FOTOGRAFILA

VÂNĂTORI DE NESIMȚIRE: Parcare cât pentru doi

Locurile de parcare reprezintă, într-adevăr, o problemă majoră la nivelul municipiului Cluj-Napoca, insuficient rezolvată de autorități. Din nefericire, nesimțirea unor conducători auto pare să reprezinte chiar o problemă mai mare decât absența parcărilor. Astfel, chiar și acolo unde parcările la sol sunt clar delimitate, cum este cazul de mai sus, de pe strada Frunzișului în parcarea Lidl, modul în care continuă să parcheze unii șoferi este dincolo de orice ardelenism și orgoliu provincial. 

De ce în continuare au loc astfel de situații jenante în urma cărora nu ai unde parca, din cauza nesimțirii unora dintre conducătorii auto?

E foarte posibil ca explicația să rezide în sărăcia locurilor de parcare, problemă pe care administrația locală s-a apucat să o rezolve, într-un ritm lent, tipic ardelenesc, de câțiva ani încoace. Dar nu îndeajuns de bine. 

În aceste condiții, atunci când găsești două locuri de parcare libere, oriunde ar fi acestea, parchezi ca un clujean, cât pentru doi. 

Spre furia și ciuda celorlalți. 

Trai ca la Cluj!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *