In vizor

Un bărbat a jefuit mai multe magazine alimentare din Cluj

Un tânăr a fost reținut pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt.

 

La data de 18 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au reținut în noaptea de 18 aprilie a.c., un tânăr de 25 ani, din municipiul Cluj-Napoca, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.

În fapt, acesta a fost depistat în jurul orei 00.35, de către un echipaj de poliție, pe strada Parâng, iar semnalmentele sale corespundeau cu cele ale unei persoane bănuite de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale din municipiul Cluj-Napoca.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea acestuia și l-au condus la sediul unității de poliție pentru continuarea cercetărilor.

Din investigațiile derulate a reieșit faptul că, în noaptea de 28 spre 29 martie a.c., cel în cauză ar fi pătruns prin efracție într-un magazin alimentar din municipiul Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras suma de 1.000 de lei și mai multe pachete de țigarete.

De asemenea, acesta este bănuit că ar fi pătruns în alte trei spații comerciale din municipiu, de unde ar fi sustras bunuri și sume de bani, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 6.500 de lei.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea tânărului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

 

Ulterior, în baza propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea unității de parchet competente.