Eveniment

Un bărbat a fost lovit de un autocamion pe o trecere pentru pietoni

Un bărbat a ajuns la spital în această dimineață după ce a fost lovit pe o trecere pentru pietoni, de pe o stradă din Gherla.

În data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 06:10, a fost sesizat un accident rutier pe strada Clujului din municipiul Gherla, soldat cu rănirea unui pieton.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 58 de ani, din județul Satu Mare, care conducea un autocamion pe direcția Gherla – Cluj-Napoca, ar fi accidentat un bărbat aflat în traversarea părții carosabile pe trecerea pentru pietoni.

Pietonul a fost identificat ca fiind un bărbat de 54 de ani, din comuna Geaca, acesta având nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului.