Teama de viata naste ura fata de cei care sunt fericiti ca se afla pe lume. In realitate, fiecare are probleme si trebuie sa-si infrunte indoielile proprii. Ura este un mecanism de protectie si de aparare, o reactie in fata fricii.
Omul nu se naste cu sentimentul de ura. Ostilitatea se dezvolta incetul cu incetul, inca din copilarie; de fapt, copilul incepe prin a-si uri parintii, pe care in acelasi timp ii si iubeste. Mai tarziu, pentru copilul devenit adult fiecare zi va fi o lupta pentru a satisface vocile care ii rasuna inca in minte: “Taci!”, “Nu ne mai intrerupe!”, “Lasa-ne in pace!”, "Vino aici ca acum iti dau o palma!”…Si faptul cel mai straniu e ca micutul ajunge sa acumuleze o incarcatura atat de mare de ura si agresivitate neexprimata, incat, in momentul in care devine adult, se razbuna, la randul sau, pe cei mai slabi decat el, adica pe propriii lui copii, deversandu-si agresivitatea sub forma de precepte, de ordine si interdictii. Pe scurt, el se razbuna pe cei fara aparare pentru nedreptatile trecute la care a fost supus de parintii sai. 
Aceasta incarcatura fara margini de ura pe care o poarta unii dintre noi, desi ne prefacem ca nu stim, se intoarce apoi impotriva noastra. Individul se uraste tot atat de mult cat isi uraste aproapele. Daca ura da nastere urii, nesiguranta naste agresivitate. Razboiul se declanseaza din cauza ostilitatii dintre doua tari, dar ostilitatea nu e altceva decat teama reciproca de agresiune. Un individ il uraste pe altul, dar il uraste din cauza ca se teme de el. Se considera, in mod eronat, ca ura si frica sunt doua sentimente distincte. De fapt, ele sunt atat de puternic legate unul de altul, incat ajung sa se confunde. Autoritatea excesiva da nasterii fricii, care produce astfel ura.
Ura este opusul iubirii, al dorintei de a fi iubiti de o persoana de care suntem respinsi. Un om izolat, care nu e dorit si iubit de nimeni, tinde sa se razbune pe primul care ii bate la usa. Un barbat care isi bate nevasta sau partenera se razbuna pentru frustarile resimtite in copilarie din cauza mamei sale, care poate ca l-a respins ori i-a dat impresia ca nu-l iubeste. Criminali, hoti, infractori…, toti sunt fiinte care au avut o copilarie nefericita. Si nu pentru ca au trait in saracie, ci pentru ca erau lasati singuri, nu li se oferea afectiune, se temeau de parinti, mai ales de tatal obisnuit sa-si “educe” copiii cu ajutorul palmelor si al pumnilor. Viitorul delicvent creste lipsit de afectiune familiala.
Ura este astfel totala. Cel ce uraste se detesta de fapt pe sine, nu e multumit de el insusi si ar vrea sa fie altcineva. Incetul cu incetul, parerea pe care o are despre propria persoana ajunge sa coincida perfect cu cea pe care, pe cand era mic, o avea despre adulti: e o parere cat se poate de negativa. Urii sau ostilitatii nu i se poate da ca leac dragostea. Din contra, iubirea poate sa-l irite si mai mult pe suferind si sa provoace crize violente de furie. Amabilitatea nu face decat sa inrautateasca situatia, putand duce la delir si la nebunie.
Prin urmare, ce solutii s-ar putea gasi? Inainte de orice, e necesar ca individul sa devina constient de ura pe care o resimte. Nu are rost sa continue sa se prefaca si sa pretinda ca “nu uraste pe nimeni”, desi se teme de ceilalti. Intr-o lume civilizata, ura nu se manifesta prin injunghierea pe la spate, nici intr-un mod agresiv, ci se poate ascunde in spatele unor zambete si cuvinte amabile. A stabili limitele si originile urii de care suntem incarcati inseamna, prin urmare, a da cartile pe fata. Iar a sti spre cine tinteste acest sentiment e un mod foarte bun de a evita sa comitem niste actiuni neprevazute si regretabile. Suntem lupi adormiti, asa ca nu e cazul sa ne deghizam in oi.
Pe de alta parte, e de dorit sa ne imbunatatim relatia cu noi insine. Inainte de a-i iubi pe ceilalti, trebuie sa invatam sa ne iubim pe noi, sa ne privim cu indulgenta si sa ne tratam cu respect. Luati-l de mana pe bietul copilas umilit care ati fost, scoateti-l din copilaria sa intunecata si ajutati-l sa descopere o lume a adultilor ceva mai toleranta si intelegatoare. Nu-l coplesiti cu reprosuri la fiecare gresala pe care o face. Si, cand Eul copilaresc se comporta bine, recompensati-l si acoperiti-l de laude.
Incercati apoi sa va imaginati o lume mai buna. Un adversar de care va temeti are si slabiciuni; invatati sa-l observati si incercati sa-l invingeti in mod cinstit, fara sa-i uitati insa calcaiul lui Achile. Si nu-l atacati pe la spate (cum poate ar face-o el), din umbra urii taince pe care o nutriti fata de el.
Nu faceti planuri de razbunare. Numai cei slabi au nevoie de razbunare, nu si cei puternici. Cine e puternic isi trage toate puterile din suflet, cu exceptia dorintei de a se razbuna.