Justitie

Instanța a redus numărul persoanelor de care nu au voie să se apropie Paszkany și Mureșan

Scris de 260

Instanța Tribunalului Cluj a modificat controlul judiciar pentru Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan, reducând numărul de persoane de care nu au voie se apropie. Astfel, Paszkany poate lua contact acum cu administratorul judiciar al FC CFR 1907 Cluj SA, Răzvan Zăvăleanu, iar Iuliu Mureșan poate să își exercite funcția de președinte al clubului, fiind ridicată interdicția de a se apropia de reprezentanții și angajații CFR 1907, scrie clujust.ro.

Omul de afaceri Arpad Pazkany și Iuliu Mureșan au depus plângeri la Tribunalului Cluj împotriva măsurii controlului judiciar luată de DIICOT Cluj față de cei doi, aceștia fiind urmăriți penal pentru delapidate cu consecințe deosebit de grave. Dacă inițial, procurorii le-au pus interdicție să se apropie de o listă lungă de fotbaliști, cluburi, avocați, reprezentanți firme, angajați ai clubului de fotbal, instanța a redus în 18 august numărul acestora.
Soluția pe scurt la plângerea lui Paszkany:

În temeiul art. 215 ind. 1 cu ref. la art. 213 C.proc.pen., admite în parte plângerea formulată de inculpatul P. A. Z., împotriva Ordonanţei procurorului din data de 04.08.2016, emisă în dosar penal nr. 69 D/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat, şi, în consecinţă:

În temeiul art. 211 alin. 1, art. 215, art. 202 alin. 1-3, 4 lit. b) C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar, prelungită faţă de inculpatul P. A.Z., prin Ordonanţa procurorului din data de 04.08.2016, emisă în dosar penal nr. 69 D/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, ca temeinică şi legală, şi, prin urmare, respinge cererea principală a inculpatului de revocare a măsurii preventive, ca nefondată.

Modifică conţinutul obligaţiei fixate în sarcina inculpatului conform art. 215 alin. 1 lit. c) C.proc.pen., şi stabileşte ca inculpatul să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa o dată la două săptămâni, sau de câte ori este chemat.

Încuviinţează inculpatului să nu se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa în perioada 19 august – 11 septembrie 2016.

Modifică conţinutul controlului judiciar, în sensul că înlătură obligaţia fixată în sarcina inculpatului conform art. 215 alin. 2 lit. d) C.proc.pen., în ceea ce îi priveşte pe numiţii Ciorca Vasile-Florin, Zăvăleanu Răzvan-Traian., Baciu Simona Claudia, Negrean Maria, , şi anume: înlătură din sarcina inculpatului obligaţia de a nu se apropia şi de a nu comunica, direct sau indirect, cu aceste persoane.

Menţine în rest obligaţiile fixate în sarcina inculpatului şi care intră în conţinutul controlului judiciar.

Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta organelor de poliţie de la domiciliul inculpatului, Serviciului public comunitar de evidenţă a populaţiei şi organelor Poliţiei de Frontieră.

În baza art. 275 alin 3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în Şedinţă Camerei de consiliu, azi, 18.08.2016, în lipsa participanţilor.
Soluția la plângerea lui Mureșan:

În temeiul art. 215 ind. 1 cu ref. la art. 213 C.proc.pen., admite în parte plângerea formulată de inculpatul M. I.-P., împotriva Ordonanţei procurorului din data de 04.08.2016, emisă în dosar penal nr. 69 D/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat, şi, în consecinţă:

În temeiul art. 211 alin. 1, art. 215, art. 202 alin. 1-3, 4 lit. b) C.proc.pen., menţine măsura controlului judiciar, prelungită faţă de inculpatul M. I.-P., prin Ordonanţa procurorului din data de 04.08.2016, emisă în dosar penal nr. 69 D/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, ca temeinică şi legală. Modifică conţinutul obligaţiei fixate în sarcina inculpatului conform art. 215 alin. 1 lit. c) C.proc.pen., şi stabileşte ca inculpatul să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa o dată la două săptămâni, sau de câte ori este chemat.

Modifică conţinutul controlului judiciar, în sensul că înlătură obligaţia fixată în sarcina inculpatului conform art. 215 alin. 2 lit. d) C.proc.pen., în ceea ce îi priveşte pe numiţii Matei Alexandru – şi Balaj Iustin – secretar sportiv la SCS FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA, precum şi în ceea ce îi priveşte pe reprezentanţii şi angajaţii SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA, , şi anume: înlătură din sarcina inculpatului obligaţia de a nu se apropia şi de a nu comunica, direct sau indirect, cu aceste persoane.

Menţine în rest obligaţiile fixate în sarcina inculpatului şi care intră în conţinutul controlului judiciar. Dispune comunicarea unei copii de pe prezenta organelor de poliţie de la domiciliul inculpatului, Serviciului public comunitar de evidenţă a populaţiei şi organelor Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin 3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 5 hours FOTOGRAFILA
    Poate ne spune un specialist în lege: în cazul statuii lui Iuliu Maniu asistăm la o vandalizare (faptă penală)? Că primarul ne minte ca o servitoare. Chiar muncitorii sunt de vină?
  • Acum 7 hours In vizor
    Tronsonul Nădășelu-Zimbor de pe Autostrada Transilvania rămâne încă o tură muzeu
  • Acum 7 hours In vizor
    PNL are patru ”dottore” în funcții înalte în stat. Scandalurile tezelor de doctorat ale premierul Ciucă și miniștrilor Bode, Cîmpeanu și Roman, dovada că celor din PNL nu le pasă de imaginea partidului. O dovadă în plus: Roman și Cîmpeanu se întorc în prima linie politică
  • Acum 8 hours Eveniment
    CLUJ-NAPOCA MILIONULUI DE LOCUITORI DUPĂ EMIL BOC, are sub 300 de mii conform recensământului din 2021, care s-a ținut în 2022
  • Acum 9 hours Eveniment
    Tânăr de 20 de ani din Cluj, dispărut de la unitatea medicală unde era INTERNAT. Dacă-l vedeți sunați la 112!
  • Acum 10 hours Analiza
    Comedia lui Boc: După 5 ani de studii de fezabilitate (a se citi bani irosiți), centura Cluj începe cu lărgirea unei străzi pe 2 km
  • Acum 10 hours Justitie
    Victor Piţurcă, eliberat și pus sub control judiciar. Primele declarații după ieșirea din arest
  • Acum 10 hours Cooltura
    DEMONII- Spovedania lui Stravoghin, un spectacol de excepție al Naționalului Clujean. In absentia lui Tihon, drama regizată de Tudor Lucanu îl scoate în evidență pe profetul Dostoievski
  • Acum 11 hours Justitie
    Victor Pițurcă, adus cu duba la DNA: a fost adus și fiul lui în fața procurorilor
  • Acum 12 hours Politica
    Marcel Ciolacu: “Dacă toate companiile cu capital românesc plătesc minimum 1% din cifra de afaceri, atunci mergem cu 1% pentru toată lumea”
  • Acum 1 day PubliNews
    Mai multe branduri s-au alăturat campaniei Winter Sale din Iulius Mall Cluj, iar reducerile ajung până la 70%!
  • Acum 1 day Politica
    Marcel Ciolacu după reținerea lui Pițurcă: ”Cred că nu va fi singurul caz!”
  • Acum 1 day General
    L-A PUS LA LOC, PROBABIL CA SĂ-L POATĂ DA ÎNAPOI JOS, DAR DE DATA ACEASTA, “CU RESPECT”. Iuliu Maniu a revenit pe soclu
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE