In vizor

UNANIMITATE. Floreștiul a votat „pentru” metroul din Cluj. Pivariu: „Sunt fericit… Primul metrou care ar putea să existe altundeva în afară de Capitală”

Proiectul metroului clujean a trecut de votul consilierilor comunali din Florești. Reprezentanții floreștenilor au spus „DA”, votând laolaltă pentru realizarea proiectului așa-numitei Magistrale 1 de metrou. Votul în unanimitate a provocat emoții, astfel încât tânărul primar Bogdan Pivariu a recunoscut că este copleșit de speranțe.

 „Sunt fericit că s-a ajuns în acest moment în care există o soluție de infrastructură mare, care rezolvă problema traficului în Zona Metropolitană.

Noi cerem și prioritizarea Centurii Metropilitane, dar și a Spitalului Regional de Urgență, pentru că sunt niște proiecte desoebit de importante pentru noi toți.

Iar acest proiect al metroului este, zic eu, istoric pentru România, pentru că este primul metrou care ar putea să existe altundeva în afară de Capitala țării. 

Iar eu mă bucur că suntem părtași cu toții la acest moment în care putem să ducem metroul în zona Cluj-Napoca, Florești și Zona Metropolitană”, a declarat primarul Bogdan Pivariu. 

Proiectul de hotărâre de peste 600 de pagini a trecut cu unanimitate de voturi de consilirii comunali din Florești. 

Proiect de hotarâre privind aprobarea studiului de fezabilitate documentația tehnică și indicatorii tehnico economici pentru obiectivul de investiții Tren metropolitan – Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida, etapa 1 a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj; Magistrala 1 de metrou și tren metropolitan inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții. Componenta investițională Magistrala 1 de metrou

Valoarea proiectului este mai mare decât cea prevăzută inițial, costul fiind estimat la 10.112.816.297 lei, adică cca 2 miliarde de euro. 

Proiectul ar putea fi finanțat din PNRR, POT, precum și prin intermediul creditelor de angajament etc.

Durata de implementare – estimări – 

durata de realizare a investiției este de cca 10 ani și 6 luni (128 de luni), din care

18 luni – proiectare preliminară, 
14 luni – procedurile de licitație, 
96 luni – proiectare și execuție lucrări.

Proiectul presupune exproprieri însemnate – din care aproape 300.000 mp sunt proprietate privată, potrivit proiectanților. 

De asemenea, proiectul necesită demolări, inclusiv în zona satului Florești. 

Beneficiarii proiectului: UAT Cluj-Napoca și UAT Florești.

Lungime: 21,1 km.
Număr stații: 19 stații (Depou în zona Sopor).

Cinci stații în satul Florești

Satul Florești va reprezenta prima zonă rurală care va beneficia de metrou

Număr de 5 stații, pe o lungime de 6,30 km. Stații satul Florești: Țara Moților, Teilor, Copiilor, Sănătății și Prieteniei.

Sistemul de taxare va fi unul integrat, realizat de Compania de Transport Public. 

CITEȘTE ȘISF-ul pentru metrou, „proiectul secolului în care trăim”, va fi votat luni în Consiliul Local. Transpus pe teren, SF-ul s-ar putea transforma într-un horror

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *