Vă rog să citiți acest material scris de colega mea, Alina Ducu, de la Ziarul de Craiva despre Cum sunt umilite pacientele bolnave de cancer sau tinerele mame cu copiii grav bolnavi. Primesc consiliere psihologică lângă tomberoanele de gunoi ale spitalului. Se întâmplă la fel în oricare spital din România în care managerul este un individ pus politic să dreneze banul Sănătății către buzunarele celor care trebuie serviți ca să servească mai departe numai pe membrii unui sistem ticăloșit. Sper că nu ați uitat prea curând despre jaful Hexy Pharma și nici despre morții inutili de după #Colectiv pentru care ar trebui să plătească (măcar) pentru complicitate deșeurile acelea cu față umană care le-au interzis accesul la un tratament adecvat, afirmând, precum Raed Arafat, că România se descurcă. Da, s-a descurcat să-I ucidă cu premeditare, numai pentru un simplu joc de imagine.
Revenind, sistemul de Sănătate din România este distrus de către cei care l-au invadat, cucerit și subjucat propriilor interese: politicieni și dumnezei medicali. În acest sistem omul este doar portofelul pe care-l poate etala în fața acestor deșeuri cu față umană (nu vreau să jignesc nici un animal), nu un pacient. În rest aceștia se descurcă devalizând ceea ce numesc tot ei ca fiind subfinanțare a sistemului (niciodată să nu uitați cum a reușit Mihai Lucan să delapideze Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca!).
Cu privire la domeniul Sănătății, se vorbește, se afirmă și se văicărește despre subfinanțare, când, în realitate, vorbim despre un monopol al statului (prin aceste deșeuri cu față umană) pe banii contribuabililor.
Ca orice monopol, mai ales unul de stat (care “stat” știm că are instituțiile date pe mâna unor iresponsabili numiți politic), este toxic și nu poate duce decât la lipsă de competiție. În lipsa competiției, vorbim numai despre lipsa calității.
În plus, monopolul favorizează incompetența. În fond, pe funcțiile cheie, numai bune de azvârlit aiure și de tocat banii nimănui, cum sunt considerații banii bugetului, se fac numiri politice.
Așa ne-am procopsit cu politizarea Sănătății, nu cu eficientizarea acesteia.
Și se vede. Și este clar că nu putem vorbi despre competenţă, când se politizează lucrurile (celor care au uitat-o pe Daniela Bartoș, această Abramburica a sistemului de Sănătate din România, este timpul să și-o aducă aminte: este chipul și asemănarea omului politic lăsat să-și dovedească incompetența pe banii noștri; actualul ministru, Sorina Pintea).
Și-aici intrăm deja în definirea regulilor parșive ale jocului: banii alocați Sănătății au fost dintotdeauna puțini – dacă atunci când vorbim despre miliardele de euro neantizate fără a se constata nimic (nici eficiență, nici îmbunătățire de sistem, doar hoteluri și sanatorii), putem pronunța cuvântul “puțin”.
Și-atunci, știind că sistemul nu este croit și nici nu funcționează eficient, de ce să ceară oricine bani mai mulți – doar ca să se perpetueze niște proaste obiceiuri pe banii celor care-și plătesc obligațiile?
De ce plătim?