Vestea că Alina Bica, fosta șefă a DIICOT România, și afaceristul clujean Ioan Bene, au fost reținuți în Italia a fost înghițită pe nemestecate de întreaga presă românească, care a preluat știrea și a aruncat-o în ventilatorul superficialității cu care ne-a obișnuit deja.
Povestea acestei rețineri are în spate multe detalii interesante, inclusiv despre cei doi fugari care nu au fost arestați separat, ci la pachet. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că Ioan Bene este unul dintre cei mai șmecheri infractori români care a reușit să îmbârlige LEGAL sistemul de justiție românesc, astfel încât să evite închisoarea cu executare în propria sa țară, România. Față de Sebastian Ghiță sau Cristian Rizea, fugiți în Serbia și în Republica Moldova, Ioan Bene a patentat la propriu un adevărat sistem de conjuncturi și proceduri juridice, profitând, în mod incredibil, chiar de prevederile legilor. Legilor europene. Lucru cu atât mai remarcabil pentru povestea noastră.

Bene, consultantul fugarilor
În fapt, Ioan Bene a devenit un soi de consultant pentru diverși fugari, cărora le-a prezentat detalii importante din planul său și pe care i-a ajutat să-l desăvârșească. Așa a ajuns și Alina Bica să discute cu Ioan Bene și să pună în aplicare propriul său plan de salvare de brațul legii din România. În mod trivial, site-ul de știri al Antena 1, observatornews.ro susținea vineri în articolul „de fond” că Alina Bica ar avea o relație intimă cu Ioan Bene.
Că e așa sau nu, și chiar dacă ar exista dovezi ca Bene si Bica sunt un cuplu, acest lucru este irelevant pentru publicul larg.
Mai important este că, în acest moment, Liviu Vasilescu, șeful Inspectoratului General al Poliției Române, este foarte sigur pe el când afirmă că cei doi vor fi, în curând, extrădați, în timp ce noi credem că există, potrivit informațiilor pe care le avem și a avocaților consultați, foarte puține șanse ca acest lucru să se întâmple.
Marea găselniță a lui Bene
Ioan Bene, un om de afaceri clujean controversat, a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare, în 2018, pentru fapte de corupție în dosarul Horea Uioreanu, fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, căruia i-a dat mită sume consistente de bani. În timp ce Horea Uioreanu, mituitul, a făcut sute de zile de închisoare grea la Gherla, Bene nu a bifat decât o reținere și câteva zeci de zile de arest preventiv. Atunci, de-a lungul procesului de corupție, Bene a desăvârșit un plan de scăpare, în fapt unul dintre cele mai bune planuri de scăpare ale unui infractor, mult peste soluțiile Dubai, Costa Rica, Republica Moldova sau Serbia, unde acordurile de extrădare fie nu există, fie sunt extrem de greoaie.
(foto – Dan Bodea)
Ioan Bene a reușit cu avocații săi să identifice un beneficiu incredibil al faptului că este cetățean european. Așa cum Uniunea Europeană, prin țările sale membre, înseamnă pentru cetățenii săi acces la libera circulație, la beneficii și avantaje comune din punct de vedere economic, ei, bine, tot astfel, aceeași Uniune Europeană oferă și drepturi de recunoaștere în alte țări europene a unor sentințe penale și civile primite de cetățeni în țările lor de origine.
Mai pe șleau, în cazul lui Bene, acesta a descoperit, după o analiză juridică, că Italia, în anumite condiții, de exemplu, de rezidență fiscală, îi poate recunoaște sentința sa de închisoare pentru corupție, de 3 ani și 2 luni, chiar dacă ea a fost generată în România.
Să explicăm puțin și de ce Bene a ales această cale.
Italia are un sistem de justiție sensibil evoluat față de România. Față de România, unde judecătorii, când emit o sentință penală, pe lângă anii de condamnare, stabilesc și modalitatea de executare (cu suspendare, cu executare, etc.), în Italia judecătorii se rezumă la a constata numărul de ani pe care îl consideră potrivit pentru a pedepsi o infracțiune, după care sentința este transferată unui judecător de executări, care, în mod personal, reanalizează contextul, antecedentele infractorului, natura infracțiunii și, abia apoi, decide cum va fi executată pedeapsa.
Mai mult, în cazul în care o sentință precum a lui Bene trebuie recunoscută în Italia, cel care cere recunoașterea trebuie să aibă rezidență fiscală sau afaceri și investiții derulate pe teritoriul Italiei.
In fine, statul italian are o viziune mult diferită când e vorba despre executarea pedepselor, în ceea ce privește infracțiunile fără violență, cum ar fi evaziunea fiscală.
Să țineți minte toate detaliile acestea, fiindcă acum urmează să desfacem, fir cu fir, cazul Bene.
Arhitectura cazului Bene
În cazul lui Bene, discutăm despre două condamnări, pentru două fapte penale diferite.
În dosarul 1, să îl numim așa, de corupție, Bene a primit 3 ani și 2 luni cu executare, în 2018. Este momentul în care Bene „fuge” din țară, se stabilește în Italia, în regiunea Bari, unde își pregătise deja cadrul fiscal prin achiziția unor proprietăți și întemeierea unor afaceri, cu mult timp înainte. Se pune imediat în mișcare un mandat european de arestare, Bene este reținut, moment în care Bene se pune la dispoziția statului italian, cerând anularea mandatului european de arestare, recunoașterea sentinței primite în România, de către statul italian, și solicită să efectueze pedeapsa pe teritoriul statului italian, în jurisdicția provinciei Lecce. Bene obține toate aceste lucruri, lăsând cu buza umflată sistemul de justiție românesc.
Într-o primă fază, judecătorii îi acordă lui Bene arest la domiciliu, apoi control judiciar cu brățară de tracking la picior, apoi control judiciar simplu, după care îi permit lui Bene inclusiv deplasări în afara graniței italiene, sub diverse condiții. Este și motivul pentru care, deși condamnat la închisoare cu executare în România, Ioan Bene se afla la ski în Austria, sau, acum câteva luni, se plimba liniștit prin Cluj-Napoca, ocupându-se de afaceri, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Dosarul 2, de evaziune fiscală, o afacere stupidă și complicată, de spălare de bani, îi aduce lui Bene o sentință așteptată. Astfel, în octombrie 2019, Bene primește 5 ani cu executare din partea statului român. Bene se reîntoarce în Italia, așteaptă cuminte al doilea mandat de arestare și, ceea ce nu știe presa românească, obține din nou, în februarie 2020, recunoașterea celei de-a doua sentințe, de 5 ani, de către statul italian.
O să ajungem și la momentul zilei de 10 iulie 2020, adică alaltăieri, ca să vă explicăm de ce s-a dat un nou mandat de arestare european.
Revenind la momentul februarie 2020, cetățeanul român Ioan Bene se află în următorul context: are două sentințe penale cu executare date în România, care, cumulate, însemnă 8 ani si 2 luni de închisoare, ambele recunoscute de statul italian.
Este momentul în care Bene decide să se prevaleze de un drept al lui și să solicite, de această dată în România, contopirea pedepselor într-o nouă sentință.
De ce a ales Bene România și nu Italia? Pentru că, în cazul contopirii, România oferă un beneficiu mai mare decât Italia. În logica sistemului românesc, Bene a cerut și a obținut, în mai 2020, contopirea pedepselor sale, obținând o reducere importantă de 2 ani, de la 8 ani și 2 luni la 6 ani și 2 luni. Acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că, în România, Codul Penal nu ține cont de natura pedepselor, adică pentru ce fapte ai fost condamnat, ci se uită efectiv la cifre, alegându-se ca bază cea mai mare pedeapsă, la care se adaugă o treime din următoarea pedeapsă mai mică. Acesta este calculul matematic bazat pe prevederile Codului Penal, care l-a dus pe Bene la o pedeapsă totală de 6 ani și 2 luni.
Dacă cerea contopirea în Italia, Bene nu ar fi obținut această reducere. În cazul contopirilor, statul italian admite să contopească sentințe care privesc fapte penale de aceeași natură: viol cu viol, evaziune cu evaziune, dar nu fapte penale diferite, ca în cazul lui Bene, corupție cu evaziune.
Jocul de yo-yo cu sistemele juridice din România și Italia a continuat imediat după contopirea acceptată în favoarea lui Bene. Din punct de vedere juridic, contopirea din 26 mai a.c. de 6 ani și 2 luni este o nouă sentință, astfel încât statul român a fost obligat să parcurgă aceleași proceduri ca in trecut, dându-l pe Bene în urmărire internațională și cerând mandat european de arestare, reținerea lui Bene și extrădarea sa.
Practic, Bene știa că se va întâmpla acest lucru și el se bazează pe următoarele considerente: există șanse minimale ca statul român să obțină acum extrădarea sa, de vreme ce Bene are deja recunoscute două sentințe penale chiar în Italia, sentințe care sunt strâns legate de al treilea mandat de arestare europen, căci el se referă la sentința de 6 ani și 2 luni, care are ca izvor sentințele recunoscute în Italia.
Bene avea nevoie de această reducere a pedepsei și, pe baza precedentelor, speră să obțină recunoșterea și a acestei sentințe în Italia, fiindcă vrea să ceară statului italian să-l lase să execute sentința de 6 ani și 2 luni în Italia.
Să nu credeți că Bene va face 6 ani și 2 luni de închisoare grea în Italia. De-a lungului unui proces, care va fi destul de îndelungat, Bene va solicita judecătorului de executări ca, în analiza sa, să țină cont și de cele câteva zeci de zile de arest preventiv efectuate in Romania cu prilejul reținerilor din dosarele precedente, dar să țină cont și de faptul că Bene a executat în Italia sute de zile din sentință în baza acordului primit de la judecător de a efectua arest la domiciliu sau control judiciar.
Probabil, Bene va ajunge la un 4 ani și 6 luni sau chiar mai puțin, din care va efectua, în cel mai rău caz, câteva luni de închisoare efectivă, apoi va fi, din nou, eliberat. Mentalitatea statului italian este să nu cheltuie bani cu mâncarea și „cazarea” deținuților condamnați pentru infracțiuni fără violență.
Practic, dintre toate opțiunile, Bene și-a croit și confecționat un traseu juridic, culmea!, LEGAL, care să îl ajute să facă cât mai puțină închisoare, iar acea închisoare să o facă în condiții mult mai decente pe teritoriul Italiei decât la Gherla sau Rahova.
Așa trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat vineri seara în Italia, când polițiștii italieni i-au reținut pe Bene și pe Alina Bica.
Încă o dată, Ioan Bene și cu Alina Bica se cunosc cel puțin din 2013, când Alina Bica mai adăsta noaptea pe la Grand Hotel Italia, unde, ni se spune în cască, era foarte generoasă cu nurii săi. Dar nu exista informatii certe ca cei doi ar fi amanti, dar iata exista acum informatii certe, prin arestarea „la pachet”, ca au colaborat pentru a scapa amandoi de rigorile legilor romanesti.
Ce putem sigur să vă spunem este că Ioan Bene le-a consiliat pe ambele sirene, Elena Udrea și Alina Bica, vizavi de procesul lor de integrare în jurisdicția italiană. Din motive necunoscute, doar Alina Bica a ales calea propusă de Bene.
Mult mai bazată și primind, probabil niște garanții de la Traian Băsescu, Elena Udrea a ales să nu se mute în Italia pe „modelul Bene”, ci să rămână în România, unde, deocamdată, a obținut câteva mici victorii în instanță.
Una peste alta, indiferent ce cred cei apropiați sau opinia publică despre Ioan Bene, e de remarcat ambiția cu care acest clujean a reușit să eludeze sistemul de justiție românesc folosindu-se, culmea, chiar de legile acceptate de statul român, adica de legile europene.