Politica

USR Florești nu mai vrea proiecte marca Șulea: „Sunt lucruri preluate din vechea administrație”

Scris de 64

USR Florești a decis să continue să ia atitudine contra hotărârilor și deciziilor promovate de PNL în Consiliul local, a proiectelor care sunt lipsite de transparență ori aparțin vechii administrații Horia Șulea, decizii cu caracter lacunar ori marcate de incertitudini. După ședința de marți a Biroului local USR Florești, filiala Uniunii Salvați România Florești a lansat chiar și o petiție pentru transparentizarea procesului de luare a deciziilor din Consiliul local prin transmiterea live a ședințelor comisiilor de specialitate, nu doar a ședințelor finale unde proiectele de hotărâre sunt votate în mod curent în unanimitate de consilieri. Prin acest demers, cetățenii sunt invitați să vină cu propuneri, obiecții ori sugestii, având posibilitatea să participe la luarea efectivă a deciziilor în cadrul ședințelor de comisii de specialitate.

„Ședința Biroului local a durat câteva ore și s-a dezbătut intens pe această temă în sensul în care nu suntem de acord cu toate proiectele promovate de PNL Florești în Consiliu local, însă cel puțin deocamdată vom ieși public cu reacții punctuale pe Proiectele de hotărâre de Consiliu local. Ne vom referi, argumentat, astfel încât să arătăm de ce nu este bun un anumit proiect, să venim cu alte soluții care sunt mai viabile.

Sunt diferite aspecte de luat în calcul: într-adevăr, sunt lucruri bune pe care intenționează să le facă, dar sunt și lucruri care sunt preluate din vechea administrație. Și nu sunt în concordanță cu ce ne dorim noi. 

Vrem ca lucrurile să fie bine făcute de la început, iar nu cum s-a întâmplat până în prezent, după modelul: „Haideți că facem și vedem cum o dregem până la urmă”, a declarat președintele USR Florești, Larisa Șenilă, pentru Ziar de Cluj.

Astfel, în urma ședinței Biroului local USR Florești s-a stabilit ca reacția filialei, prin intermediul consilierilor locali, să fie una punctuală și să vizeze, atunci când va fi necesar, proiecte de hotărâre punctuale, situații concrete.

„Nu vrem să fim mereu cei care ies în față și spun: „Nu au făcut bine” sau „Nu-i bine asta sau aia”, astfel încât să nu ne placă nimic. Pentru că, într-adevăr, sunt și lucruri bune. 

Însă pentru lucrurile pe care nu le fac din start bine, nu sunt gândite ori nu au o viziune, da, trebuie să ieșim cu reacții publice. 

Din punctul nostru de vedere, ținând cont de faptul că (cei din PNL – n.r.) sunt majoritari (în Consiliul local Florești – n.r.) și nu au nevoie de voturile Alianței, își pot trece proiectele cum doresc. 

Și singura noastră susținere este populația, sunt locuitorii, a adăugat Larisa Șenilă. 

Tocmai în acest sens, conducerea filialei USR Florești a lansat și o petiție pentru creșterea transparenței în mecanismul de luare a deciziilor care îi vizează pe cetățeni, NU doar prin vizionarea ședințelor finale de Consiliu local unde deja proiectele de hotărâre sunt votate în unanimitate, ci prin implicarea floreștenilor în luarea deciziilor din ședințele comisiilor de specialitate. 

„Am inițiat o petiție prin care dorim ca ședințele pe comisii să fie publice. Deja am transmis petiția la Primărie, a fost înregistrată și am făcut-o publică pentru a fi semnată de cetățeni. 

Ședințele de Consiliu local sunt publice, se transmit live. Însă de ce vrem această transparentizare? Pentru că ceea ce se întâmplă în ședințele de Consiliu local, după cum știți, se votează ordinea de zi și pe urmă, fiecare consilier ridică mâna. Iar oamenii nu înțeleg absolut nimic din modul în care votează fiecare consilier. 

Și atunci, în ședințele pe comisii, unde se dezbate fiecare punct de pe ordinea de zi, da, acolo cetățenii vor putea să înțeleagă despre ce e vorba, într-o anumită hotărâre, și pot contacta consilierii locali, pot trimite sugestii.

Am fost mereu deschiși: mai sunt foarte mulți specialiști pe anumite domenii care pot veni cu o părere pertinentă și poate mult mai bună decât a noastră. 

Astfel, lucrurile trebuie făcute de la bun început cât mai bine, a conchis președintele USR Florești, Larisa Șenilă, pentru Ziar de Cluj. 

Președintele USR Florești a lansat o petiție prin care solicită în regim de urgență transparentizarea procesului de luare a deciziilor din Consiliul Local Florești. 

În motivarea petiției se arată:

„Având în vedere faptul că în ședințele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local se realizează adevărata analiză, dezbatere și amendare a proiectelor de hotărâri, iar în ședințele în care se întrunește Consiliul Local, doar se materializează rezultatul acestor dezbateri din comisii, prin votul exprimat “sec” de consilierii locali. În această formă, cetățenii nu reușesc să înțeleagă cu adevărat substanța Hotărârilor de Consiliul Local, și nici motivele pentru care anumite proiecte se aprobă, iar alte se resping.

Ne dorim ca cetățenii din Floresti să fie informați corect și complet, să aibă acces neîngrădit la toate informațiile cu caracter public.

Considerăm că în spiritul transparenței actului administrativ și al dorinței de implicare a cetățenilor alături de administrația locală în tot ceea ce privește hotărârile ce se adopta pentru interesul comunității, cetățenii trebuie să poată acționa și interveni preventiv, discutând cu consilierii locali, pe subiectele care ne interesează și urmează sa fie votate”, notează inițiatorii petiției. 

Petiția Transparenta decizională in Florești poate fi consultată și semnată AICI.

USR Florești urmează să stabilească prin forurile interne de decizie modul de colaborare pe mai departe cu membrii PNL din Consiliul local Florești dar nu numai, pentru a crește eficiența și transparența hotărârilor care îi vizează în mod direct pe cetățeni, dar și dezvoltarea ulterioară a comunei Florești. 

Recent, în urma Adunării Generale a Membrilor USR Florești a fost stabilită noua conducere a filialei. În cadrul acesteia au fost desemnați: Președintele, Vicepreședintele, Membrii Biroului Local, Comisia de Arbitraj si Cenzorii filialei.

CITEȘTE ȘI: USR Florești și-a desemnat noua conducere: cu o componență formatată, filiala va avea un cuvânt greu de spus în cadrul alegerilor USR Cluj

Alegeri interne au avut loc de curând și în cadrul USR Cluj, după ce mandatul conducerii a ajuns la termen. 

CITEȘTE ȘI: Cu o nouă echipă de conducere, USR Cluj promite proiecte concrete: „Ne vom implica cât mai mult în actul de guvernare” Vezi cine sunt noii membri

 

 

 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 5 hours Sanatate
    Județul Cluj, locul 2 pe țară la numărul de cazuri COVID
  • Acum 7 hours Sport
    FC Victoria Cluj, campioana județului pentru Liga IV! Baraj de calificare cu județul Satu Mare pentru Liga III
  • Acum 8 hours Afacerea zilei
    Start-up-ul clujean Cyscale a reușit performanța obținerii unei finanțări de 3 milioane euro de la investitori străini
  • Acum 10 hours Vocea ta
    Arhitectura caselor din satul Aiton, exemplu de urmat
  • Acum 11 hours Vocea ta
    Cum este batjocorit cetățeanul de către statul român
  • Acum 13 hours Eveniment
    UPDATE – Băiat de 16 ani din Gilău, dat dispărut. Adolescentul a fost găsit în Someșul Rece
  • Acum 1 day Politica
    Ministerul de Externe, replică dură pentru președinta Ungariei, care a pretins că îi reprezintă pe toți maghiarii: „Un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat. Astfel de declarații nu corespund standardelor europene”
  • Acum 1 day Reportaj
    INTERVIU – Claudiu Olenici, președintele Organizației pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului: „E și rușine pentru un oraș care se compară cu Barcelona și mâine poate și cu New York, să aibă dejecții pe râul care trece prin mijlocul Grădinii Botanice!”
  • Acum 1 day Politica
    Ciolacu: Nu sunt un mare fan al reducerii TVA, trebuie să definim produse strategice la care să plafonăm prețul
  • Acum 1 day Justitie
    Evazioniștii de la Cridov au toate șansele să revină în forță, după ce Tribunalul Cluj a ridicat sechestrul pentru peste 2 milioane de lei
  • Acum 1 day Afacerea zilei
    1,3 MILIOANE EURO profit pentru Telenav Software Cluj-Napoca, cel mai mare profit din istoria firmei
  • Acum 1 day Justitie
    Soții Cătinean de la Gherla, condamnați pentru cămătărie. Adrian Cătinean a primit închisoare cu executare
  • Acum 1 day Din oras
    Calea Someșeni este inundată după fiecare ploaie. City managerul Gheorghe Șurubaru: “Situația este complicată pentru că va trebui să facem o săpătură”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE