Cand am initiat acest concurs de eseuri, m-am gandit la cat de talentata e generatia tanara din ziua de azi si cat de putine posibilitati de exprimare are.
Asa ca am pus Ziar de Cluj la dispozitie ca platforma de expunere si 12 000 de lei pentru premii din buzunarul propriu, pentru patru sesiuni de concurs. Astazi, voi premia garnitura castigatorilor celei de a doua sesiuni de concurs, carora le-am cerut sa ne spuna de ce iubesc Romania.
Fata de prima sesiune, am primit de aceasta data 47 de eseuri. Este si motivul pentru care am intarziat mai mult de 2 saptamani in anuntarea rezultatelor. Imi cer scuze, dar am si eu munca mea, afacerile mele, calatorii, evenimente personale, probleme, nu am vrut sa aleg pripit. Mai ales ca e vorba de multi bani la mijloc care pot insemna un lucru important pentru un tanar licean.
Am acordat locul 1 si 1500 de lei unei fete fete inteligente, Carla Marginean.
Locul 2 si 1500 de lei merg la Denisa Bica pentru un text emotionant care m-a facut sa tresar.
Locul 3 si 500 de lei vor fi indreptati spre tanarul Moldovan Adrian Ioan, caruia ii prevad un viitor interesant.
Felicitari, dragii mei!
Cea de a treia tema propusa de mine pentru restul liceenilor din Cluj-Napoca, fiindca cei ce au castigat nu mai pot participa, este:
Analiza SWOT a orasului Cluj-Napoca in viziunea unui licean
Va rog sa trimiteti textele voastre pana in data de 4 iulie pe adresa scrie@ziardecluj.ro
Iata si textele castigatoare in aceasta sesiune.
Locul 1
Tribut pentru Existenţă
de Carla Marginean
Aici, în joc de necuvinte, în joc de (ne)muze, în horă de Balcani, de Carpaţi dărâmaţi, reconstruiţi. Aici, unde umanitatea creează niveluri fascinante de realitate. Aici, în ,,dincolo şi înlăuntru”, unde subconştientul devine un suav şi un macabru dans nocturn. Tu unde eşti? Nu cumva eşti şi devii un spaţiu de reculegeri străine şi de graiuri antagonice? Aici, în Balcani şi la graniţă, România trăieşte drama Separării şi a Unirii. România în care străluminezi eşti tu, şi ea e realitatea ta. Aşa trăiesc eu, aşa trăieşti tu, el, ea, noi, voi, ei. Ştiu că eu, românul, nu sunt decât un por al feţei ridate a poporului, dar asta nu înseamnă că trebuie să plec, să fug de propriul meu destin şi de propria mea cale.
În fiecare zi, cel puţin un om părăseşte această ţară cu gândul de a se autodepăşi, de a-şi face un viitor în altă parte, cu alte posibilităţi. În urma lui… rămân doar ruine… de ce să pleci când poţi lupta? Când totul stă în mâinile tale? Poate pentru că ,,ocupat să reconstruiască lumea, omul a uitat să se reconstruiască pe sine” (Andrei Platonov).
Aidoma călătorului care navighează printre insulele pustiului şi ale neputinţei, descoperind doar uneori linia ţărmului, eu întrezăresc în fiecare zi un motiv să mă alătur celor care vor să schimbe România, celor care vor să contureze, aparent din nimic, forma iluziilor lor. Prinsa în labirintul devenirii, între timp, spaţiu şi societate, pot spune că România e cea care m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi.
Iubesc România pentru că nu îi cunosc toate locurile şi toţi oamenii. O iubesc pentru că e un sipet inepuizabil de frumuseţe, într-un univers nesfârşit. Iubesc România pentru că orice cuvânt sună mai frumos aici, pentru că limba acestei ţări îţi permite să vorbeşti hotărât şi cu dragoste în cel mai simplu mod. Admir cetăţenii acestei ţări, care încearcă mereu să învie, să lupte, să schimbe ceva.
Să se nască, verb reflexiv. Unii au reuşit, pentru ceilalţi libertatea a fost o povară, în timp ce alţii încă mai au timp. Dar îi iubesc pe toţi…
Ador aceasta ţară pentru că e o ţară puternică, chiar dacă unii încearcă să demonstreze exact contrariul. O iubesc pentru că fiecare zi e o decizie. Pentru că mă ciocnesc de alegeri diferite, pentru că suntem plasaţi între câteva opţiuni. Pentru că nu toţi aleargă dupa bogăţii, călătorii şi cercuri înalte… unii caută doar umbrele lor, adică fericirea. Îmi iubesc ţara pentru că, indiferent cât timp ar trece, peste visele ce le am aici, nu se va depune nicicând praful. Pentru că aici am învăţat că viaţa şi demnitatea sunt lucruri fragile, care pot să se sfârşească în orice moment. O iubesc pentru că aici clipele trec prea repede şi nu am timp să mă lamentez, să-mi invoc mereu trecutul, eşecurile şi greşelile. Nu mai am timp să visez visele altora. Nu mai am timp să aştept fericirea.
Iubesc România pentru că din orice loc, există drumuri de întoarcere în amintiri… chiar dacă nu e ţara tuturor posibilităţilor, e ţara în care totul e posibil. Poate că pentru a-şi regăsi dragostea de ţară, când o pierd sau când se uzează, oamenii sunt siliţi uneori să străbată un coşmar. Dacă au noroc să iasă din el nemutilaţi, pot spera din nou. Când ultimul copac va fi doborât şi ultimul izvor otrăvit, vor realiza că nu pot trăi doar cu bani. Şi atunci, tu sau eu, în ipostaza fiecărui român, obosiţi ca un Sisif de povara a miliarde de secunde, ne vom întoarce… dar nu vom mai regăsi ceea ce părăsim acum. Şi atunci, vom pleca urechea spre inima trecutului, dar nu va mai fi unde am lăsat-o. Apoi vom rătăci şoptind, mi-e dor…
Locul 2
De ce iubesc România?
de Denisa Bica
Iubesc România din tot sufletul meu pentru că e contingentul din care nu pot sa evadez, pentru că nu vreau să evadez. Acum e vremea noastră, a celor care iubim cu adevărat ţara, nu doar pentru bani. Nimeni şi nimic nu ne poate opri acum.
De ce iubiți România?” – o întrebare grea, cu rădăcini adânci în partea din creier care se ocupă cu așa-numitele “controverse”. Fie că ne place sau nu să recunoaștem, apartenența noastră națională trezește sentimente duale, amestecate și neclare. Nu-mi propun realizarea vreunei utopii în acest demers textual, dar voi încerca din răsputeri să ating câteva consensuri.
De mică am crescut într-un mediu propice anti-naționalismului. Pe la toate colțurile blocurilor se auzeau ecourile urii aduse țării – vorbe despre corupție, sărăcie, probleme, urmate îndeaproape de sugestiile veșnice: „să plecăm toți, să vedem atunci” sau “ce mi-a oferit mie țara asta?”. Maturizându-mă, mi-am dat seama că fiecare bătălie este o experiență pozitivă de viață. E adevărat că în această țară există mai multe piedici decât oportunități, dar asta te poate doborâ sau, la fel de bine, te poate face extrem de puternic. De ce se pune accentul atât de mult pe mediul în care un individ activează și nu pe individ în sine? Aici este vorba de iresponsabilitate, iar unii și-au construit un paravan din propria țară și își ascund frustrările, eșecurile și neajunsurile personale sub el.
România post-revoluționară a fost o sită. Cei mai puternici au rămas și au adus plus-valoare societății, primind recunoștința și meritele cuvenite în prezent. Nu mă refer la politicienii corupți sau la oamenii de afaceri mișeli, ci strict la cei care nu și-au părăsit țara – atât fizic, cât și spiritual- și au trăit decent, construindu-și pas cu pas un drum prosper în viață – fără a dormi astăzi la umbra gratiilor. Au existat și vor exista mereu români adevărați dedicați scopului național și progresului economic care prin multă sudoare reușesc să țină în viață o firmă privată sau să materializeze o idee de business fără a apela la favoruri din partea unor politicieni sau a se folosi de lacune ale sistemului economic românesc încă în dezvoltare.
În orice caz, cele de mai sus au rămas istorie. Astăzi, România se regenerează. Societatea civică tânără este mana spiritului român care renaște după jumătate de secol în care a hibernat. Noi am chiulit de la orele de ideologie. Suntem conectați cu tot mapamondul pe facebook, 9gag, youtube, jocuri video, programe de antreprenoriat, comunicare formală & informală ș.a.m.d. Cu acest tratament, nimeni nu poate devia de la a deveni un cetățean internațional, deplin conștient de starea lumii, a țării și care, în cele din urmă, va reuși prin conținutul uman individual să răzbată orice problemă a sistemului românesc.
Din acest motiv iubesc România: pentru că, indiferent de trecutul său, a reușit să intre în era vitezei informației și să-și schimbe identitatea prin oamenii care reprezintă, dincolo de istorie, adevărata esență a unui popor. În orice caz, să nu lăsăm amorul pentru națiune să ne încetinească din ACȚIUNE. Acta, non verba – zice o vorbă din strămoși. Eu mă voi conforma. Sunt sigură că și tu.
Locul 3
Romania – Un stat al enigmelor si al diversitatii
de Moldovan Adrian Ioan
In absenta impulsurilor patriotarde, acest eseu isi propune sa dezvolte o tema pe cat de controversata, pe atat de fructuoasa in urma abordarii ei si anume: De ce iubesc Romania? Raspunsul meu este unul eterogen, pentru ca realitatea vizata este una eterogena. Intotdeauna mi-am imaginat propria patrie asemeni unei balante nonconformiste. De ce balanta? Constiinta noastra colectiva ne expune prin mass media diverse stari de fapt ale cotidianului romanesc. Fiecare individualitate din acest popor are un dublu rol: acela de a crea si de a supune istoriei. Depinde de noi sa actionam corect si simultan sa ne creem o viziune asupra cum actioneaza alteritatea asupra noastra. Despre Romania as putea sa va relatez tot, dar sa nu comunic nimic, pentru ca totul depinde in fond de mai multi factori: cenzura de orice tip, propria interioritate, dorinta publicului insetat de alte stiri. Si totusi… Perspectiva mea curenta e una necenzurata si colorata in umbre si lumini.
Ma simt pustiit atunci cand vad ceea ce ne transmite realitatea televizata si este trist faptul ca uneori aceasta pseudorealitate devine una palpabila in Romania, pentru ca noi permitem asta. Se nasc astfel in mine o serie de intrebari, de teme de reflectie carora le-am acordat intotdeauna o consideratie aparte. Suntem oare o masa de manevra care aplauda nesfarsit si face tumbe atunci cand diversi politicieni/oameni influenti ne expun discursuri populiste pentru a le da puterea de a guverna? A devenit oare Romania o tara a tinerilor manelizati pentru care nu doar aplicarea, ci insasi definirea termenului de gandire critica a devenit o imposibilitate tehnica? Este Romania o tara in care finantarile obscure din banul public au ajuns sa fie acceptate ca o normalitate? Este agricultura romaneasca o ramura demult apusa, privata de orice sansa de resurectie? Este cu putinta sa gresim atat de tare incat sa inversam indemnul lui Karl Popper si sa aducem in fruntea patriei lideri incompetenti, corupti si machiavelici? Este oare sufocat sistemul nostru medical si educational de ,,bocancul’’ nimicitor al celor care ne conduc ori de simple interese meschine?
Dupa o indelungata rumegare a acestor teme, am realizat ca desi nu pot exclude total posibilitatea unor raspunsuri afirmative si justificate la adresa acestor intrebari ele conteaza prea putin. De ce? Poate pentru ca in mine prevaleaza alta viziune, o flacara, una romaneasca care imi deschide ochii spre a vedea si aprecia momente notabile si fapte eroice din mentalul nostru colectiv. Nu pot sa nu laud initiativa si efortul militar si diplomatic al anterioritatii noastre de a castiga lupte impotriva multiplilor inamici pentru intregirea si coeziunea Fiintei Statale de azi numita Romania. Nu pot sa nu remarc efeverscenta societatii noastre civile care desi destul de fragmentate se poate coagula in ONG-uri sau spontan pentru a sustine anumite cauze nobile sau care le suscita pur si simplu interesul (protestele pentru Rosia Montana). Nu pot sa nu apreciez intelectualii de rasa formati fie in tara, fie in afara ei care s-au intors sau au ramas in Romania pentru a aduce o schimbare si a potenta pozitiv imaginea noastra ca popor prin actele lor (bonjuristii). Nu pot sa nu indragesc prospetimea specifica atractiilor noastre turistice, adevarate bastioane ale culturii si civilizatiei romanesti: Ateneul Roman, Castelul Peles, Castelul Bran, orasele medievale si multe altele. Nu pot sa raman indiferent in fata creatiei noastre literare si filosofice, toate creatiile impartasite de adevarati oameni de cultura din spatiul romanesc: Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica. Nu pot sa nu ascult vocile noastre minunate cu care ne mandrim: Felicia Filip, Nicu Alifantis, Ducu Bertzi, Pasarea Colibri. Nu pot sa nu admir diversitatea umana a acestui stat conferita de istoria noastra complexa care nu ne-a dezbinat tara, ci a unit-o intr-un efort colectiv de a crea un curcubeu demografic si cultural demn de o tara europeana.
Concluzionand, Romania este pentru mine o tara a enigmelor, o matrice in care m-am format ca si individ, un sentiment minunat ce nu a fost poluat si umbrit de scena politica si alte neajunsuri, ci din contra, a fost potentat si m-a ambitionat sa imi iubesc tara in care m-am nascut si sa o port in inima oriunde as merge.