Uncategorized

Un bistritean acuza doi lectori universitari clujeni ca au distrus PUG-ul orasului

Raportul de mediu asupra Planului Urbanistic General al municipiului Bistriţa contine numeroase motive care ar justifica un aviz negativ, insa o firma clujeana a aprobat acordarea avizului favorabil de mediu. Aceasta este acuzatia adusa de un cetatean din Bistrita, care a remis o plangere in acest sens pe adresa redactiei.

Titlul textului, semnat “Adrian Florin Chereji, cetatean al municipiului Bistrita”, este “Pentru bani si ursul joaca”. Prima observatie a cetateanului asupra raportului de mediu din PUG, efectuat de M&S Ecoproiect SRL Cluj-Napoca, este ca ESM (evaluarea strategica de mediu) ar fi trebuit sa aiba un impact preventiv, sa se ofere certitudinea ca acestea (politicile, programele sau planurile – PUG Bistrita in cazul de fata) au fost corect abordate din fazele incipiente ale procesului de luare a deciziilor. Prevederea nu s-ar fi respectat, astfel ca, in momentul efectuarii EIM (Evaluarea impactului de mediu) pentru un proiect, s-a răspuns deja la întrebările referitoare la locul sau tipul de dezvoltare ce trebuie aplicată. Astfel, evaluarea se va putea axa doar pe măsurile de reducere şi ameliorare a impactului.

In loc sa fie extins, Parcul Codrisor va fi amenintat de Centura Sud

Paragraful referitor la managementul de mediu durabil ar contrazice, de asemenea, avizul favorabil, pentru ca eventualele observatii si semnale de avertizare ar trebui formulate inainte, nu dupa formularea proiectelor.

“Ce mai putem face după ce am luat decizia ca Centura Sud să treacă pe traseul propus prin PUG, prin pădurea Codrişor ?”, se intreaba Chereji.
“Circa 10% din Raportul de mediu (9 pagini, de la pag. 72 la pag 81) este consacrat impactului asupra mediului in faza de constructie si, mai ales ulterior, in faza de exploatare. De-a lungul acestei parţi a Raportului sunt numai argumente impotriva traseului prin padurea Codrisor. Atunci, de ce sa nu luam o masură preventiva de protectie a mediului in aceasta faza incipient de decizie, aşa cum bine este definita ESM? De ce sa pasam raspunderea pentru o faza ulterioara a implementarii proiectului, cand putem lua doar masuri de reducere a impactului ?”, spune bistriteanul.

Raportul mentioneaza efectele asupra mediului a unei firme demult inchise

Adrian Florin Chereji sustine ca nu au existat nici masuri de implicare a publicului in procesul decizional, pentru a evita contestatiile ulterioare. El mentioneaza un proiect de extindere a Parcului Codrisor ca o “o dorinţă a bistriţenilor şi singura posibilitate de extindere a zonei de agrement din sudul oraşului Bistriţa”. Plasarea Centurii Sud pe traseul avizat de firma clujeana ar periclita, astfel, parcul. Semnatarul plangerii mai atrage atentia asupra unui detaliu “impardonabil pentru doi lectori universitari”, mentionarea in raport a influentei asupra mediului a Mopal SA, firma din domeniul prelucrarii lemnului care si-a incheiat activitatea de mai bine de 10 ani.

“Parca suntem intr-o perfectă piesă de teatru a absurdului. Toate duc spre un aviz negativ de mediu, prin insasi conceptele teoretice evocate de autorii Raportului de mediu, dar, cu stupoare, în final autorii îşi calcă demnitatea profesională în picioare şi fac hatârul celui care are pixul care semnează ordinul de plată”, avertizeaza Chereji.

Acuzatii spun “no comment”

Contactata telefonic pentru a exprima un punct de vedere despre aceste acuzatii, Ana-Maria Corpade, asociata in cadrul de M&S Ecoproiect SRL a declarat ca “am discutat cu sotul si am decis sa nu declaram nimic, nu vrem sa inflamam si mai mult lucrurile”. Clujeanca a explicat ca evaluarea a fost mult mai complexa si nu puteau da aviz negativ doar pentru varianta ocolitoare.

“Intelegem ca oamenii tin la parcul lor, dar raportul a fost avizat de autoritati, de cei de la mediu, ei ar fi trebuit sa dea aviz negative daca ceva nu era in regula”, a mai spus Corpade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *