PubliNews

Banca Transilvania anunță primele servicii pentru clienții Idea::Bank, cea mai nouă companie din Grupul BT

Banca Transilvania anunță primele servicii disponibile pentru clienții Idea::Bank, precum și lansarea unui microsite cu informații utile.

Integrarea Idea::Bank în Grupul Financiar BT este în desfășurare până în 13 iunie a.c., când va fi finalizată cesiunea către Banca Transilvania a contractelor încheiate de Idea::Bank cu clienții săi.

Servicii ale Băncii Transilvania pentru clienții Idea::Bank, valabile din 18 aprilie a.c.:

  • Folosirea bancomatelor BT: toți clienții Idea::Bank pot folosi cardurile la ATM-urile Băncii Transilvania în aceleași condiții de cost cu cele de la Idea::Bank.
  • Plata ratelor la Banca Transilvania: clienții Idea::Bank pot achita ratele aferente creditelor de la Idea::Bank inclusiv în sediile BT, precum și prin self-banking, la aparatele BT Express, pe baza codului de bare de pe documentele aferente generate de Idea::Bank.
  • Call Center dedicat: 0800 800 881, +40 264 308 014, ideaBT@btrl.ro.

Într-o etapă următoare, începând cu 10 mai a.c., clienții Idea::Bank vor primi prin e-mail și/sau poștă o informare personalizată cu privire la toate produsele și serviciile pe care Banca Transilvania le oferă, ca urmare a cesiunii de contracte, echivalent al celor de la Idea::Bank.

Din 14 iunie a.c., clienții Idea::Bank care devin clienți BT vor putea accesa produsele și serviciile exclusiv prin Banca Transilvania.

BT a anunțat în octombrie 2021 cumpărarea întregului pachet de acțiuni în cadrul Idea::Bank, Idea::Leasing și Idea::Broker de Asigurare, fiind a treia achiziție bancară făcută de Banca Transilvania. Idea::Bank va rămâne entitate juridică, parte din Grupul Financiar BT, va avea brand nou și va deveni hub digital în cadrul căruia vor fi dezvoltate soluții de banking online.