiba ca si scop convingerea celor sus pusi sa faca ceva real in privinta salvarii vietilor omenesti, folosind toate caile posibile. Razboiul nu exista daca nu are un motor functional reprezentat de oameni considerati neimportanti, dar care suntem chiar noi insine.
Locul 3 – Andra Galan
În urma Primului Război Mondial care a şocat omenirea, o pace definitivă era prezisă, nu se putea imagina repetarea atrocităţilor. Acestea nu au fost, desigur, repetate, al Doilea Război Mondial scriind o carte mult mai crudă despre potenţialul de ură al oamenilor şi despre puterea acestora de a se autodistruge. Perioada interbelică, un moment de ,,respiro politic” a însemnat pace, dar valori ca Binele şi Răul au fost distorsionate. Pentru a vindeca lumea de ţara conflagraţiilor, avangardiştii propuneau detaşarea completă de trecut, amputarea prin încheietură a membrului afectat. Mai eficient s-a dovedit însă un tratament progresiv prin analiza rănilor şi construirea pe bazele culturii acum dinamitate.
Privind cu obiectivitate si subiectivitate în acelaşi timp, pot afirma că generaţia care a supravieţuit războiului a încercat purificarea prin cultură, dar ,,Timpul nu mai avea răbdare” (Marin Preda), iar conducătorii noştri au început o altă luptă, o luptă între ei, pentru putere. Sondajele de opinie din Ucraina arată clar faptul că România este cel mai detestat stat vecin, precum şi faptul că românii bucovineni trăiesc o situaţie dramatică marcată de nerespectare şi îngrădirea drepturilor fundamentale şi cetăţeneşti, discriminare sistematică, nedreptate socială şi asuprire.
Consider că problema comunităţilor româneşti din Ucraina este o chestiune mai importantă de abordat de către reprezentanţii noştri decât declaraţiile de război la adresa Rusiei care nu fac decât să ne pună în pericol. Prioritară ar trebui să fie asigurarea protecţiei pentru cetăţenii români, nu aruncarea unor oameni neexperimentaţi în bătălii pentru putere ce vor provoca dezastre şi morţi, iar noi, deşi vom fi zdruncinaţi, vom pierde si numeroase vieţi umane.
Când Mircea cel Bătrân se alătura mândru cruciadelor antiotomane, polarizate în Europa Evului Mediu, singura busolă care-i arăta mereu calea cea bună era spiritul patriotic. Conducătorii de acum trăiesc într-o lume a vitezei şi a superficialităţii în care valorile morale nu înseamnă nimic, nu ascultă opiniile semenilor, ci acţionează în funţie de convingerile lor. Lumea de atunci era una a oamenilor şi a sentimentelor, lumea de azi e a aripilor frânte.
Un război presupune sacrificii, acceptarea de către cei merg acolo că e posibil sa nu se mai întoarcă niciodată. Cum îşi vor privi părinţii în ochi, cum îşi vor îmbrăţişa copiii gândindu-se că e pentru ultima oară? Cum se pot substitui nişte eroi ? Pentru că adevăraţii eroi sunt cei care mor pe câmpul de luptă, renunţând la ei pentru binele celorlalţi. Adevăraţii lideri, în schimb, sunt cei care fac ce trebuie, când trebuie, indiferent de consecinţe. Ei se disting de ceilalţi, nu se avântă la luptă, ci ştiu cum să o evite, fiind gata să îşi dedice timpul pentru a nu mai avea loc nicio bătălie. În asta constă şi forţa lor, care duce la victoria morală.
DAU DISLIKE RĂZBOIULUI nu pentru că mi-e frică, ci pentru că trebuie să luptăm cu inteligenţă!