Din orasGeneralIn vizor

Unde a fost Maestrul pe durata UNTOLD? „Am avut puține plângeri pentru zgomot, sub 10”. N-a spus că cei din apropierea festivalului au avut reduceri la intrare

Boc a declarat, la o emisiune radio, că oamenii nu s-au plâns de zgomotul de la UNTOLD, ba mai mult, au dormit liniștiți și-n tihnă cei care stau în apropiere. N-a mai zis că cei care locuiesc în apropierea Parcului Central și Stadionului au beneficii din partea festivalului.

Oare unde a fost primarul pe durata festivalului? De zgomotul creat s-au plâns persoane din Mănăștur, Zorilor, Mărăști și Gheorgheni, ce să mai zicem de cei din Grigorescu. Întrebați de ce nu fac sesizări la poliție, oamenii spun că s-au săturat să nu se rezolve nimic, pentru că nu o să dea mai încet dacă ei pârăsc polițiștilor că nu pot dormi.

Ce n-a mai zis edilul este că în poștă, locatarilor din zonă li s-au pus flyere în care era specificat că dacă vor merge cu respectivul la punctul de Ticketing în perioada 1-6 august, vor primi o „ofertă magică”. Nu am auzit ca toți clujenii, în afara celor care sunt aproape de bubuială, să primească „oferte magice”!

Practic, UNTOLD a încercat să închidă gurile localnicilor zonei printr-o reducere, ceea ce poate fi convenabil pentru unii.

După spusele primarului, au fost făcute sub 10 plângeri pentru tulburarea liniștii publice, în toate cele patru zile.

„Anul acesta am avut cele mai puține plângeri cu putință. Au fost sub 10 – 5,4 plângeri timp de 4 zile, maxim. Am discutat din timp: nivelul de sunet să fie mai jos. S-au făcut niște investiții tehnologice pentru captare a zgomotului, încât oamenii din zona festivalului spuneau «Bă, ce s-a întâmplat anul ăsta? Am putut dormi liniștit, n-am avut nicio problemă. Au fost alte condiții…» Ok, asta trebuie să facem în fiecare an. Mai sunt și oamenii care sunt nemulțumiți, hai să vedem din ce motive sunt nemulțumiți să încercăm să rezolvăm, să facem viața suportabilă pentru toată lumea și cei care se bucură, să se bucure, dar și cei care nu doresc festivalul, să fie cât de cât în regulă pentru că am făcut cât s-a putut ca să fie bine, astfel încât orașul întreg să fie câștigător”, a spus Emil Boc, într-o intervenție radio.

Aici sunt cele ”zece plângeri pe zgomot” avute de Boc. Vă lăsăm pe voi să le numrați, că suntem sătui de minciunile lui.