Potrivit imperatortravel.ro, Ungaria anunță introducerea obligativității auto-izolarii sau testării pentru călătorii din România:
„Ungaria, prin d. Gergely Gulyas, ministru de pe lângă biroul Primului Ministru a anunțat că România a intrat pe lista țărilor „galbene” pentru Ungaria. Dacă până acum, Ungaria nu avea nicio clasificare în țări „colorate”, datorită creșterii exponențiale a numărului de cazuri din țări învecinate precum România, Serbia, Croația sau Ucraina, Ungaria a decis sa creeze o listă în culorile semaforului – verde, galben, roșu.

România alături de Bulgaria, Portugalia, Suedia, Marea Britanie, Norvegia, Rusia, Serbia, Japonia, China și SUA se află pe lista galbenă.
Asta înseamnă că cei care vin din aceste țări vor trebui să respecte o perioadă de auto-izolare de 14 zile. Alternativ, daca vii cu un certificat emis de un laborator certificat că nu ai COVID, se poate scăpa de auto-izolare. ATENTIE – trebuie să ai două, nu doar o singură analiză de detectare a virusului, ambele făcute în ultimele 48 de ore!
Regulile nu se aplică pentru călătorii în tranzit (care trebuie însă să dovedească că sunt în tranzit).
Noile reguli sunt valabile de miercuri, 15 iulie, ora 0:00, ora Budapestei (1:00 la București).
Pentru cetățenii maghiari care vin din România sunt valabile aceleași reguli, cu o diferență. Dacă decid să se auto-izoleze, pot să iasă din auto-izolare dacă fac un test PCR care iese negativ. Acest test va fi plătit de guvernul maghiar până la 1 august, ulterior fiind plătit de cel care intră în auto-izolare.”
Foto: 24.hu