Sport

Vechiul „U” Cluj a fost tras la sorţi în Cupa României, deşi meciul nu se poate disputa. Noul „U” Cluj a jucat un amical cu Floreştiul

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a stabilit, vineri, meciurile din turul 2 al Cupei României, faza naţională, care se vor disputa săptămâna viitoare.

Chiar dacă vechea societate care s-a ocupat de destinele Universităţii Cluj, echipa retrogradând în Liga a III-a sezonul trecut, a rămas fără identitate şi va intra în faliment, oficialii FRF au ţinut, măcar pe hârtie, să existe un număr fix de jocuri. Astfel, adversara SC Universitatea Cluj SA a fost desemnată ca fiind Metalurgistul Cugir, echipa din judeţul Alba urmând să se califice automat în turul 3 pentru că acest joc nu se poate disputa.

Noua societate „Alb-Negru”, care va asigura continuitatea Universităţii Cluj în fotbalul românesc, a înscris echipa în Liga a IV-a, acolo unde „studenţii” trebuiau să joace în acest weekend cu Someşul Apahida, în Cupa României faza judeţeană, meciul fiind amânat pentru că „U” nu are, deocamdată, jucători.

Pe de altă parte, juniorii şi seniorii care vor reprezenta Universitatea Cluj în noul sezon au disputat, ieri, un meci amical cu Unirea Floreşti. „Şepcile roşii” au câştigat cu 1-0, prin golul marcat de Adrian Pop, jocul având loc chiar la Floreşti, pe banca lui „U” stând antrenorul Călin Sălăgean.

Clujenii au primit dreptul de a înscrie o echipă în Liga Elitelor din partea FRF, însă, foarte probabil, primul joc al noului sezon, care ar fi trebuit să aibă loc în 27 august, va fi amânat până la clarificarea situaţiei jucătorilor Universităţii. Un trial care vine să completeze lotul va avea loc marţi şi miercuri, la baza CMC, acolo unde Ioan Ovidiu Sabău, Marius Popescu şi Zsolt Szilagyi vor căuta „liderii noii generaţii”, potrivit reprezentanţilor Universităţii Cluj.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *