
Un clujean de 50 de ani a murit joi seara după ce tractorul pe care îl conducea pe un drum forestier în comuna Bobâlna s-a răsturnat, prinzându-l sub atelaj, anunță ISU Cluj.
”Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în apropiere de localitatea Băbdiu, com. Bobâlna, unde un bărbat de cca 50 de ani a fost surprins sub un tractor.
Au fost dislocate la fața locului două autospeciale și un echipaj SAJ, iar salvatorii au fost nevoiți să se deplaseze pentru a ajunge la locul solicitării cca 3km pe drum forestier.
Deplasarea pe acest segment de drum greu accesibil a fost realizată prin intermediul autospecialei cu tracțiune integrală, în care au fost mutate utilajele pentru descarcerare, echipamentele medicale și personalul ISU și SAJ.
Din păcate, în momentul sosirii s-a constatat că bărbatul prezenta traumatisme incompatibile cu viața”, a transmis ISU Cluj.