In vizor

URBANISMUL DE CUMETRIE distruge şi Cartierul Sopor. Proprietarii de terenuri îl acuză pe Boc că serveşte numai interesele rechinilor imobiliari. Opărit, micuţul „dumnezeu” le-a tăiat microfonul

Este incredibil la ce nivel de sfidare moşierească s-a ajuns în acest oraş condus deja ca moşia personală a „ciocoilor” PDL al PNL Cluj! Poate vă mai amintiţi cum acum vreo patru ani Emil Boc se angaja să facă în Sopor un cartier modern, cu plan de dezvoltare coerent, centru administrativ decartier, şcoli, grădiniţe, creşe, spaţii de recreere, mă rog, tot bull-shitt-ul de care e Însuşi El capabil să scoată pe gură în ani pre-electorali. Ei bine, de proiect se alege (previzibil) praful. Interesele rechinilor imobiliari şi a bogătanilor Clujului, cărora Boc le-a vândut PUG-ul, PUZ-urile şi PUD-urile Oraşului, primează. Cum vă ziceam:

Orașul acesta pute

„Pute de lipsă de educație. Pute de indolență, insolență, neam-prostie.

Dar cel mai tare pute de la corupția endemică care bântuie (sic!) instituțiile administrației publice locale. Originea cronică a duhorii este Primăria Cluj-Napoca.

Iar grota tuturor duhorilor este Direcția de Urbanism din această primărie a tuturor celor care au pile, cunoștințe și relații, numai a clujenilor nu.”
După patruani de promisiuni neonorate (dar când a onorat Emil Boc ceva promis clujenilor şi nu clicii lui de cumetrie?), roprietarii deterenuri din Sopor au ajuns să acuze municipalitatea că deservește numai rechinii imobiliari și bogații orașului care sunt singurii care câștigă sau vor câștiga de pe urma acestui PUZ, pus cu tupeu cică „în dezbatere publică”. Că rnumai urbaniştii şi imobiliarii de cumetrie au „trecere” la Primărie la Grupul Infracţional Organizat, numit impropriu Birou de urbanism, care numai pentru aceştia lucrează.
Opărit decriticile soporanilor, deşi a lipsit de la discuţii în cea mai mare aprte a celor 5 ore de şedinţă online pe tema PUZ-ului Sopor, Emil Boc le-a închis şedinţa în nas celor nemulţumiţi, lăsându-i cu criticile-n aer.
E drept că, „cei mai nemulțumiți sunt proprietarii pe terenurile cărora sunt prevăzute funcțiuni publice, spații verzi sau elemente de infrastructură”. Că ar fi discuţia de cât oferă primăria ca despăgubiri, raportat la valoarea reală a terenurilor în zonă şi nu după cum stabileşte muşchiul politic al lui Boc, la care se adaugă faptul că numai amicii imobiliari ai municipalităţii nu intră în această categorie: pe la ei nu trec drumuri, spaţii verzi, grădiniţe, şcoli, ci numai blocuri de n+1 etaje şi tot felul dealte fantezii imobiliare.
Rechinii imobiliari numaila câştig personal, amărăştenii numai la „câştig” pentru imaginea lui Boc care s-ar bate-n piept cu cu spaţiul verde, şcoala şi grădiniţa făcute pe banii lor. Poateaţi uitat de şantajul cedărilor deteren contra autorizaţii, şantaj amendat de nenumărate instanţe, nu şi de procurorii DNA Cluj care le dorm cu nasul pe dosare. Noi nu am uitat.
În septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție  a decis definitiv (Decizia nr. 542 din 17 martie 2022) că primăriile nu mai au dreptul să le solicite investitorilor imobiliari să cedeze o parte din teren pentru emiterea autorizației de construire sau a certificatului de recepție a lucrărilor. Decizia ÎCCJ ar fi trebuit să pună capăt metodei practicate de către Primăria Cluj-Napoca. Dar Boc şi gaşca s-au repliat din timp în aşa-zisele PUZ-uri…
Ca fapt divers, reprezentanții primăriei susțineau acum un an că au recurs la aceste metode pe motiv că investitorii aduc o încărcătură prea mare de populație în zonele respective și trebuie să dea o mână de ajutor pentru descongestionarea traficului. În acest mod investitorii ar fi „acceptat” „oferta” primăriei și au preferat să „doneze” o bucată de teren către municipalitate, în schimb au primit autorizații de construire cu indicatorii maximi prevăzuți în zonă. Cum să nu „doneze”? Fără „donaţie” vedeau autorizaţia la pulivară.
Prin urmare, cloaca „bocăriei” pute a şantaj şi partipriuri fapt dovedit prin aceea că cei care care construiau locuințe individuale nu beneficiau de extinderea indicatorilor, ci numai de autorizaţie dacă cedau o bucată de teren, însă marii investitori aveau dreptul să-și extindă construcția până la atingerea indicatorilor maximi prevăzuți în zonă. Prin urmare PUG-ul condiționa eliberarea unor autorizații de construire cu indicatori maximi de cedarea unei părți din teren. Acest aspect este stipulat și în Regulamentul local de urbanism unde se menționează următoarele: „Anterior emiterii Autorizaţiei de Construire se va dezmembra porțiunea de teren grevată de servitutea de utilitate publică (servitute de realiniere etc) și înscrie în C.F. cu destinația de teren rezervat pentru servitute de utilitate publică, iar suprafaţa de referinţă pentru calculul P.O.T. va fi cea rămasă în proprietate privată, fără suprafața dezmembrată pentru servitute. Alternativ, la cererea proprietarilor, suprafaţa afectată de servitutea de utilitate publică va putea trece cu titlu gratuit în proprietate publică, caz în care suprafaţa de referinţă pentru calculul P.O.T. va fi suprafaţa totală a parcelei iniţiale + 0,5 x suprafaţa trecută în proprietate publică.”

Tot ca fapt divers, vă rog să citiţi principalele puncte ale deciziei ÎCCJ:

Condiționarea proprietarului pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie de dezmembrarea terenului în parcele distincte şi renunţarea la dreptul de proprietate asupra suprafeței afectate servituții de uz public.

Constatarea nulității absolute a declarației notariale de renunţare la dreptul de proprietate.

Existenţa unei cauze ilicite, imorale.

Atingerea adusă dreptului de proprietate.

Constatarea exproprierii în fapt.

Obligarea unității administrativ-teritoriale la plata unei juste despăgubiri.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată o cauză „ilicită şi imorală”, procurorii DNA dorm în sediul pus la dispoziţie de către cel care a produs „ilicitul imoral”. Felicitări, bă! Cum să nu se comporte Boc cu Clujul ca pe tralaua lui? În fond, după 20 de ani (imediat), e ca şi cum am fi în proprietatea lui.

În sfârşit deschid ochii şi încep să vadă cu cine au de a face tot mai mulţi oameni. Victimele URBANISMULUI DE CUMETRIE din „bocăria” lui Boc. Numai în „pixul” lui Boc stau autorizaţiile. Şi în toanele lui. Când vă treziţi cu un bloc în grădină, cu vecinul căţărat peste casa voastră, cu casa făcută praf, autorizaţia aceea „ilicită şi imorală” a fost dată numai cu ştiinţa şi semnătura lui Emil Boc. Toate plângerile penale pe urbanism ar trebui să îl conţină în cc şi pe Emil Boc. Că ale lui sunt „găselniţele” pe trafic, încărcarea străzilor, indicatorii admişi contrar prevederilor legii, lipsa unui PUG de trafic, totul este numai pe şmechereală şi pe şpagă – nu ne sfiim să o spunem.

În încheiere, impresiile unui consilier local din opoziția lui Boc, citat de actualdecluj.ro, după dezbaterea online de la urbanism închisă de Boc, opărit de atâtea critici (se strânge laţul, Maestre?):
„Am fost ieri în ședința CTATU până târziu în noapte pentru a asculta doleanțele proprietarilor din zonă. Au fost zeci de proprietari care au luat cuvântul pentru a-și spune părerea față de proiect. Spre deosebire de celelalte proiecte care ajung în CTATU aici sunt nemulțumiți proprietarii, nu vecinii proprietarilor. Cu alte cuvinte e mai puțin o ședință tehnică în care analizezi impactul asupra orașului, ci mai degrabă una de lucru în care lucrezi cu cei ce te-au angajat. Intervențiile de ieri au fost majoritar despre oportunitatea acestui proiect, despre impactul asupra proprietarilor, despre echitate (unii proprietari au teren în zona de utilități sau parcuri și vor trebui expropriați- nu vor putea investi la vel ca vecinii lor), despre obținerea de informații. După ședința de ieri e clar că mai e mult de lucru pentru ca oamenii să aibă încredere în administrație și în proiectele propuse de ei. Oamenii au nevoie să ajungă la informații mai ușor. Multe întrebări erau referitoare la noua încadrare pentru parcela lor. Se poate implementa un program de extindere a platformei GIS cu proiectele în lucru (măcar la proiectele mari de regenerare urbană). E nevoie de mai multă claritate în explicații și o atenție pentru livrarea acestor informații. nu s-a explicat suficient procesul prin care oamenii vor putea să-și valorifice terenurile ulterior. Oamenii s-au săturat să aștepte după OSĂ (Centură) pentru a avea un minim de calitate a vieții. S-a cerut insistent să se intervină pe șosea pentru a reduce praful, s-a atras atenția asupra faptului că până acum administrația publică a permis să se construiască haotic în zonă (fără trotuare, acces îngustat, etc). Oamenii se simt nerespectați „Ne-ați indus în eroare, ne-ați întrebat dacă vrem să construim, dar nu ne-ați spus cât vom pierde. Aici ne tratați ca și cum am fi niște copii scoși la tablă, nu ca niște oameni pentru care lucrați. Aceste ședințe (în forma aceasta) nu au niciun sens.”, „Nu ni s-a răspuns la adresele făcute”, „Nu s-au luat în calcul deloc cerințele noastre.” Vreau să laud prestația domuliui arhitect care a răspuns calm, pe toată durata ședinței, la absolut toate întrebările. Se poate mai bine! Mai mult respect, modificarea modului în care comunicăm cu oamenii (aceste ședințe lungi chiar nu sunt foarte utile), digitalizare și acces ușor la informații. E clar că acest proiect va pune la mare încercare administrația, dar și puterea cetățenilor de a colabora văzând dincolo de interesul financiar imediat și fiind parte din dezvoltarea coerentă a orașului.”