Editorial

Un microfon creşte la firida lui Raed Arafat

Scris de 835

Cică, potrivit, Realitatea Plus, un microfon a fost găsit sub scaunul din biroul lui Raed Arafat.

Adică cineva avea nevoie să asculte băşinile lui Arahat?

Tare cred că acest „microfon” face parte din războiul dintre Rafila (PSD) şi Arafat (trecut cameleonic la PNL) pentru acapararea Urgenţelor de către MAI sub comanda acestui avid de putere.

Poate v-a scăpat scandalul din ultimele luni dintre ministrul Sănătăţii Rafila şi sulfurosul „Cetăţean Calafat”, acutizat săptămâna trecută prin faptul că PNL încearcă să facă reorganizarea MAI fără să se consulte cu PSD. Că cei din PNL pun osul ca asistenţa medicală de urgenţă să fie coordonată de DSU, adică de Raed Arafat – şeful acestei inutile (ca rezultate) instituţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. S-a ajuns în situaţia în care Rafila să acuze că nu a fost informat cu privire la faptul că se încearcă smulgerea din cadrul Sănătăţii a unei structuri pentru a fi trecută la MAI şi că Ministerul Sănătății nu este instituție avizatoare.

Având în vedere toate acestea, Rafila a declarat sec: ”Sunt gata să-i cedez domnului Arafat poziţia de ministru al Sănătăţii”.

”Am fost surprins când am văzut acest proiect de lege promovat de MAI, eu nu vreau să intru în niciun fel de polemică cu nimeni în acest moment. În mod evident, asistenţa medicală de urgenţă (…) este în dreptul Ministerului Sănătăţii”, a declarat Alexandru Rafila, completând (citez): ”Una este să coordonezi asistenţa medicală de urgenţă integrat într-o situaţie de urgenţă, de criză, de alertă şi altceva este de coordonat asistenţa medicală de urgenţă în condiţii de normalitate”.

”Mi se pare o chestiune ilogică şi aberantă de a coordona această activitate altcineva decât Ministerul Sănătăţii, asta nu se întâmplă nicăieri. Noi dăm banii pentru aceste servicii. (…) Eu personal nu am de ce să accept o astfel de variantă, pentru că atâta timp cât sunt ministrul Sănătăţii sunt responsabil pentru sistemul de sănătate şi, aşa cum vă spuneam mai devreme, eu sunt gata să-i cedez domnului Arafat poziţia de ministru al Sănătăţii sau să vină ca şi secretar de stat, pentru că una este persoana şi altceva este responsabilitatea faţă de funcţionarea sistemului de sănătate pentru următorii ani. Legarea acestor chestiuni de numele unor persoane mi se pare o chestiune nepotrivită şi chiar uşor periculoasă”, a mai declarat ministrul.

Aşa că, un microfon a „înflorit” la „firida” lui Raed Arafat… Să-l victimizeze pe bietul Cetăţean Calafat.

Că întreaga sa carieră, începând de la Ghiţă Funar care nu l-a lăsat să acapareze „Salvarea” din Cluj-Napoca, s-a clădit numai pe victimizare. El vrea tot binele din lume, dar victimele nu se vor salvate.

Cariera lui Raed Arafat se hrăneşte cu eşecurile sistemului de urgenţă pe care-l gestionează de prea mulţi ani. Câţi români mai trebuie să moară până să i se vadă incompetenţa?

Ce contează tragedia din Apuseni? Dar cea a echipajului SMURD înecat în lacul Siutghiol la care s-a mers cu barca cu motor cu vâsle (că motorul era acasă pe la vreun mahăr)? Dar cea din #Colectiv? Tragedie. S-a întâmplat ceva? A fost analizată activitatea lui Arafat cumva? A răspuns cu ceva?

Nu, doar o mai fi cumpărat, pentru statul interlop român, alte câteva sute de „Ambulanţe” la suprapreţ de la amicul său de la Cluj, Dan Vasile Gorgan, patronul Delta Med.

Apropos, dragi procurori DNA, se mai aude ceva despre ancheta începută „in rem”, pe undeva prin anul 2015, privind cumpărarea de către Ministerul Sănătăţii de „ambulanţe” la suprapreţ de la Delta Med? Vorbim despre amicul lui Raed Arafat, INCLINTIBILUL din funcţie şi despre un dosar privind fapte din anul (ţineţi-vă bine de scaun, să nu cădeţi aflând despre eficienţa procurorilor DNA): 2010!? Vă miraţi că zilele trecute „intangibilul” a fost albit complet de acuzaţii, că faptele s-au împuţit până la prescrierea lor?

Ce fain a ieşit „Cetăţeanul Calafat” să se dea victimă a procurorilor după ce judecătorii l-au albit…

Dar, cum vă ziceam, viața și opera lui Arafat este jalonată de catastrofe. O catastrofă aeriană din 2003 în care și-a pierdut viața un întreg echipaj SMURD a fost tributul necesar pentru ca munca lui Raed să fie recunoscută de autorităţi.

Cu prilejul tragicului eveniment, mai marii din stat s-au gândit că a sosit timpul să-i ofere omului Ordinul Naţional. Și cu asta cred că l-au stricat. Dar, implicit, a ajuns să se bucură de legitimitate. Cea pe care a pierdut-o prin complacerea intrării în politică (cu toate avantajele care derivă de aici) şi printr-un alt șir de dezastre. Din păcate, au murit oameni.

După tragedia din 2003, a ajuns secretar de stat în ministerul Sănătății. Din această poziție, în 2012, a intrat în conflict cu fostul președinte al României, Traian Băsescu – conflict ce a generat mișcări televizate de stradă din partea USL și a Antenelor lui Dan Voiculescu, ce au dus la demisia guvernului Boc. Totul a pornit de la Legea Sănătății și marile interese pe care legea propusă de specialiștii de la Cotroceni le făceau praf.

Problema cu SMURD devenise simplă: Arafat a luptat cu sistemul pentru a sparge monopolul de stat pe Salvare, până când a căpătat el însuşi un soi de monopol. Din schimbul de replici care a urmat s-a văzut clar că respectiva lege a Sănătăţii, ameninţa acest monopolul instituit de el. Arafat devenise “sistemul”.

Așa am aflat că Arafat vrea monopol total al statului pe Urgențe. În 2012 nu se vroia privatizarea Urgențelor (aşa cum răcnea Arafat peste tot, tocmai el care „spărsese” monopolul statului pe urgenţe cu SMURD-ul!), ci doar a unor servicii din lanțul acestora. Șmecheria era (și mai este), din păcate, alta: Arafat se lupta pentru monopol total la Urgențe și, din caua notorietății lui, cei care se opuneau întregii legi a Sănătății (băieții deștepți din sistem), au găsit un argument parșiv să o respingă toată pe motiv că “până și Arafat se opune”.

Că mai apăreau niște privați la serviciul de Urgență era o miză prea mică față de ce se dorea a fi legea.

Sistemul de sanatate avea nevoie (mai are) să fie reformat. O lege absolut necesară, care să transforme Sănătatea dintr-un sistem bazat pe şpagă şi pe troc, într-un sistem transparent, eficient, în care fiecare pacient să ştie că Sănătatea costă şi performanţa trebuie plătită.

Dacă facem un pas dincoace de sticla televizorului, ajungem în „Sănătatea” reală: în vreme ce decidenţii se încaieră pe ideologii şi principii, nişte băieţi deştepţi din asigurări, ştiu deja cum se vor brodi lucrurile şi au trecut la treabă. Se „cumpără” baze de date ale pacienţilor din CNAS-urile judeţene, se trece la angajarea celor care racolează viitorii pacienţi, se adjudecă cotele de piaţă şi, mai ales, se tace.

Am fi vorbit despre cea mai mare privatizare de la Petrom încoace. Am fi aflat și noi cum se vor privatiza spitalele, cum se vor înfiinţa casele private de sănătate, cum se vor plia asiguratorii pe această nouă piaţă care ar fi căpătat o anvergură fără precedent, şi cam ce trebuia să ştie, simplu şi inteligibil, pacientul căruia acum îi scapă regulile după care funcţionează această industrie care este Sănătatea.

Dar n-a fost să fie şi nici nu va fi să fie.

Aşa că vă mai cer doar să vi-l mai aduceţi aminte pe Raed Arafat, în anul 2020, semi-milog la o emisiune de televiziune, cerând imunitate în faţa procurorilor pentru cei care au făcut şi mai fac achiziţii publice pentru „lupta” împotriva COVID-19? Că „or fi greşit, dar era stare de urgenţă”… Şi ce mult bine s-a făcut cu „greşeala” aceasta a lor cea de toate zilele… şi iartă-ne nouă greşealele noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri, AMIN!

Apoi s-a aflat că numele şi semnătura inlocuibilului Raed Arafat s-a aflat pe toate achiziţiile aflate acum sub lupa procurorilor…



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours General
    Bă!!! V-ați tâmpit de tot? Aveți un suspect de crimă pe fugă și nu avertizați populația???
  • Acum 3 hours Eveniment
    Un mesaj al zidarilor de acum 85 de ani a fost descoperit la demolarea unui pod din Sibiu: ”Zidari din Cluj cari au executat tincuiala specială din mozaic”
  • Acum 5 hours In vizor
    România Educată e o poveste: 75% din elevi sunt analfabeți digital, o arată un studiu
  • Acum 6 hours Justitie
    CSM l-a exclus din nou pe Cristi Danileț din magistratură. Reacția judecătorului
  • Acum 6 hours Politica
    Ovidiu Cîmpean, viitorul secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene
  • Acum 7 hours PubliNews
    În urma unei investiții de 500.000 euro, Farmec relansează brandul din portofoliu cu același nume
  • Acum 8 hours Eveniment
    FINAL TRAGIC: Tânăra dată dispărută a fost găsită moartă, împachetată în saci menajeri, lângă Aleșd
  • Acum 8 hours De cartier
    Valea Seacă a devenit Valea Plângerii pentru șoferi. În orice moment există riscul producerii de accidente din cauza gropilor
  • Acum 8 hours General
    Paraşutist de la Baza Câmpia Turzii, mort într-un exercițiu militar! Eforturile medicilor de a-l salva au fost în zadar
  • Acum 9 hours Eveniment
    Un bărbat condamnat la închisoare pentru trafic de droguri, prins pe stradă în Cluj
  • Acum 9 hours Din oras
    Clujul Verde: în buricul târgului velo-pietonal, vopseaua nu stă nicicum pe pistele de biciclete
  • Acum 10 hours De cartier
    Parcul Armătura: «Obiectivul nostru este să plantăm, nu să tăiem». Dar ca să plantezi, tre’ să tai
  • Acum 10 hours Eveniment
    ANAF Cluj plătește 470.000 lei pentru stabilirea valorii bunurilor sechestrate
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE