De cartier

Undă verde pentru modernizarea Parcului Farmec – A fost emisă autorizația de construire la trei ani după aprobarea reabilitării în Consiliul Local

În urmă cu trei zile a fost emisă autorizația de construire pentru modernizarea Parcului Farmec. Aceasta înseamnă că lucrările ar putea începe curând. Reabilitarea acestui parc se desfășoară extrem de anevoios din cauza licitațiilor eșuate din 2020 și 2021.

Proiectul de hotărâre de Consiliu Local pentru reabilitarea parcului a fost aprobat în toamna lui 2019, iar de atunci au fost organizate licitații pe bandă rulantă. Abia din a șaptea încercare, care a avut loc anul trecut, a fost desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția lucrărilor: asocierea Ro-Verde Landscaping SRL Petrești, județul Ilfov – SC Proiect Construct Regiunea Transilvania. Valoarea contractului este de 1.846.500 lei.

La celelalte șase licitații nu s-a prezentat nici o firmă. Abia la a șaptea încercare, în luna mai, au fost depuse trei oferte:

  1. Asocierea NORD CONFOREST (leader), CAM PROIECT, INTERCOM ENERGY SRL, LIVE RENTAL POWER, ECO GARDEN CONSTRUCT SRL, SC EVO LINE CREATION SRL, Beletage;
  2. Asocierea Hentza Business (leader), T.R. COSTRUZIONI SRL;
  3. Asocierea RO-VERDE LANDSCAPING SRL (leader), SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA, SC Street Lighting SRL, ROAD DESIGN ASP SRL.

Parcul are o suprafață de aproximativ 3125 mp, din care 2455 mp suprafață de zonă verde, 1696 mp de gard viu, 670 mp alei și pavele și spațiul verde de lângă Canalul Morii în suprafață de 1232 mp și lungime canal de 180 metri.

„În prezent, Parcul Farmec este un parc cu arbori îmbătrâniți, ramuri uscate, debilitați și înclinați, mobilier urban vechi (aparate de joacă pentru copii, bănci, mese cu pavilion etc) care nu mai prezintă nicio estetică urbană. Investiția care se dorește a fi realizată are ca scop principal modernizarea Parcului Farmec, un parc cu caracter de recreere și promenadă pe marginea Canalului Morii”, scrie în caietul de sarcini.