Politica

Vasile Dâncu, PSD: ”Cu siguranță se vor găsi bani pentru profesori. Sindicatele nu vor mai ceda și va trebui ca Guvernul să reprioritizeze. Nu se poate ca salariul unui procuror să fie de 4 ori mai mare decât al unui profesor”

Scris de 605

Anunț de forță al președintelui Consiliului Național al PSD, Vasile Dâncu: „de data aceasta eu cred că sindicatele nu vor mai ceda și va trebui ca Guvernul să reprioritizeze”. „Cu siguranță se vor găsi bani, dar nu va fi în niciun caz neapărat o bilă albă, pentru că nu se va putea ajunge la un nivel satisfăcător de salarizare pentru profesor chiar după această criză, chiar după negocieri, după părerea mea, sunt foarte multe lucruri de făcut aici”, a declarat senatorul social-democrat într-o emisiune la TVR.

Din declarațiile făcute la TVR, reiese că Vasile Dâncu a fost implicat în scrierea programului de guvernare al executivului Marcel Ciolacu ce urmează să preia conducerea Palatului Victoria, inclusiv pe capitolul Educație.

”E un început care nu este neapărat favorabil lui Marcel Ciolacu, chiar dacă până la urmă se rezolvă această criză. Este până la urmă, o bilă neagră și pentru unii, și pentru alții. Este o bilă neagră pentru coaliție”, a declarat Vasile Dâncu, în contextul în care profesorii sunt în prima grevă generală din ultimii 18 ani, solicitând majorări de salarii. Precizăm că salariul unui profesor debutant este de 2.400 de lei în prezent.

Declarațiile făcute de Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD, la TVR:

  • ”Întotdeauna se termină banii când este vorba de profesori. Dar nu se poate să fie atât de mare diferența între salariul unui procuror, de exemplu – care are de patru ori salariul mai mare decât un profesor – și salariul oamenilor care formează până la urmă societatea și care construiesc viitorul României.
  • Va trebui să reprioritizăm ceea ce avem în acest moment. Or, noi am avut creștere economică, am spus tot timpul că avem creștere economică. Ce să înțeleagă profesorul tânăr de care are 2000 și ceva de lei, mai puțin decât un șofer de la un minister, când i se spune mereu că avem creștere economică? Suntem tigrul Europei și pentru ei nu se găsesc bani.
  • Este o criză reală, nu este o criză inventată de sindicate și pe care trebuie s-o rezolvăm. Din păcate, trebuie s-o rezolvăm în acest moment de tranziție de la un guvern la altul. Și asta oarecum încurcă lucrurile, pentru că amestecă o problemă socială gravă, importantă, pentru că este o criză reală, nu este o criză inventată de sindicate. Asta am văzut, ce se întâmplă și cu educația, din perspectiva disciplinării copiilor, din perspectiva oamenilor care lucrează managementul educațional. Deci este o criză reală.
  • Sunt greșelile noastre, ale tuturor. Noi n-am avut Ministerul Educației, dar așa cum președintele Iohannis a zis că a avut Ministerul Muncii, a zis că este problema Ministerului Muncii, nu este problema Ministerului Muncii.
  • A fost un ministru care și-a dat demisia pentru că nu a primit bani [referire la Mircea Miclea, singurul ministru al Educației din istoria României care și-a dat demisia după ce Guvernul nu i-a acordat bugetul promis la preluarea mandatului, buget necesar majorării salariilor profesorilor și aplicării unei grile de plată în funcție de performanță. Demisia lui Miclea a fost cea care a declanșat marea grevă din educație din 2005, singura din ultimii 18 ani, până la aceasta – N.Red.].
  • Ministrul educației trebuia să insiste pentru asta. Îmi pare rău că dna. Deca a acceptat cel mai mic buget din istoria României post-revoluționare, cel mai mic procent din PIB pentru Ministerul Educației.
  • La începutul anului, cred că dânsa ar fi trebuit să conexeze ceea ce știa destul de bine, proiectul România educată pe care l-a coordonat o bună perioadă, să conecteze aceste obiective majore din România educată cu salarizarea, pentru că sunt conectabile 90% din ele.
  • Trebui să găsim bani să ne reprioritizăm în bugetul de stat salariile profesorilor. Poate sigur că nu la nivelul cel mai mare de expectație, dar cu siguranță se vor găsi bani, dar nu va fi în niciun caz neapărat o bilă albă, pentru că nu se va putea ajunge la un nivel satisfăcător de salarizare pentru profesorul chiar după această criză, chiar după negocieri, după părerea mea, sunt foarte multe lucruri de făcut aici. E un început care nu este neapărat favorabil lui Marcel Ciolacu, chiar dacă până la urmă se rezolvă această criză. Este până la urmă, o bilă neagră și pentru unii, și pentru alții. Este o bilă neagră pentru coaliție”.


ULTIMA ORĂ

  • Acum 12 hours Politica
    ARUNCAREA ÎN DERIZORIU A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI: Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani
  • Acum 12 hours Justitie
    ROMÂNIA EȘUATĂ: O femeie al cărei copil de 12 ani a fost ucis la Revoluția din 1989 și-a dat foc în Poiana Brașov în semn de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției. Poliția și procuratura au tăcut două săptămâni
  • Acum 14 hours Politica
    SOLDĂŢEL DISCIPLINAT AL PARTIDULUI: Boc îi ceartă pe profesorii greviști și ia partea puterii, care se dovedește zilnic incapabilă: ”Nu putem sacrifica aceste generații”. E, să fi fost altcineva la guvernare, ce discurs fulminant ar fi avut Maestrul!
  • Acum 15 hours PubliNews
    Educație și distracție la Iulius Mall Cluj: workshopuri pentru părinți și copii cu mentori de la școala Solis
  • Acum 15 hours Eveniment
    Ce vor solicita sindicatele din educație la Guvern: ”Îi transmitem și lui Iohannis că noi rezistăm”
  • Acum 15 hours Politica
    Președintele Iohannis ar fi avut o întâlnire ”decisivă” cu Ciucă și Ciolacu: Rotativa se face săptămâna viitoare pentru a evita criza de timp
  • Acum 16 hours Rautacisme
    Pe unde, Maestre, printre gropile de la metrou, OSĂ se facă culoar de transport public din Mănăștur până în Mărăști?
  • Acum 16 hours Rautacisme
    Emil Boc, primarul care le știe pe toate, numai administrație nu prea: De la ”Ioan Sabău nu pleacă nicăieri”, la ”felicitări noului antrenor”
  • Acum 17 hours In vizor
    Poliția Locală folosește semnalele acustice și luminoase în mod ilegal. ”Poliţia Locală încearcă din păcate să copieze Poliţia Română şi nu este de bun augur pentru că se ajunge la confuzii”
  • Acum 18 hours Eveniment
    A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni
  • Acum 18 hours Eveniment
    Grav accident de circulație pe DN1 E60, în Izvoru Crișului, județul Cluj. Un bărbat a rămas încarcerat, minoră consultată de echipajul SMURD
  • Acum 20 hours In vizor
    Pentru cine ar fi dispusă Ligia Deca, ministrul Educației, să facă pârnaie? Conform Legii Dialogului social, nr 367/2022, art 159. alin 2. ”Angajatorul nu poate încadra personal care să îi înlocuiască pe cei aflați în grevă”. Prin urmare, situația școlară la disciplina profesorilor aflați în grevă, NU POATE FI ÎNCHEIATĂ, decât ILEGAL
  • Acum 20 hours Din oras
    DONEAZĂ pentru Centrul Comunitar KHETANE de la Pata Rât! Împreună putem șterge pata de pe obrazul Clujului!
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE