Justitie

Vasile Pușcaș, încă o rundă victorioasă în scandalul cu viitorul parc din Zorilor

Scris de 2099

Edilul Emil Boc a lansat o serie de declarații politice cu privire la victoriile pe care le obține în demersul său de a-l expropria forțat pe afaceristul sătmărean Vasile Pușcaș. Primarul municipiului susține că a câștigat toate procesele care au ca obiect terenul din Zorilor, unde dorește amenajarea unui parc pe terenul pe care sătmăreanul urma să construiască un proiect imobiliar de proporții.

Litigiile dintre firmele lui Vasile Pușcaș și Primăria Cluj-Napoca se întind în mai toată Transilvania, la instanțe din Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Cluj și Bihor. Însă victoriile la unison despre care a vorbit Emil Boc se transformă în înfrângeri. Florisal a transformat azi o astfel de victorie în înfrângere, prin sentința pronunțată în dosarul 2639/83/2019 [ Florisal împotriva UAT Cluj, anulare HCL 554/2019] la C.A. ORADEA (Secția de contencios administrativ și fiscal).

„Admite recursul declarat de recurenta-reclamanta sc Florisal S.A., în contradictoriu cu intimații-pârâți: Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și UAT Municipiul Cluj-Napoca, împotriva sentinței nr. 8/ca din 12.01.2021 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o casează cu trimitere pentru o noua judecare la aceea instanță ținând cont de considerentele prezentei decizii. Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei. Hotărârea este definitivă”, se arată în minuta instanței de la Oradea.

Cele 16 procese despre care edilul Emil Boc vorbește public sunt încercările repetate ale lui Vasile Pușcaș de a-și minimaliza pierderile pentru terenul din Zorilor.
Concret, investiția în parcul propus pentru cartierul Zorilor a fost estimată la aproape 19 milioane de lei, iar din acești bani, proiectanții au prevăzut estimativ pentru despăgubirile destinate exproprierii terenului de la Florisal suma de 9,2 milioane de lei. Cu privire la estimările de despăgubire pentru terenul respectiv, societatea a dat în judecată municipalitatea clujeană, Florisal cerând despăgubiri de circa 20 de ori mai mari, adică 202 milioane de lei.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 8 hours Politica
    ARUNCAREA ÎN DERIZORIU A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani
  • Acum 9 hours Justitie
    ROMÂNIA EȘUATĂ: O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției. Poliția și procuratura au tăcut două săptămâni
  • Acum 11 hours Politica
    SOLDĂŢEL DISCIPLINAT AL PARTIDULUI: Boc îi ceartă pe profesorii greviști și ia partea puterii, care se dovedește zilnic incapabilă: ”Nu putem sacrifica aceste generații”. E, să fi fost altcineva la guvernare, ce discurs fulminant ar fi avut Maestrul!
  • Acum 11 hours PubliNews
    Educație și distracție la Iulius Mall Cluj: workshopuri pentru părinți și copii cu mentori de la școala Solis
  • Acum 12 hours Eveniment
    Ce vor solicita sindicatele din educație la Guvern: ”Îi transmitem și lui Iohannis că noi rezistăm”
  • Acum 12 hours Politica
    Președintele Iohannis ar fi avut o întâlnire ”decisivă” cu Ciucă și Ciolacu: Rotativa se face săptămâna viitoare pentru a evita criza de timp
  • Acum 12 hours Rautacisme
    Pe unde, Maestre, printre gropile de la metrou, OSĂ se facă culoar de transport public din Mănăștur până în Mărăști?
  • Acum 13 hours Rautacisme
    Emil Boc, primarul care le știe pe toate, numai administrație nu prea: De la ”Ioan Sabău nu pleacă nicăieri”, la ”felicitări noului antrenor”
  • Acum 13 hours In vizor
    Poliția Locală folosește semnalele acustice și luminoase în mod ilegal. ”Poliţia Locală încearcă din păcate să copieze Poliţia Română şi nu este de bun augur pentru că se ajunge la confuzii”
  • Acum 14 hours Eveniment
    A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni
  • Acum 15 hours Eveniment
    Grav accident de circulație pe DN1 E60, în Izvoru Crișului, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat, minoră consultată de echipajul SMURD
  • Acum 16 hours In vizor
    Pentru cine ar fi dispusă Ligia Deca, ministrul Educației, să facă pârnaie? Conform Legii Dialogului social, nr 367/2022, art 159. alin 2. ”Angajatorul nu poate încadra personal care să îi înlocuiască pe cei aflați în grevă”. Prin urmare, situația școlară la disciplina profesorilor aflați în grevă, NU POATE FI ÎNCHEIATĂ, decât ILEGAL
  • Acum 16 hours Din oras
    DONEAZĂ pentru Centrul Comunitar KHETANE de la Pata Rât! Împreună putem șterge pata de pe obrazul Clujului!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE