Nici un proiect nu are sorti de izbanda daca pui inainte banii. Asta este filosofia cu care Gheorghe Capusan si-a intemeiat un adevarat muzeu in gospodaria lui de pe strada Soporului. Obiecte fabuloase din toate zonele tarii, din Maramures si Delta Dunarii, Ungaria sau America si-au gasit un loc in casa clujeanului, fie ca au fost cumparate, donate sau chiar gasite la gunoi, caci romanul nu mai pune mare pret pe propriile-i traditii. Ambitia omului atinge cote regale: vrea sa ia legatura cu familia Regelui Mihai pentru a-i patrona proiectul.
Muzeul lui Gheorghe Capusan se afla pe strada Soporului, nr. 20. O adresa in Cluj-Napoca la care ai crede ca ajungi rapid, cu un taxi. Ei bine, drumul e o adevarata aventura, mai ales daca taximetristul nu a mai fost acolo in viata lui si nu are GPS. De la ultima statie RATUC din Gheorgheni o iei pe drumul de la stanga, chiar cel pe care localnicii l-au sapat in luna aprilie, ca protest fata de indiferenta autoritatilor. Strabati dealuri si vai, prin colb si gropi, treci prin campuri cu varza si porumb uscat, terenuri parasite si tufe imbujorate de macies. Nici un indicator, nume de strada sau numar. Peste o vreme apar case, gospodarii si vite, treci de mica biserica de ciment, o iei la dreapta si iata, gospodaria-minune a lui Capusan.
Inca din strada te uimeste o poarta maramureseana cu dantelarii de lemn si un soi de candelabru atarnat la mijloc – fus cu zurgalau de pe Valea Izei. In dreapta poti citi trei fraze, ca sa stii din capul locului cu ce ganduri esti primit: Omul fara prietenie e ca un corp fara suflet; Caramida peste caramida face castelul mare; Aici se iese cu drag si se intra cu drag. De jur imprejur stau aranjate artistic cateva pietre rotunde din Feleac. Pe doua hectare si ceva, un loc unde nu era nimic, nici un copac macar, pana dincolo de deal, omul si-a injghebat o gospodarie cum nu mai vezi. In mijloc, un haos cu scanduri albe.
“La asta lucrez eu acum, un ladoi de dormit!”, spune Capusan.
Un tarus inalt cu crengi pe care au fost agatate oale colorate se vede de departe langa bucataria de vara. Ca la stana. Inauntru, o adevarata colectie de vase si instrumente iti iau ochii pe langa cuptorul amenajat ca la Posaga. Farfurii colorate, cratite, strecuratori, linguroaie, polonice, capace, lopeti de scos painea de pe vatra, niste calti atarna din grinda, adusi de la Cojocna, perne si saltele umplute cu panusi de porumb. O alta sala mare din casa, fostul atelier de tinichigerie al casei, este rezervata exclusiv viitorului muzeu. Poate fi admirat aici un razboi de tesut gasit in centrul Clujului, in podul Bancii Nationale Romane. Un sir lung de icoane aduse din Grosii Tiblesului, Maramures.
“Nu vrem drum. Doar sa pietruiasca un pic. Sa nu vina dezvoltatorii si sa faca haos, ca la noi, in Floresti”, puncteaza omul.
In total, muzeul de pe Soporului are peste 2.000 de obiecte.
“E o pasiune mai veche de-a mea, insa am fost copil sarac. Nici eu, nici sotia nu am avut nimic la casatorie. M-am cununat intr-un costum de imprumut si in primii 10-15 ani m-am concentrat sa imi asez familia. Am avut firma de constructii, am acoperit mii de case, biserici si institutii. Am avut apartamente la Cluj, afacere, am vandut tot si ma concentrez doar pe muzeu”, detaliaza omul.
Ambitia lui a pornit de la un episod trist din copilarie.
“Eram o familie saraca din Floresti, cu 6 copii. Tata a cules pentru noi 6 porumbi dintr-un lan, s-a urcat cu ei pe bicicleta si l-a prins militia. Au strans tot satul la Caminul Cultural, unde l-au urcat pe scena, ca sa sa il faca de rusine public si asta se intampla in fata noastra. A facut apoi sase luni de inchisoare la penitenciarul din Cluj, a scapat, dar nu am uitat niciodata acest moment. M-am straduit sa fac mereu mai mult si mai mult, ca sa pot demonstra ca se poate ajunge departe, din nimic”, marturiseste Capusan.
Obiectele din casa omului au o varietate uluitoare: un urzoi de la o lele din Feleacu, o camasa de noapte de fata din Poiana Blenchii, Salaj, o unealta complexa de pescuit adusa chiar din Delta Dunarii. Un leagan din Sapanta ar putea adaposti si acum un copilas, iar masina de tocat din SUA, din 1889 si-ar face si acum treaba admirabil. Un teanc de biblii evanghelice poate fi rasfoit pe un raft, iar dintr-un album de la 1913 delicat zambesc in poze de epoca familii de sasi din satul Dubus, comuna Atel, judetul Sibiu.
Capusan a adus in urma cu cativa ani si o casa din Maramures, insa a fost gaurita de cari si a ars-o, ca sa afle ulterior de la specialistii Muzeului Etnografic al Transilvaniei (MET) ca ar fi putut fi salvata. De experienta lor are nevoie pentru a organiza toata sandramaua, incepand cu inventarierea obiectelor.
“Vreau sa fac un turism mai aparte, sa aduc strainul in vizita si sa il cazez intr-o casa traditionala din muzeu, fie casa olarului, fie casa tamplarului sau a mesteroaiei. Sa ii dau musafirului cheia si el sa doarma in casa originala. As amenaja modern doar grupurile sanitare. Am lucrat o viata, am acoperit mii de cladiri, mi-am asezat copii si am investit apoi totul aici, dar nu imi ajung banii sa fac tot proiectul”, detaliaza clujeanul.
Calculele sale duc la o suma frumusica: 1,5 milioane de euro.
“Trebuie sa iti respecti poporul si nu poti face asta decat respectandu-i traditiile”, isi rezuma el crezul.
Valoarea multor exponate este substantiala, insa muzeograful spune ca nu a calculat sume, ci doar a pus mana si a strans obiecte, de unde a putut. Pe unele, ce-i drept, le-a cumparat din Oser si s-a targuit la pret cu tot felul de oameni, ca “asa au ajuns traditiile, la mana unor bisnitari”. Altele i-au fost daruite de sateni care ii stiau patima.
“Zic unii: ia-le, ca si-asa le plimb dintr-un dulap in altul, de ani de zile!”, dezvaluie el.
Pe altele, cum ar fi un frumos atlas geografic in limba germana si ilustratii colorate, din 1902, le-a gasit, pur si simplu, la gunoi. Pentru multi clujeni, Soporul e bun ca sa isi arunce molozul si deseurile, pe ascuns. In acest fel, Capusan si-a facut rost de piatra de pavat si alte material necesare in curte, dar a si gasit si exponate valoroase. Nu si-a propus sa isi restranga activitatea pe o zona anume, asa ca are si costume populare, oale si fiare de calcat din satele Clujului, dar si din Maramures sau exponate din Moldova.
Gradina omului e plina de tufisuri cu fructe de sezon, zeci de iepurasi se pitesc prin toate colturile si un depozit bine legat adaposteste piesele a patru care si-o caruta. Stapanii locului si cainele-lup Rocky si umbra lui mai mica, Voicu. Un salcam japonez pendular a costat 600 de lei si da un aer romantic gradinii.
“Simtiti ce liniste-i aici? Si e in intravilanul Clujului! As avea nevoie de o cucoana vorbitoare de engleza, frumos ar fi si de germana, care sa stea in costum popular in car si sa le vorbeasca turistilor. Am fost in Apuseni, la un targ, sa vad de boi. Este si cine sa ii mane! Trebuie sa ai niste pitici pe creier ca sa faci ce am facut eu aici!”, se inflacareaza Capusan.
Ca sa ajunga sa isi vada visul cu ochii, omul planuieste sa trimita o scrisoare la Casa Regala, mai precis Principesei Margareta, ca sa ii patroneze si sa ii sprijine proiectul, unul din putinele care mai sprijina vechile si uitatele traditii din Romania.