In vizor

Un jurnalist clujean și colegul său, bătuți crunt de mafia lemnului din Suceava. Au fost atacați de 20 de indivizi cu bâte și topoare ca în Evul Mediu

Scris de 317

Mihai Dragulea, jurnalist și regizor clujean, care filma un documentar despre tăierile ilegale de lemn din Suceava a fost bătut, alături de un coleg și un activist de mediu, de un grup de 20 de indivizi, care i-au atacat cu bâte și topoare. Cei trei au ajuns la spital, iar aparatura le-a fost distrusă. Câțiva dintre atacatori au fost identificați și duși la poliție, informează digi24.ro.

Jurnalistul Mihai Dragolea a relatat pentru Digi24 că au fost atacați în timp ce filmau în pădure, spunând că printre cei 20 se aflau proprietarul pădurii și inginerul silvic. 

„Dintr-odată am văzut 20 de oameni cu topoare și bâte în mână, printre care se aflau proprietarul și inginerul silvic, iar de acolo au mai fost 10 secunde până ce am fost asaltați. Noi ne-am refugiat în Dacia Duster, dar nu a ținut Dusterul la 20 de oameni, au deschis ușile, am fost aruncați din mașină, eu am fost lovit în față și am căzut într-o râpă, de unde am sunat la 112”.

Jurnalistul a mai spus că cei care i-au atacat i-au amenințat direct: „Vă omor!”.

„Regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coșna (jud. Suceava). Echipamentul și toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau un coleg și activistul de mediu Tiberiu Boșutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-și cunoștința în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei”, a anunțat Greenpeace România.

Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, a declarat pentru Digi24 că la sediul Poliției din Vatra Dornei au fost duse la audieri cinci persoane implicate în aceste violențe.

Epureanu a spus că nu a fost depusă încă o plângere penală pentru violențe, loviri și distrugere, dar că polițiștii s-au sesizat din oficiu și au început cercetare penală pentru aceste fapte.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours In vizor
    PE REPEDE ÎNAINTE: La 15.30, liderii sindicali au fost primiți de Iohannis la discuții. La 15.54, aceștia au părăsit discuțiile. Cu tot cu strânsul de mâini, atâta timp a putul aloca Președintele discuțiilor despre Educație
  • Acum 2 hours Straineze
    Lovitură pentru Viktor Orban: Parlamentul European și mai multe țări vor ca Ungaria să fie sărită de la președinția rotativă a UE
  • Acum 4 hours Politica
    Ciolacu și Rafila merg la guvern la întâlnirea premierului Ciucă cu sindicaliștii din sănătate
  • Acum 5 hours Eveniment
    Peste 20.000 de profesori au plecat în marș spre Cotroceni: ”Cu Iohannis și cu Ciucă, educația-i pe ducă!” Negocierile cu premierul Ciucă au eșuat. La Cluj, Piața Unirii este plină ochi de sindicaliști
  • Acum 6 hours Sport
    Ioan Ovidiu Sabău părăsește U Cluj. Poziția Clubului
  • Acum 7 hours General
    AUTOSTRADA MELCULUI: CNAIR a deblocat contractul pentru lotul început de Bechtel
  • Acum 8 hours Sport
    După ce a ratat titlul cu CFR Cluj, Dan Petrescu părăsește ”forbalul” românesc (că, ce se întâmplă în România, numai fotbal nu e)
  • Acum 8 hours In vizor
    Liberalul Iancu Gheorghe a votat în favoarea numirii propriului fiu în Consiliul de Administrație al unei societăți subordonate Consiliului Județean Cluj. Cică ”n-a furat, n-a dat în cap”, ”sistemul online este de vină”. ”Băbăiete”, după ce că minți ca o servitoare de la o zi la alta, ai încălcat grosolan legea. Tișe, așteptăm să-i soliciți DEMISIA și să ANULEZI numirea TRUCATĂ!
  • Acum 9 hours Politica
    Marius Budăi: Accesul ucrainenilor pe piaţa muncii din România poate fi uşurat printr-o legislaţie temporară
  • Acum 9 hours Editorial
    Legea pensiilor și pensionărilor nesimțite este DOAR pentru personalul auxiliar, nu pentru ”baștanii” sistemului. Guvernanții au impresia că toată lumea e făcută la apelul CV-urilor falsificate
  • Acum 9 hours Politica
    Guvernul încearcă să amețească sindicatele din Învățământul preuniversitar cu ”suta de lei”: primă pentru susținerea carierei didactice de 2000 de lei în iunie și o altă primă de 2000 de lei în octombrie, care se va acorda până 2027. Plus semnarea unui acord pe Legea salarizării
  • Acum 11 hours Politica
    Patriciu Achimaș Cadariu, deputat PSD de Cluj, despre ”boala plicului” și ”apucăturile de umefistan” ale lui Alexandru Rafila, ministrul PSD al Sănătății. Mărul discordiei: Planul de Combatere a Cancerului
  • Acum 12 hours Eveniment
    SEZONUL GREVELOR: Profesorii fac miting marți la Cotroceni, urmează sindicaliștii din sănătate, penitenciare, poliție, CFR Călători dar și transportatorii
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE