Rautacisme

Un prost de la Digi24 aruncă un fonfleu în lac și 42 de prefecți încearcă să îl pescuiască

Prefecții din România s-au trezit de dimineață bulversați de cele mai noi informații apărute în presă – urmează să fie aleși prin votul cetățenilor. Unii s-au agitat mai tare ca alții, unora nu le venea să creadă, iar cei mai mulți s-au agitat, iar apoi s-au liniștit văzând că este doar o gherlă aruncată în spațiul public de un jurnalist care nu știe pe ce lume trăiește.

Guvernul României a adoptat marți, prin ordonanță de urgență, noul Cod Administrativ. Acest cod a stânit o serie de controverse, fiind de altfel, avizat negativ de către Consiliul Economic și Social. Controversele au reușit să-i facă pe anumiți jurnaliști să fie și mai confuzi decât opinia publică. Jurnaliștii ca jurnaliștii, dar prefecții apoi…

Așa se face că un jurnalist de la „gigantul” Digi24 a strecurat într-o știre despre Codul Adminsitrativ o EROARE care a băgat spaima în cei 42 de prefecți din România. Într-un material publciat de Digi24, se menționa că prefecții din cele 41 de județe plus Municipiul București vor fi aleși prin vot direct de către cetățeni. O eroare atât de mare cât trustul de presă. Imediat după aflarea acestei vești, prefecții României și-au dat panică rău pentru că nu înțelegeau de unde și până unde. 

Cel care a clarificat însă toată situația a fost Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului României. Acesta a declarat pentru Ziarul de Sălaj că nici nu se pune problema ca prefecții să fie aleși prin votul cetățenilor și că tot ce s-a scurs în spațiul public a fost doar o eroare a celor de la Digi24. O gafă atât de mare încât prefecții nu mai știau cum să scoată cămașa. Unii se și vedeau deja pe buletinul de vot sau cum stau și își fac campanie printre oameni. Mai greu de cei pe care nu îi vezi niciodată pe teren, îi mai observi din când în când doar în biroul lor frumos și acum răcoros.

Prefectul de Sălaj ne îndeamnă să avem puțin răgaz

În forfota pregătirilor pentru sărbătorirea Zilei Drapelului, prefectul de Sălaj, Florin Florian ne-a rugat să avem puțin răgaz până se publică textul în Monitorul Oficial pentru că nimeni nu mai înțelege nimic. 

„Nu cred că va fi așa ceva. Adică eu nu am auzit așa ceva, dar haideți să avem răbdare și să așteptăm să se publice textul în Monitorul Oficial și apoi putem discuta concret”, ne-a spus Florin Florian, prefect de Sălaj. 

 

Prefectul de Hunedoara se întreabă retoric „cine să ne aleagă”

Panică mare și-a dat prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely. Acesta a rămas șocat de cele auzite. „Cine să ne aleagă?”, a fost reacția înaltului demnitar, de parcă prefectul e ceva Dumnezeu local și ei sunt unși în funcție prin har divin. 

„Cum să fim aleși prin vot? Cine să ne aleagă? Nu cred așa ceva și nu știu nimic despre o asemenea prevedere. Am văzut draful publicat pe site-ul MDRAP (n.r. – Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), unde nu era precizat așa ceva, dar ceea ce au adoptat ieri, prin OUG, încă nu am văzut”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Fabius Kiszely.

Prefectul de Mehedinți vrea mai multă PUTERE

Prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea susține că ar trebui să aibă mai mare putere, ceea ce crede că se va și întâmpla prin acest Cod Administrativ. Drăghiea crede că acest Cod Administrativ este o mare necesitate pentru bunul mers al patriei. 

„Aștept publicarea în Monitorul Oficial, pentru că au fost discutate mai multe variante. Eu cred că este o necesitate ca legile referitoare la administrația publică centrală să fie unificate, după cum o necesitate este aceea ca legile electorale să fie cuprinse într-un cod electoral, care să nu fie schimbat când vrea fiecare și după interesele fiecăruia. În ceea ce privește activitatea prefectului și a subprefectului, nu sunt schimbări. Vor rămâne înați funcționari publici și, probabil, luând în calcul variantele care au fost dezbătute, îi va crește rolul de coordonator al instituțiilor publice deconcentrate și al altor autorități locale din județele respective”, declară prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea.

Cluj, Bistrița, Suceava – prefecții care nu cred până nu văd

Prefectul județului Cluj, Aurel Cherecheș nu a crezut informația până nu a văzut-o. Și bine a făcut. Așa că a dat un ochi peste draftul de proiect al Codului Administrativ și apoi a revenit cu concluzia fermă: nici poveste de așa ceva. Prefectul de Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frent a avut aceeași reacție. A susținut că nici nu se pune problema ca prefecții să fie aleși prin vot, ci doar președinții de consiliu județean. Pe gânduri a fost pus și prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, însă în cele din urmă a mărturisit că nu prea are cum să fie aleși prefecții prin vot de cetățeni. 

La Prefectura Arad, liniște și pace

Prefectul județului Arad, Florentina Horgea susține că nu poate comenta nimic, ceea ce știe clar este că trebuie să se respecte ce scrie în Cod. În rest, Dumnezeu cu mila. Nu are nici cel mai mic stres. 

„Aşteptăm publicarea noului Cod Administrativ în Monitorul Oficial. Se va respecta ce va scrie acolo. Până atunci nu pot comenta cu privire la conţinutul acestuia”, spune prefectul de Arad. 

Prefectul este uns de Guvern și se lăfăie pe un salariu de peste 10.000 de lei

Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Acesta este numit de premier din rândul înalților funcționari publici și se asigură de buna funcționare a tuturor deconcentratelor din județ și de respectarea legislației în vigoare. Prefectul de Sălaj, de exemplu, bagă în buzunar pentru această îndeletnicire suma de 10.900 de lei. Pe lună! 

Constituția României arată clar la articolul 123 faptul că: 

1. Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.

2. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.

3. Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică.

Lumină în acest caz face și deputatul de Vrancea, Nicușor Halici, președintele Comisiei Juridice, de Disciplină și Imunități din Camera Deputaților. 

„Nu se poate așa ceva. Prefecții pot fi numiți ca demnitari de premier, prin vot direct nu are cum. Este exclus! În parlament nu a fost vorba de așa ceva!”, spune deputatul. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *