Eveniment

Un pensionar în vârstă de 75 de ani din Cluj, condamnat la opt luni de închisoare cu executare!

Situație inedită la Dej, unde polițiștii secției 5 au reținut un bărbat în vârstă de 75 de ani și l-au trimis la închisoare. Bărbatul are de executat 8 luni pentru că a condus beat. 

„La data de 7 noiembrie a.c., poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Dej au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate emis pe numele unui bărbat de către Judecătoria Gherla.

Cel în cauză, în vârstă de 75 de ani, comuna Cuzdrioara, județul Cluj, are de executat o pedeapsă de 8 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Bărbatul a fost condus şi predat reprezentanţilor Penitenciarului Gherla în vederea executării pedepsei”, au transmis reprezentanții IPJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *