Eveniment

VAL DE PROTESTE ÎN BUCUREȘTI: Continuă greva profesorilor, ies în stradă și sindicaliștii din Sănătate și protestează pentru pensii speciale polițiștii din penitenciare

Liderul sindical din educație Marius Nistor a anunțat miercuri că un nou protest va avea loc joi sau vineri în București. El a spus că sindicatele au depus o cerere la Primăria Capitalei și, în funcție de răspunsul primăriei, protestul va fi organizat într-una din zilele viitoare.

  • Nistor a mai spus că la protest vor veni circa 20.000 de participanți.

El a anunțat că greva profesorilor va continua până când guvernul va da garanții legate de noua grilă de salarizare și salariul debutanților.

”Greva se poate încheia când guvernul va veni cu o soluție acceptată de profesori. Cu cât se lungește conflictul de muncă, există și riscul amânării examenelor naționale. Totul depinde de guvern. Așteptăm reacția guvernului”, a declarat Nistor la finalul unei noi negocieri la Ministerul Educației.

El a respins informațiile emise marți de Ministerul Educației cu privire la numărul de 15.000 de profesori care au încetat greva, spunând că e vorba de profesori care nu sunt membri de sindicat.

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” orgenizează, joi, un protest în Bucureşti, având programate un miting în Piaţa Victoriei şi un marş pe străzile Capitalei, anunță News.ro.

Și ”Federaţia «Solidaritatea Sanitară» din România (organizaţie sindicală reprezentativă la nivelul sectorului Sănătate) anunţă organizarea Mitingului şi marşul Sănătăţii în ziua de joi, 08 iunie 2023, în Bucureşti”.

Programul acţiunilor de protest:

  • 11:00-12:00 Miting în Piaţa Victoriei
  • 12:00-12:30 Marş din Piaţa Victoriei către Piaţa Revoluţiei
  • 12:30-13:00 Miting în Piaţa Revoluţiei / Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii
  • 13:00 -13:30 Marş din Piaţa Revoluţiei către Piaţa Constituţiei
  • 13-30-14:30 Miting în Piaţa Constituţiei

Cele câteva mii de profesionişti din sistemul public de sănătate prezenţi la protest vor susţine următoarele revendicări:

  1. Acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării:
  2. Acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toţi angajaţii din sănătate.
  3. Raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari.
  4. Raportarea sporurilor de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.
  5. Plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.
  6. Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătăţii (în forma stabilită cu partenerii sociali) şi aplicarea cât mai rapidă a acestuia. În forma negociată proiectul de lege asigură:
  7. Reaşezarea în grila de salarizare a tuturor angajaţilor din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale
  8. Posibilitatea unei creşteri efective şi relevante a veniturilor angajaţilor din sănătate
  9. Acceptarea propunerilor Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergenţă, încheierea şi înregistrarea acestui contact colectiv de muncă.
  10. Actualizarea valorii indemnizaţiei de hrană luând ca referinţă salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.
  11. Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate
  12. Creşterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.

”Federaţia Solidaritatea Sanitară consideră că soluţia la reducerea gradului de nemulţumire a angajaţilor din sănătate o constituie refacerea încrederii acestora în angajamentele asumate de politicieni atât în cadrul legii salarizării cât şi în cadrul negocierilor purtate cu organizaţiile sindicale reprezentative. În acest sens, politicienii trebuie să înţeleagă că angajaţii din Sănătate nu pot avea încredere în rezolvarea inechităţilor salariale prin noua lege a salarizării până când nu le sunt acordate toate drepturile din actuala lege a salarizării (legea nr. 153/2017), exact aşa cum sunt prevăzute. În consecinţă, solicităm anularea de urgenţă a tuturor prevederilor diferitelor ordonanţe de urgenţă care au suspendat drepturile prevăzute în legea salarizării şi acordare acestor drepturi”, anunţă sindicaliştii.

Potrivit acestora, ”guvernanţii trebuie să înţeleagă că nu pot negocia un proiect de lege a salarizării cu partenerii sociali şi apoi să-l modifice după bunul plac, că nu se pot angaja că vor semna contractul colectiv la nivel de sector şi să întârzie cu mai bine de jumătate de an onorarea acestei obligaţii”.

”Guvernanţii trebuie să transpună propunerile la contractul colectiv de muncă la nivel de sector şi să asigure finalizarea şi înregistrarea acestuia. De asemenea, ei trebuie să asume adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea privitoare la sănătate) exact în forma negociată cu partenerii sociali şi aplicarea de urgenţă a acestuia. Participanţii la aceste acţiuni vor demonstra guvernaţilor hotărârea de a continua programul de proteste aşa cum a fost anunţat, acesta putând ajunge până la greva generală. Avertizăm politicienii că noi nu schimbăm programul acţiunilor după placul lor şi prin înţelegeri conjuncturale, ci doar atunci când sunt onorate aşteptările legitime ale angajaţilor. În consecinţă, recomandăm Guvernului să se aşeze la masa negocierilor (respectând criteriu reprezentativităţii) înainte de a fi prea târziu, pentru a asigura împreună cele mai bune soluţii de onorare a revendicărilor”, au mai transmis sindicaliştii.

Și polițiștii de penitenciare ies în stradă în fața Reprezentanței Comisiei Europene în România cu mesaje anti-UE, din cauza reformei pensiilor militarilor: ”Bruxelles-ul ne transformă în cobaii Europei. Politicieni români, ne-ați vândut străinilor pe 1,4 mld. de euro”.

Polițiștii de penitenciare ies în stradă în fața Reprezentanței Comisiei Europene în România, se arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP).

”Bruxelles-ul transformă polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare în cobaii Europei. Politicieni români, ne-ați vândut străinilor pe 1,4 mld. de euro!”, se mai arată în comunicat. Polițiștii protestează împotriva proiectului de lege care modifică legea pensiilor militare.

Redăm mai jos comunicatul integral:

”În data de 08.06.2023, de la ora 11:00, poliția, penitenciarele și militarii rezerviști protestează în fața Reprezentanței Comisiei Europene în România, din cauză că Bruxelles-ul se amestecă în politica internă a țării noastre în ceea ce privește modificarea legii pensiilor militare. Comisia Europeană șantajează Parlamentul României să adopte legea pensiilor militare în forma dorită de Bruxelles, altfel țara noastră nu va mai primi aproximativ 1,4 miliarde de euro. Guvernul a vândut apărarea, ordinea publică și siguranța românilor pe 1,4 miliarde de euro, bani care nu se vor duce în spitale, școli sau autostrăzi, ci în buzunarele firmelor de partid.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) atrage atenția organului executiv al Uniunii Europene (UE) că România nu este singurul stat din UE sau din NATO care are un sistem diferit de calcul al pensiilor militarilor. Franța, Germania, Polonia, Belgia sunt țări în care asigurarea veniturilor angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, după trecerea lor în rezervă, se face pe un sistem de pensie de stat similar cu cel din România. Comisia Europeană îi transformă pe polițiști, militari și pe polițiștii de penitenciare în cobaii Europei. După experimentul din România, urmează și alte state NATO?

Politicienii coaliției de guvernare s-au întors de la Bruxelles cu condiții dure în ceea ce privește pensiile militare de stat. În ciuda semnalelor de alarmă trase de sindicatele din poliție și din penitenciare, “directivele la plic” pe care Comisia Europeană le-a dat României conduc la depopularea și deprofesionalizarea instituțiilor de forță ale statului. “Dictatul de la Bruxelles” (așa cum au lăsat politicienii români să se înțeleagă) referitor la modificarea legii pensiilor militare de stat ridică semne de întrebare cu privire la independența României vizavi de politica sa internă și interesul său național. Polițiștii de penitenciare înțeleg interesul general al Uniunii Europene, dar își pun întrebarea legitimă: Mai avem nevoie de cei 588 de parlamentari? Mai avem nevoie de 20 de miniștri, un prim-ministru și doi viceprim-miniștri? De polițiști, de militari și de polițiști de penitenciare, politicienii au arătat că nu mai au nevoie.”

Ministrul Muncii Marius Budăi a anunțat, pe data de 22 Mai, câteva dintre principiile agreate cu Comisia Europeană pentru reforma pensiilor, printre care: eliminarea ”anumitor” pensii speciale, pensiile militare fiind și ele supuse reformei, creșterea treptată a vârstei de pensionare pentru toți românii la 65 de ani (deși nu a menționat calendarul în care se va ajunge la această vârstă de pensionare), iar pensiile vor fi calculate raportat la toată perioada de muncă, nu doar la ultimii ani de activitate, când salariile sunt mai mari, astfel că nicio pensie nu va depăși salariul din perioada de activitate.