In vizor

Vakar Istvan, conte de Rurikovich, Mare comandant al Clujului, vrea să trimită 21.000 euro, din bugetul județului, pentru Notre Dame. Monumentele istorice din Cluj se prăbușesc

Clujul are și el o Gabriela Firea când vine vorba despre Catedrala Notre Dame. Contele de Rurikovich, Marele comandat al Clujului și vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan, a propus în ședința de Consiliu Județean de miercuri, alocarea a 100.000 lei (21.000 euro) din bugetul județului pentru repararea Catedralei Notre Dame, pentru care sunt necesari 500 milioane euro.

În ședința de Consiliu Județean de miercuri a fost votat un amendament pentru alocarea a 21.000 euro, din bugetul județului, pentru restaurarea Catedralei Notre Dame. Suma este infimă în comparație cu necesarul, dar conducerea județului mizează pe gestul simbolic. De ce oare Alin Tișe, Vakar Istvan și Marius Mînzat – cei trei “cavaleri” ai Clujului – nu s-au gândit niciodată să aloce niște sume simbolice și pentru monumentele istorice din județ care au ajuns ruine sub ochii lor.

Ideea alocării celor 100.000 lei a fost expusă în timpul discuțiilor despre bugetul județului.  

“Pe modelul pe care l-am votat de a lua de la funcţionare 200.000 de lei pentru acţiuni culturale, am susţinut şi noi, este foarte bun, tot în aceeaşi formulă aş propune să punem doar 100.000 de lei pentru un gest simbolic pe care judeţul Cluj, Consiliul Judeţean, îl poate face pentru Biserica Notre Dame de la Paris. Trebuie găsită, juridic, forma în care se pot transfera această sumă”, a spus Vakar Istvan.

Fără să stea pe gânduri, Alin Tișe a fost de acord cu propunerea vicepreședinteului Consiliului Județean, singura sa nedumerire fiind modalitatea de trimitere a banilor.

“De acord. Suntem de acord, în principiu, dar trebuie să găsim forma juridică. Să vedem unde trebuie alocaţi aceşti bani. Suntem în principiu de acord. Doriţi să aprobăm astăzi? Dacă o punem în buget astăzi..de unde o luăm? Tot de la funcţionare sau din fondul de rezervă? Tot aşa un punct distinct pentru susţinerea…cum să fie formulat, susţinere, refacere catedrală? Supun la vot acest amendament. Trebuie să vedem unde trimitem acești bani”, a declarat Alin Tişe.

Amendamentul a fost adoptat cu 28 de voturi pentru și o abținere. 8 consilieri nu au votat.  

În județul Cluj, aproape toate castelele sunt în ruină, deși sunt declarate monumente istorice. Nici autoritățile județene, nici moștenitorii nu au mișcat un deget pentru restaurarea lor și introducerea lor în circuitul turistic, dar CJ Cluj este preocupat de Catedrala Notre Dame.

Citește și:

Ignoranța ucide! Din Castelul cu inorogi de lângă Dej a mai rămas doar o fantomă – FOTO

Alocarea celor 21.000 euro vine la o zi după anunțul Gabrielei Firea, primarul Bucureștiului, care a transmis că va dona 10% din salariul său, timp de trei luni, fondului instituit pentru finanțarea lucrărilor de reconstrucție a catedralei Notre Dame, devastată de incendiu, luni. Edilul a trimis, de asemenea, o scrisoare omologului său de la Paris, în care și-a exprimat regretul față de paguba suferită.

Vakar Istvan este conte de Rurikovich și Mare comandant al Clujului în cadrul Ordinului Cavalerilor Teutoni. Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj a fost numit în 2017 Cancelar Imperial al Ordinului Militar Suveran al Cavalerilor Teutoni Sfânta Maria.

sursa foto: monitorulcj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *