Vocea ta

Emil Boc a anunțat finalizarea lucrărilor la Bulevardul 21 Decembrie 1989 (1,7 km). Clujenii i-au urat: „Felicitări, arată frumos, de când l-ați început, nevastă-mea a rămas gravidă, a născut și urmează și copilul să facă 1 an!!!”

Lucrările de modernizare a Bulevardului 21 Decembrie 1989 au demarat în 15 martie 2021, potrivit anunțului de pe site-ul Primăriei. „Termenul prevăzut pentru finalizarea lucrărilor de execuție pentru obiectivul de investiții este 15.04.2022. Condițiile meteo sau alte circumstanțe neprevăzute pot impune modificări”, se preciza pe pagina de Facebook a municipalității. În 14 aprilie 2022, primarul Emil Boc a declarat la radio că în 1 mai lucrările vor fi gata. În 2 mai, zis și făcut:

„Cluj-Napoca: Lucrările la Bulevardul 21 Decembrie 1989 (1,7 km) au fost finalizate și începe procedura de recepție a lucrărilor efectuate”, a anunțat din nou primarul Boc, pe pagina sa de promovare electorală de Facebook.

Față de alte șantiere publice clujene, cel de pe 21 Decembrie s-a încadrat, așadar, în termene. Vom vedea, după recepție, dacă și în calitatea cerută de viața atât de calitativă (și de scumpă) de la Cluj.

Sătui probabil de eternele șantiere ale Clujului, care par a nu se termina niciodată, fiindcă mereu încep altele, în ciuda finalizării la timp a bulevardului din buricul târgului, clujenii au comentat, sub inaugurarea facebucistică a primarului Boc:

„Felicitări, arată frumos , de când l-ați început, nevasta-mea a rămas gravida , a născut și urmează și copilul sa facă 1 an!!!”

„La noi sunt noutăți, ce în alte orașe din vest sunt de 30-40 de ani, aici am crescut, ca și părinții, bunicii și străbunicii mei, dar un drum nou «suspendat, centură ocolitoare etc.» încă nu văd…”

„Vedeți că sunt multe plăci deja sparte și montate cu denivelări. Sper să se remedieze asta înainte de acceptarea lucrării. În rest, s-a schimbat în bine aspectul bulevardului.” (Lavinia Florea)

„Am să fac o plimbare în zonă să vad dacă lucrările despre care se face vorbire justifică sumele imense cheltuite! De colorat văd că s-a colorat tot ce s-a putut colora!” (Cornelia Mureșan)

„Doamna Cornelia, nu din bănuții dumneavoastră s-a colorat strada. Au venit bani «de pă la uie», de la frații noștri unde străzile arată cam așa de zeci de ani. Cu tot cu asfalt colorat, zău. Plimbare plăcută!” (Dani Pomeanu)

„Noi locuri de parcări în zonă? Era o zonă cu mari probleme privind locurile de parcare.” (Katona Nicolae)

„Nu trebuie așa ceva. Cetățenii smart ai Clujului se teleportează mai nou.” (Radu Baciu)

„Vă rog să faceți repede recepția că altfel se duce vopseaua ca în fața Muzeului de Artă.” (Cătălin Sălăgean)

„Fain acolo să stai pe bancă în noxe de mașină, super.” (Adrian Elciu)

„O întrebare, din partea unui necunoscător, când veți săpa pentru stațiile de metrou (am înțeles că începeți imediat), ce se întâmplă cu „frumoasa” lucrare?” (Alex Escu)